Trei cunoscuti arhitecti romani si un teoretician au realizat, la cererea "Romaniei libere", o selectie personala a cate zece cladiri preferate din Bucuresti, avand mana libera in alegerea criteriilor si putand imbina constructiile de patrimoniu cu noile proiecte cu design modern.
Biserica Cretulescu, 1720-1722. Calea Victoriei nr. 47
Ctitorie a logofatului Iordache Cretulescu si a sotiei sale, Safta, fiica domnitorului Constantin Brancoveanu. Intr-o istorie a arhitecturii Europei, Biserica Cretulescu ar putea reprezenta la cote superlative Bucurestiul, pentru "proportiile sale bine potrivite, pentru eleganta formelor, pentru finetea profilelor si zveltetea siluetei sale" (Grigore Ionescu). Datoram existenta si imaginea ei de astazi excelentei restaurari facute in anii 1935-1936 de arhitectul stefan Bals.
Blocul Aro (Patria), 1929-1934, arhitect Horia Creanga. Bd. Magheru nr. 12-14
Este prima constructie majora de factura moderna realizata in Romania. Reprezinta un moment de rascruce in istoria arhitecturii noastre, aparitia acestei cladiri avand sa influenteze masiv productia de arhitectura romaneasca a deceniului 4 al secolului XX.
In timp ce pe fatadele de pe bulevard si de pe strada Pictor Verona dimensiunea orizontala este marcata viguros prin bandouri de ferestre, verticalitatea turnului este accentuata prin profile dezvoltate pe aceeasi directie.
Prin asezarea turnului "en retrait" fata de Bd. Magheru, Creanga ne lasa mostenire cea mai interesanta rezolvare de colt a Bucurestiului. "Pentru pastrarea acestei perspective si pentru a lasa o fereastra deschisa spre frumosul cartier din jurul Gradinii Icoanei, scuarul din fata Librariei Carturesti nu trebuie sa fie ocupat de o constructie, ci trebuie doar amenajat la nivelul solului si al subsolului", recomanda Alexandru Beldiman.
Halele Obor, 1944, arhitecti Horia Creanga si H.H. Georgescu. Str. Campul Mosilor nr. 5
Impunatoare prin dimensiuni, Halele Obor au fost concepute la scara spatiului urban in care urmau sa fie construite, "impunand o noua scara urbana" si afirmand in acelasi timp "dreptul la monumentalitate al unei cladiri strict utilitare" (Nicolae Lascu). Arhitectura de o simplitate extrema, mizeaza pe raporturile ce se stabilesc intre marile suprafete pline, placate cu caramida aparenta si golurile inchise cu sticla, prinse intr-o fina tamplarie metalica. Hala – construita pentru a constitui in primul rand piata de gros a Bucurestiului si, in mai mica masura, o piata destinata populatiei – este acum improprie pentru prima ei functiune.
"Situata pe inelul principal de circulatie in perimetrul central al Bucurestiului mileniului 3, arhitectura lui Horia Creanga ne apare astazi mai potrivita pentru o functiune culturala, astfel de reconversii fiind moneda curenta in Europa contemporana; un excelent exemplu este transformarea unei centrale termice intr-un muzeu de arta moderna si contemporana – Tate Modern Gallery, Londra, 2001, arhitecti Herzog & De Meuron", spune arhitectul Beldiman.
Vila Elisabeta Cantacuzino, 1934, arhitecti Horia Creanga si H.H. Georgescu. Aleea Alexandru nr. 15
Cladirea alcatuita din demisol, parter, un etaj si un etaj partial este compusa din doua volume adiacente, care se petrec atat in plan, cat si pe verticala. Volumul mai inalt este aproape in intregime orb, generand plinuri viguroase, strapunse doar de golul intrarii si de cateva ferestre ce potenteaza plinul. Logica planului este perfect pusa in evidenta de volumetrie:
"Vila Cantacuzino este cel mai indraznet exercitiu compozitional pe tema organizarii interioare si volumetrice. (…)" (Ana Maria Zahariade)
In fatade sunt de descoperit subtilitati precum tratarea diferita a orizontalelor ferestrelor, divizate de fini spaleti verticali, amintind legile tectonicii in parter, sau unite in bandoul continuu de ferestre din etaj. Vila Elisabeta Cantacuzino este, dupa parerea noastra, cel mai decantat proiect de vila al echipei Horia Creanga si una dintre cele mai frumoase locuinte din Romania.
Biblioteca Academiei Romane, 1936-1937, arhitect Duiliu Marcu. Calea Victoriei nr. 125
Asezata in oaza de verdeata pe care o reprezinta Parcul Academiei, volumul articulat al Bibliotecii pune in evidenta trei corpuri decalate, in care arhitectura se naste dintr-o subtila potentare a raporturilor de plin si gol: salile de lectura sunt exprimate prin mari suprafete vitrate, iar zona administrativa si depozitele – prin mari plinuri finisate cu terasit, in care sunt practicate goluri patrate, plinul fiind predominant.
Dupa parerea lui Alexandru Beldiman, este cea mai valoroasa lucrare a lui Duiliu Marcu (arhitectul care a construit cel mai mult, in perioada interbelica, in Bucuresti), fiind in acelasi timp un reper major al modernismului romanesc, alaturi de cladirile mentionate mai sus ale echipei Horia Creanga.
Muzeul Taranului Roman, 1912-1938, arhitect Nicolae Ghyka-Budesti. soseaua Kiseleff nr. 3
Edificiul este, fara indoiala, cea mai izbutita lucrare monumentala in stil neoromanesc, o reusita sinteza intre arhitectura moldoveneasca si cea munteana. Planul de factura clasica avand un ax major de simetrie se regaseste fara echivoc in alcatuirea fatadelor, in care pavilioanele de colt, viguros marcate, accentueaza clasicismul compozitiei. Turnul central, cu suprafetele sale de plinuri din partea mediana, echilibreaza zona dantelata a logiilor, situata in registrul bel-etajului.
Materialele durabile folosite, piatra si caramida aparenta, contribuie esential la punerea in valoare a detaliilor elegant desenate. Monumentala si expresiva, cladirea muzeului constituie un reper major al soselei Kiseleff, traseu definitoriu al Capitalei.
0
0
