Banul paralel.Banii lasa urme care te ajung din spate. Cum ar fi aproape jumatate de milion de lei care leaga firma Tel Drum de primul sef instalat de PSD-ul lui Dragnea in fruntea unei institutii-cheie: #Oficiul (National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor), care a trimis gruparea Dragnea de mai multe ori la Procuratura. Sunt facturi de acum cinci ani, cand Revolutia Fiscala inca nu incepuse in studioul Antena 3, iar Tel Drum fenta bugetul de stat, ascunzand alte milioane cu ajutorul unei grupari specializate. Pana au fost prinsi exact de acelasi Oficiu. Investigatiile de atunci au contribuit la aproape toate anchetele penale care implica azi colosul din Alexandria, scrieRise Project.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Piramida invizibila din Bucegi: cum sa ramai blocat pe munte, prin nameti, cand vrei sa te incarci cu energia Sfinxului.Multa lume nu face diferenta dintre patriotism si nationalism. Intre iubirea de patrie din motive clare si iubire fanatica de patrie, in care le dai altora in cap ca gandesc altfel decat tine. Noi am vrut sa vedem ce inseamna Romania pentru fiecare dintre noi, fie ca e ceva de bine sau ceva de rau. Ca, pana la urma, nu poti sa-ti iubesti cu adevarat tara fara sa vrei sa ii rezolvi problemele, mai ales cand sunt unele atat de grave ca la noi, noteazaAdevarul.

Care e primul lucru care iti vine in minte despre Romania?Multa lume nu face diferenta dintre patriotism si nationalism. Intre iubirea de patrie din motive clare si iubire fanatica de patrie, in care le dai altora in cap ca gandesc altfel decat tine. Noi am vrut sa vedem ce inseamna Romania pentru fiecare dintre noi, fie ca e ceva de bine sau ceva de rau. Ca, pana la urma, nu poti sa-ti iubesti cu adevarat tara fara sa vrei sa ii rezolvi problemele, mai ales cand sunt unele atat de grave ca la noi, informeazaVice.

Razboiul pesedisto-american. Din conflagratia diplomatica opunand Departamentul de Stat liderilor Parlamentului Romaniei nu s-a vazut decat o parte insignifianta, un mot, un varf de iceberg. In fapt, e un razboi contra intereselor romanesti. Ce ilustreaza faptul ca numai liderul nord-coreean pare sa atace pe moment mai dur America decat cuplul Dragnea-Tariceanu? Mai nimic unor naivi, din care, iata, se mai gasesc destui. Urmarind consternati suturile verbale de o violenta fara precedent administrate Departamentului de Stat, prin comunicatul mai-marilor de la Bucuresti, multi cred ca n-au facut decat sa asiste la un banal accident. La un soi de "friendly fire" marunt, un insignifiant incident, un foc limitat, fara consecinte letale, asupra propriei tabere militare. Acesti oameni se insala grav, potrivitDeutsche Welle.

OPEC aproba prelungirea acordului de reducere a productiei de petrol pana la sfarsitul lui 2018. Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a acceptat joi, la reuniunea de la Viena, sa extinda pana la sfarsitul lui 2018 acordul privind reducerea productiei, pentru a sustine pretul titeiului, transmite Reuters. Actualul acord, care expira in martie 2018, prevede reducerea productiei cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) De asemenea, OPEC a decis joi sa ceara Nigeriei sa-si plafoneze productia la aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) si inca trebuie sa ajunga la un acord pentru Libia. Ambele tari au fost exceptate de la acordul privind reducerea productiei din cauza turbulentelor si a nivelului mai redus al productiei, relateazaEconomica.

Toyota isi face reclama pe tricourile de la CSM Steaua Bucuresti, dar masinile le ia clubul privat al lui Virgil Stanescu. Pe 10 noiembrie 2015, echipa de baschet Steaua CSM EximBank Bucuresti anunta "incheierea unui parteneriat cu Toyota". Cinci masini Toyota Auris intra "in acest parteneriat". Termenul "parteneriat" este preferatul "entitatii" CSM Steaua Bucuresti, una fara precedent in sportul romanesc. "Parteneriat" este util prin generalitatea sa; fiind vag nu stii ce se petrece in spatele lui. 5,1 milioane de euro dau Primaria si Armata, in 7 sezoane competitionale, bani publici cheltuiti conform managementului privat al lui Stanescu Conform premiselor, transparenta ar fi de la sine inteleasa: CSM si Steaua baga, anual, 900.000 de euro, respectiv 400.000 de euro, in "parteneriat", scrietolo.ro