Interviu Academia Catavencu

Dorin Dobrincu seful Arhivelor: Arhiva Nationala, hirtii cit din Bucuresti la Birlad

de Eugen Istodor     Academia Catavencu
Marţi, 12 februarie 2008, 23:47 Revista Presei | Subiectele Zilei

Cit te-au tinut nenorocitii de la Arhive pina acum, pentru vreun certificat de mostenire, pentru vreo dovada ca ai avut paminturi, cica de acum nu se va mai intimpla. Istoricul Dobrincu de Iasi face legea ce va deschide Arhivele. Si nu doar arhivele de documente personale sechestrate in timpul comunismului, ci si Arhiva PCR. Vom fi ferice si ne vom ride? Poate ne luam istoria acasa, in sfirsit!

Chestia asta e mostenita


Reporter: Ha-ha-ha, sinteti director general, iar pe usa dumneavoastra scrie gradul de securitate 2. De ce 2?
Dorin Dobrincu: Pentru ca avem un compartiment cu documente clasificate, probabil ca asta e logica. Oricum, e vorba de o taxonomie mostenita. De aici vreti sa incepem?
Rep.: Da. Ati mostenit ceva: seful e mai mic decit hirtia.
D.D.: Aici e o institutie publica, Arhivele Nationale ale Romaniei, care continua Arhivele Statului, institutie creata in Valahia in 1831 si in Moldova in 1832.
Rep.: Hirtie, multa hirtie, de fapt.
D.D.: Dar o hirtie importanta pentru trecutul nostru sau pentru prezentul nostru.
Rep.: Ce putem citi, pentru prezentul nostru, in maculatura asta?
D.D.: Suficient pentru a intelege de ce prezentul arata asa, dar si pentru a putea reconstitui drepturile de proprietate ale foarte multor cetateni, pentru ca activitatea Arhivelor Nationale este dubla, ca sa spunem asa. Pe de-o parte, administreaza un fond arhivistic vechi, e vorba de documente care merg din secolul XIII pina-n secolul XX, pina la sfirsitul secolului XX, dar sint si foarte multe documente cu caracter practic, de exemplu, de-a lungul anilor ’90 sau de-a lungul anilor 2000. Oamenii care au vrut sa-si reconstituie dreptul de proprietate dupa terenurile confiscate de comunisti, de terenuri agricole, de terenuri forestiere sau mai stiu eu ce tipuri de terenuri…
Rep.: Au luat-o peste bot…
D.D.: Dincolo de chestiunea asta, nu ne-am nascut ieri, nici eu, nici dumneavoastra, nici cei care traiesc in tara asta, stim ca a fost o problema foarte delicata, cu multe sincope, dar, grosso modo, oamenii au obtinut actele necesare, mai ales de la Arhivele Nationale, dar nu doar de la Arhivele Nationale, dupa cum au obtinut acte care le-au dovedit drepturile celor care s-au refugiat din Basarabia, Bucovina de Nord, Herta sau nordul Transilvaniei, plus Cadrilaterul in anii ’40-’44. Toti acesti oameni, in baza unor hotariri guvernamentale, au primit niste despagubiri. In buna masura, actele au venit de aici. La fel cum se intimpla cu Legea 10, care, de citiva ani, a permis multor categorii de oameni, care au fost amagiti de-a lungul anilor, sa-si primeasca actele doveditoare, care le-au permis sa se infatiseze in fata instantei si sa-si recistige drepturile asupra unor imobile, terenuri.

Hirtiile vietilor ratate

Rep.:
Aici sint hirtiile vietilor ratate, ca sa spun asa!
D.D.: Dumneavoastra ati spus-o.
Rep.: Aveti arhivata dovada ca generatii au trecut prin viata si istoria le-a nenorocit.
D.D.: Sint documente care privesc viata unor indivizi, dar, dincolo de asta, viata unei societati, o societate care are o anumita vechime, nu a aratat totdeauna asa cum arata acum sau cum arata acum 50 de ani. Societatile nu sint statice. Pina la urma, depinde ce vrem noi sa scoatem din arhive, nu? Arhiva nu e o instanta care trebuie sa faca dreptate, dar accesul la documente e obligatoriu sa fie liber pentru toti cei interesati.
Rep.: Hirtia asta are viata?
D.D.: Haideti sa vorbim foarte, foarte metodic. Daca vrem sa stim despre ce e vorba in Arhivele Nationale. Exista in fiecare judet o Directie Judeteana a Arhivelor Nationale, care fiecare are un numar de kilometri liniari de arhiva. Arhivele Nationale Istorice Centrale cu care, adesea, se confunda aceasta institutie in imaginarul public – pentru ca aici sint depozitate documente importante la nivel central pentru Romania moderna, dar si pentru ca aici sint arhivele Partidului Comunist, ma refer la arhivele Comitetului Central –, deci Arhivele Nationale Istorice Centrale au nu mai putin de 70 de kilometri liniari de documente. Adunind toate arhi¬vele existente in depozitele noastre, sint aproape 300 de kilometri liniari.
Rep.: Deci drumul Bucuresti-Iasi.
D.D.: Nu chiar.
Rep.: …Bacau!
D.D.: Bucuresti-Birlad! Iar un kilometru liniar de arhiva inseamna dosar linga dosar, document linga document, in picioare.
Rep.: Dar de ce nu le puneti culcat?
D.D.: Nu eu am facut regulile astea.
Rep.: Nu stau mai cuminti in sezut?
D.D.: Hirtiile astea sint legate. Sint puse in camasi pentru a se proteja, iar camasile, dosarele sint puse in cutii, pentru ca exista tot felul de pericole posibile pentru integritatea documentelor. Soarele…
Rep.: Soarecii…
D.D.: Pot exista paraziti, pot exista rozatoare – dar, din fericire, slava Domnului, la noi nu exista asa ceva aici –, pot exista microorganisme; astea sint mult mai periculoase, pentru ca nu se vad cu ochiul liber.
Rep.: Le puneti in cutii? Tot de carton?
D.D.: Da. Si apoi dispuse in rafturi, iar rafturile sint in depozit.

Contabilele ard dupa 50 de ani, civilele – niciodata

Rep.: Ce epoca a avut norocul sa produca cel mai mare numar de documente?
D.D.: In general, societatile moderne sint societati birocratice, si vorbim aici nu doar de partile negative ale birocratiei. Fara indoiala ca intr-o zi din Romania anului 2008 se produce mai multa hirtie decit s-a produs, probabil, in tot secolul al XVII-lea. Sint documente, de aceea, care trebuie pastrate, potrivit legii, un numar redus de ani, dar si documente ce trebuie pastrate pentru totdeauna. Spre exemplu, documentele contabile se pastreaza, potrivit legii, 50 de ani. Dupa 50 de ani, se topesc. Caci, altminteri, ar trebui sa tapetam toata Romania cu hirtie! Dar exista documente importante care trebuie pastrate, documentele conducerii institutiei, documentele care atesta drepturile de proprietate, cele privind starea civila, relatiile intre state.
Rep.: Va termina hirtia aia.
D.D.: Nu neaparat, pentru ca…
Rep.: Vrei istorie, ba? Citeste 30 de lazi!
D.D.: Istoria, in pofida faptului ca in Romania a cunoscut un regres in perioada comunista, incearca sa patrunda din nou in dezbaterile intelectuale. In tarile care nu au cunoscut drame ca la noi, istoria si-a pastrat un loc central in spatiul cultural. Din pacate, la noi, istoriografia a ajuns la periferie. Spatiul central e dominat de literatura, filozofie, sociologie, iar provocarea generatiei mele este sa readucem istoria in spatiul central.
Rep.: Nu aveti curaj. Va e teama de sacalii aia batrini! Cum ridicati glasul, va termina!
D.D.: Asta nu arata lipsa de curaj. Cred ca tine de noi ca, fiind un corp profesional, sa ne spunem cuvintul si sa nu mai acceptam niciodata un discurs unic, dominatia unor moguli in istoriografie. E dreptul nostru la interpretare si la…
Rep.: Moarte! Ce sa faceti pina la finalul vietii?
D.D.: Eu cred ca lucrurile sint departe de a fi transate. Nu trebuie privit intr-o maniera pesimista, si asta nu doar pentru ca sint eu o fire optimista, ci pentru ca stiu ca, in ciuda blocajelor in disciplina noastra, schimbarile de profunzime nu pot fi evitate.

Scrisorile de injurat Stefan si imobiliarele lui Viteazu

Rep.: Scrisorile adresate de niste braileni lui Stefan cel Mare, in care il injura de mama si-l fac varza cu carne, de ce nu schimba perceptia noastra asupra Sfintului?
D.D.: Nu, nu as spune asta neaparat; dar solutia nu e ignoranta, ci cred ca solutia e cunoasterea si discutarea in mod deschis a acestor lucruri. Aceste surse ne arata ca istoria este mult mai plina de larghete…
Rep.: Nu-l stirbesc pe Stefan, il lasa sa fie etern.
D.D.: A fost vorba, in buna masura, de un canon istoriografic, care a contribuit implicit la formarea discursului public, dar mi se pare, totusi, ca cel putin de un deceniu si ceva incoace se discuta destul de deschis, adica faptul ca noi nu stim, la un moment dat, ceva nu inseamna ca lucrurile stau asa cum le gindim noi.
Rep.: Mihai Viteazu, mi-am amintit, era mai degraba agent imobiliar decit unificator de neam.
D.D.: Toate documentele care exista astazi in Arhivele Nationale sint accesibile publicului, iar istoria se poate rescrie total diferit, sau in buna parte diferit.
Rep.: Si de ce nu se scrie?
D.D.: Pai, eu va spun ca se rescrie!
Rep.: Da, dar nu ajunge la papagalii astia care trec pe strada!
D.D.: Nu i-as numi papagali! E vorba de un discurs pentru un public specializat, restrins, si e vorba de un discurs, sa-i spunem, pe intelesul publicului larg, mai mult sau mai putin educat. Cred ca e foarte important sa nu mai avem un discurs canonic, un discurs din care nu se poate iesi, dar va spun ca lucrul acesta s-a produs. Din pacate, nu e inca dominant in istoriografia romana, e privit adesea chioris, e privit ca un atentat la valorile sacre ale natiunii, ca si cum natiunea ar fi ceva mumificat! Avem multe de recuperat, asta se poate face, si intr-o istoriografie serioasa nu poate exista lipsa accesului la surse, adica la sursele arhivistice.
Rep.: Au stat multi aici cu fundul pe ouale de aur.
D.D.: Asta ati spus-o si nu pot sa fiu decit de acord!

Academia Catavencu























608 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri