Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Academia Catavencu: Cum sa dai spaga la AVAS, cu acte in regula si impozit platit la stat

de Biroul de Investigatii     Academia Catavencu
Marţi, 5 februarie 2008, 17:37 Revista Presei | Subiectele Zilei

Senzational de misto: in Romania se da spaga! Bun, asta cam stiam cu totii. Ce e, de fapt, extraordinar de senzational de megamisto este ca, de data asta, va vom povesti un caz in care spaga a fost plasata oficial, cu acte in regula! Mita impozita­ta deci. Banii au fost dati in rate, pe parcursul unui an, unui inalt functionar AVAS, sub acoperirea unui contract de munca. Platitorul – proprietarul unui combinat cumparat tocmai de la AVAS. Ce a facut functionarul in schimbul spagii? A avut grija ca din contractul de privatizare sa nu fie respectat mare lucru, deci ca sta­tul sa iasa sarac si prost, iar privatul – bo­gat si smecher.

Pasul 1: spaga se camufleaza intr-un contract de munca
Cristiana Gociu este angajata la AVAS de-o viata de om. In ’93 a intrat in sistem si de atunci se tot lupta. De regula, cu pri­vatizarile. Una dintre marile provocari: fostul Combinat de Utilaj Greu Iasi, transformat, in 1990, in SC Fortus SA. Un mas­to­dont, o afacere imobiliara vinata de foarte multi. Treisprezece ani mai tirziu, uriasul a fost privatizat. Cumparatorul, Metalexportimport (MEI), era pe duca, financiar vorbind, la data privatizarii. Gociu este cea care a primit nemiloasa sar­cina de a urmari cum merg lucrurile postprivatizare. Si cum poti monitoriza mai bine? Simplu: te angajezi la societa­tea care a fost privatizata. Astfel, in iunie 2004, angajata AVAS-ului semneaza un contract individual de munca exact cu Fortus, adica societatea pe care trebuia sa o mo­ni­torizeze. Datele din document sint foarte clare: functia pe care o detine la Fortus este de consilier, lucreaza opt ore, are concediu anual de odihna de 28 de zile, salariul este de 20 de milioane de lei vechi, la care se adauga sporuri de vechime de 25 la suta. Contractul a fost incheiat pe perioada nedeterminata. Do­cumentul este semnat de fostul director general al societatii, Mihai Ciobanu. De retinut este ca Gociu nu a renuntat nici macar o secunda la postul de director pe care il detinea la AVAS.

Pasul 2: dupa ce ai semnat actele, uita!
E ceva ce va zgirie urechea? Am intre­bat-o si noi pe doamna directoare ce anu­me facea acolo. Mai simplu decit ne-a raspuns nici ca se putea: consultanta juridica. Asta este informatia oficiala. In acelasi timp, cind am incercat sa aflam mai multe despre activitatea doamnei in cadrul societatii, ne-am lovit de o amne­zie grea de tot. Chiar daca a lucrat un an cu acte in regula (din 2004 pina in 2005), nimeni, dar absolut nimeni nu-si aminteste vreun amanunt. Cel care a angajat-o la Fortus, directorul general Mihai Cio­banu, parca si-a spalat creierul: "Nu mai tin minte. Pai, sint patru ani de atunci". Di­rectorul general care i-a ur­mat lui Cio­banu, Dan Bugeac, cel care i-a si semnat doamnei Gociu incetarea contractului de munca, este la fel de ne­stiutor: "Erau patru mii si ceva de angajati si nu imi a­duc aminte". Iar Paul Tu­dor, fostul pre­se­dinte al Consiliului de Ad­ministratie al MEI (societatea care a cumparat Fortus), este nestiutor ca un bebe. Cind l-am in­trebat de contractul doamnei Gociu, raspunsul a fost scurt, oarecum rastit si la obiect: "Cine vi l-a dat? O cunosc pe doamna Gociu, era la AVAS. Dar nu am auzit niciodata sa fi fost angajata la Fortus".

Pasul 3: asigura-te ca dai banii cui trebuie
Totusi: citi oameni din viata voastra reala muncesc in doua locuri, norma in­treaga? Adica in 24 de ore, cit are o zi, sa lucreze opt ore la AVAS, in Bucuresti, apoi sa fuga cu limba scoasa de un cot ca sa ajunga la Iasi, unde trebuie sa mai pres­teze opt ore. Si a doua zi de la capat. Si tot asa, timp de un an. Declara­tia doam­nei Gociu este a unui om care a fost su­pus la grele incercari: "Nu se poate lucra in afara programului, sau ce se in­timpla? Puteam sa lucrez si 24 de ore daca era nevoie, e vreo problema in asta?". Da, e o problema. Si inca una care s-a um­flat de sta sa crape! Nu poti fi angajat al sta­tului si in acelasi timp al unei societati comer­ciale pe care trebuie sa o monitori­zezi din partea statului. Florian Nechita, fost vicepresedinte la Fortus, si-a adus aminte de Gociu, dar nu ca angajata a socie­tatii, ci a AVAS-ului: "Dinsa s-a ocupat de contractul de postprivatizare si de pro­ble­mele de neindeplinire a clauzelor contractuale".

Pasul 4: ai grija sa stii exact pentru ce e mita
Si iata si care erau chestiunile de care trebuia sa se ocupe doamna Gociu: obli­gatiile inscrise in contractul de privatizare, care au fost si sint monitorizate de catre AVAS. Numai ca, pentru a urmari ceva, acest "ceva" trebuie sa se si intim­ple. Gociu stia foarte clar care sint clau­zele contractuale: relansarea activitatii de productie si a valorificarii capacitatilor nefolosite si casate; neinstrainarea sub nici o forma a activelor societatii de catre Fortus; interzicerea inchirierii sau a gre­varii de sarcini a activelor proprietate a societatii; realizarea obiectului principal de activitate pe o perioada de cinci ani de la data transferului dreptului de proprietate; obligatia cumparatorului de a rea­liza pe o perioada de cinci ani o investitie de mediu in valoare de 910.830 de euro si o investitie pentru dezvoltare in valoa­re de 4.008.245 de euro.

Pasul 5: nu uita sa verifici daca, dupa ce ai platit, ai obtinut rezultatele dorite
Ce ati citit mai sus erau obligatiile de privatizare, alea de care trebuia sa aiba grija doamna Gociu de la AVAS. Realita­tea arata, insa, ca mai bine ar fi monitori­zat Mos Craciun, impreuna cu citiva reni piliti, decit Gociu. De fapt, Gociu nu a fa­cut nimic in afara de a-si lua banii pentru care s-a facut doar ca munceste. Iata si dovada: intr-o nota interna a AVAS, da­tata 14 martie 2007, care a ajuns pe masa lui Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, sint analizate toate clauzele terfelite. Cu toate explicatiile laborioase si calculele facute, rezultatul a dat tot cu mi­nus. Pe ultima pagina a documentului este scri­sa, foarte citet, o recomandare cu greuta­te: "Informarea organelor abilitate (Serviciul de Investigare a Fraudelor din ca­drul Inspectoratului de Politie al Jude­tu­lui Iasi) asupra oportunitatii efectuarii unei anchete amanuntite privind posibila fraudare de catre Cumparator a Socie­tatii, in calitatea sa de actionar majoritar, in scopul deturnarii veniturilor financiare ale acesteia in favoarea Cumparatorului, obligatiile investitionale ale acestuia fiind posibil indeplinite cu resursele financiare ale SC Fortus SA".

Pasul 6: scoate maximum de profit din spaga
Hopaaa, stati ca se ingroasa treaba: deci nu numai ca Gociu de la AVAS nu si-a facut treaba pentru care o plateste AVAS, dar chiar a inchis ochii din raspu­teri, doar-doar nu o vedea ce fura MEI de la Fortus. Si, apropo de inchis ochii, Go­ciu a mai facut ceva pe aproape: a dat cu praf in ochi. Ca numai asa se explica de ce, la circa de sesizari de fraude, MEI doar a primit niste penalizari. Asa, de vreo treizeci de mii de euro. Suma care te face sa iti curga lacrimile suvoaie. Vreti sa stiti ce s-a intimplat cu doamna Gociu? Credeti ca a tras-o cineva de mineca? Ei, as, nicidecum. Dimpotriva, pentru serviciile speciale prestate in dauna statului, AVAS a consimtit ca si ultima felie de actiuni de­tinuta de Fortus (de 21%) sa fie vinduta tot catre MEI, pentru 250 de mii de euro. Vicepresedintele AVAS, Constantin Botez, este convins ca a fost un lucru necesar, sanatos si de bun-simt. Decla­ra­tia dumnealui este ferma: "Cei de la MEI si-au manifestat interesul de a cumpara aceste actiuni. Au platit integral, ra­mi­nind in monitorizare contractul initial". La momentul in care scriem aceste rin­duri, nu se schimbase nimic, nici o clau­za nu fuse­se inca indeplinita.

Pasul 7: nu te lacomi, da si politicienilor de la putere
Si nici nu sint multe sanse ca statul, prin AVAS, sa isi scoata banii de la Fortus Iasi. Stiti de ce? Din citeva motive simple, dar complexe financiar. Unu: se­ful AVAS, Teodor Atanasiu, nu o va trage niciodata la raspundere pe Gociu, intrucit doamna nu a facut decit sa avantajeze un penelist (pe Paul Tudor, fostul boss de la MEI, actualmente asociat in afaceri cu sotul unei notorii peneliste, Norica Nicolai). Doi: Atanasiu a vindut deja si ultimele actiuni pe care le mai avea AVAS la Fortus, deci nu mai are nici un cuvint de zis acolo. Trei: Fortus Iasi inseamna un tun imobiliar de citeva sute de milioa­ne de euro, pe care deja se bate un alt ba­ronet penelist, Relu Fenechiu de la Iasi. Cum ne-a zis Paul Tudor, "toti sint peste acel teren. Deja vorbesc de facut blocuri pe terenul Fortus". Pai, si atunci, nu ar fi pacat ca toti oamenii astia de la putere sa sufere din pricina unei banale spagi in rate, camuflate intr-un banal contract de munca?
























950 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică