Subiectele zilei: De rasul curcilor. Cum o gluma s-a transformat intr-o organizatie anarhista la Antena 3; Medicul Razvan Constantinescu despre protestatari: "sunt idioti si boi, dar i-as trata"; Cum a ajuns lupul dacic simbolul Romaniei la Bruxelles. Jurat: Alte logouri erau de patologie psihiatrica

de Ioana Birsan     HotNews.ro
Miercuri, 8 noiembrie 2017, 0:30 Revista Presei | Subiectele Zilei

colaj foto
Foto: Hotnews
De rasul curcilor. Cum o gluma s-a transformat intr-o organizatie anarhista la Antena 3. Duminica seara, cand zeci de mii de oameni protestau in Bucuresti si in marile orase ale Romaniei impotriva modificarilor legilor justitiei propuse de Guvernul PSD, "expertii" veniti in platou la postul de televiziune Antena 3 le explicau romanilor cum la manifestatie si-a facut prezenta si o organizatie anarhista extrem de periculoasa- "Free Kekistan" ("Eliberati Kekistanul"), despre care Stanescu si Harnagea au spus ca este o organizatie de extrema dreapta, rasista si foarte periculoasa. Insa identitatea kekistaneza a fost lansata pe jumatate ca gluma, pe jumatate sub forma unei critici la adresa indentitatii politice, adica a impartirii oamenilor, de pilda, in "albi", "negri", "crestini", "musulmani" etc. Kekistanul nu este asadar o organizatie anarhista care isi propune sa destabilizeze natiuni, sa inlocuiasca limbile nationale ale statelor si nici nu promoveaza rasismul, xenofobia sau suprematia albilor, relateaza Great News.

Medicul Razvan Constantinescu despre protestatari: "sunt idioti si boi, dar i-as trata". Razvan Constantinescu, membru ALDE si fost director al Institutului de Gastroentereologie si Hepatologie Iasi, afirma, pe Facebook: "Anunt de pe-acum ca blochez din prima secunda orice idiot care anunta pe Facebook ca merge sau ca a fost in Piata Victoriei! Cand vi s-au inchis spitalele, ati stat ca niste sobolani, ca nu v-a convocat Securitatea, boilor! Sa va faca Tudor Chirila si cu Rares Bogdan endoscopie, clar?!". Intr-un interviu pentru Europa FM, medicul a tinut sa precizeze ca isi mentine afirmatia potrivit careia cei care ai protestat fata de legile justitiei sunt "idioti si boi". Pe de alta parte, Razvan Constantinescu nu ar ezita sa ii trateze, dat fiind ca in spitalul in care lucreaza consulta inclusiv criminali si violatori.

2017 intra in TOP 3 al anilor cu temperaturi record si fenomene extreme.
OMM sustine ca 2017 va fi printre cei mai caldurosi ani in ciuda absentei fenomenului El Nino. BBC noteaza ca acest tipar de crestere a temperaturilor este produs de activitatea umana continua. Desi raportul recent acopera doar lunile ianuarie si septembrie, OMM afirma ca, la nivel global, temperaturile medii au crescut cu 1,1 grade Celsius. Specialistii avertizeaza ca in scurt timp ar putea fi atins pragul major al cresterii de 1,4 grade Celsius, iar tarile insulare ar trebui tinute sub atenta supraveghere, scrie Gandul.

Culise. Cum a ajuns lupul dacic simbolul Romaniei la Bruxelles. Jurat: Alte logouri erau de patologie psihiatrica. Cele 19 logo-uri finaliste pentru presedintia romana a UE au fost punctate pe Facebook dupa criteriul: like, love, wow. Castigator a iesit lupul dacic, o propunere venita din partea unui student. Jurnalistul Rares Bogdan, membru al juriului, a sustinut, pentru "Adevarul", ca unele logo-uri nu aveau nicio legatura cu designul, ci mai degraba cu "patologia psihiatrica". Intrebat daca lupul dacic este potrivit pentru a deveni logo european, analistul politic Bogdan Chirieac, la randul sau membru al juriului, a raspuns,ironic: "Reprezentativa pentru noi e lupta impotriva coruptiei. Dar nu a fost printre sloganuri, si atunci am mers cu lupul dacic". Castigatorul, pe langa mandria de a arbora lupul dacic la Bruxelles in prima jumatate a anului 2019, cand Romania va prelua presedintia UE, a obtinut un premiu de 3.000 de euro si o vizita la institutiile europene.

Cum a privatizat Olguta Vasilescu stadionul din Craiova.
Marcel Popescu, presedintele clubului CSU Craiova, spune- "Avem un contract de exclusivitate cu Primaria ca sa folosim noi stadionul. Nici o echipa nu poate juca aici fara acordul nostru!". "Dumneavoastra ati lasa copiii sa vina pe holurile Universitatii ca sa se stropeasca cu pistoale cu apa? Noi vorbim de performanta aici, nu de amatorism", afirma acesta. Insa reprosurile nu au intarziat sa apara, subliniindu-se ce gandire medievala sta la baza acestei "exclusivitati" dintre primaria Olgutei Vasilescu si clubul condus de Marcel Popescu. Romanii, prin CNI, alaturi de cetatenii Craiovei, impreuna au dat 60 de milioane de euro, au facut-o nu doar pentru performanta! Nu doar pentru fotbalul profesionist. Ci si pentru ca pe acel stadion sa se joace si meciuri de juniori si de copii daca e cazul, relateaza Tolo.

APADOR-CH: Huiduitul la proteste ar putea fi sanctionat cu inchisoare. Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) sustine ca noile modificari legislative din domeniul ordinii publice sunt atat de vagi, incat pot duce la abuzuri din partea politistilor. Se enumera propunerea de incriminare si pedepsire cu inchisoare de la trei luni la un an pentru fapta de a "intrebuinta cuvinte, expresii, gesturi jignitoare sau obscene" la adresa organelor de ordine. APADOR-CH spune ca propunerea este atat de larga si de vaga incat orice gest sau cuvant care nu i-ar placea politistului ar putea fi calificat drept comportament infractional, respectiv ultraj, potrivit Romania Libera.

Lacul Morii din Crangasi este "depozitul" hotilor si al asasinilor. In apa au fost gasite, de-a lungul vremii, seifuri, masini furate, arme, dar si resturi de cadavre. Acumularea de apa de pe Raul Dambovita facuta in anii comunismului pe locul unui cimitir in care se odihneau 11.000 de suflete este nu numai un zid impotriva inundatiilor ce ar putea devasta Capitala, ci si un loc preferat al infractorilor. Lacul Morii din Crangasi este, parca de cand lumea, "depozitul" hotilor si al asasinilor. Masini, seifuri, arme si chiar resturi de cadavre au fost aruncate in apele lacului de indivizi care au vrut astfel sa stearga astfel orice urma care sa duca la demascarea lor. Pompierii militari de la ISU "Dealul Spirii" Bucuresti-Ilfov sunt cei care recupereaza toate aceste obiecte, dar si cadavrele care ajung in intunericul apelor tulburi ale "lacului-depozit", noteaza Libertatea.

ANALIZA Razboiul prin interpusi intre Arabia Saudita si Iran, faza pe rachete. Relatiile dintre Arabia Saudita si Iran, cele mai mari puteri regionale care sustin parti beligerante diferite in mai multe conflicte din Orientul Mijlociu- Siria, Yeman, Liban, s-au deteriorat ingrijorator. Arabia Saudita a acuzat Libanul ca i-a declarat razboi din cauza agresiunilor comise de gruparea siita Hezbollah, sprijinita de Iran, aceasta reprezentand o escaladare dramatica a crizei care ameninta sa destabilizeze mica tara araba. Mai mult, sambata seara, o racheta lansata de rebeli dinspre Yemen a fost interceptata si distrusa in zona aeroportului international de la Riad. Conflictul s-a soldat cu 8.650 de morti si  58.600 de raniti. Tirul cu racheta a realimentat tensiunile dintre Arabia Saudita si Iran, rivali din Orientul Mijlociu, care au aruncat unul asupra celuilalt vina pentru situatia actuala, scrie Adevarul.


Citeste mai multe despre   





















7743 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă