Evenimetul Zilei: Copilarie fara parinti

de Alexandra-Livia Dordea     Evenimentul Zilei
Miercuri, 30 ianuarie 2008, 0:56 Revista Presei | Subiectele Zilei

350.000 de copii din Romania au unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate. Cifra este o estimare pe date de sondaj si analize calitative ale Fundatiei Soros. Categoria cea mai numeroasa de parinti migranti care lipsesc de langa copiii lor sunt tatii. Studiul indica faptul ca sunt aproximativ 115.000 elevi al caror tata se afla in strainatate.

Dintre acestia, 21% traiesc fara tatal lor de o perioada cuprinsa intre 2 si 4 ani, iar 28% chiar de mai mult de 4 ani. În marea majoritate a cazurilor in care doar tatal este plecat (94%), copii ramasi in tara se afla in grija mamelor.


În ceea ce priveste mamele, 15% dintre copii traiesc in absenta acestora de mai bine de 4 ani, iar 21% de o perioada intre 2 si 4 ani. Jumatate din mamele acestor copii lipsesc de langa copilul lor de cel mult un an. Pentru elevii a caror mama este plecata, familia extinsa este un sprijin important. Doar 58% dintre ei locuiesc cu tatal lor.


Datele arata ca in cazul copiilor care au ambii parinti plecati din tara, 34% traiesc fara parinti de cel putin doi ani, iar 54% de mai putin de un an. Acest lucru inseamna ca in grupa de varsta 10-14 ani, la nivel national aproximativ 12.000 de copii traiesc de cel putin doi ani in absenta ambilor parinti, iar aproape 19.000 se afla in aceeasi situatie de un an. 65% dintre acesti elevi se afla in grija bunicilor, 24% sunt ingrijiti de matusi sau unchi, iar restul de 11% de alte persoane.

Profilul familiilor cu parinti emigranti


Copiii cu parinti emigranti provin in proportie mai mare din familii destramate (parinti separati, divortati sau vaduvi), iar familiile lor au in medie un nivel educational mai scazut si ocupatii cu prestigiu usor mai mic decat copiii fara parinti emigranti.

Acest lucru se poate explica in doua feluri: pe de o parte grupul de parinti emigranti se autoselecteaza din grupul familiilor destramate, a celor cu nivel educational mai scazut (aceasta poate fi explicata prin aparitia problemelor financiare mai mari in cazul acestor persoane) si, pe de alta parte, fenomen demonstrat de cercetari anterioare, migratia produce cresterea divortialitatii si a destramarii familiei.

Evenimentul Zilei
























331 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică