• Camp minat: grupurile petroliere dau tarcoale rezervelor vaste din Irak. Shell, cel mai mare grup petrolier al Europei, a colaborat discret cu Ministerul Petrolului din Irak in ultimii doi ani de zile, oferind consiliere in problema cresterii productiei a doua campuri petroliere. Conform unui acord incheiat in urma invaziei din 2003, nimeni din cadrul companiei, nu a mai pus piciorul in Irak; in schimb, au avut loc intalni lunare cu administratia irakiana a petrolului in Amman, capitala Iordaniei si contactul s-a mentinut saptamanal prin legatura video, relateaza Financial Times. Proiectul finantat de Shell precum si atentia acordata Bagdadului se pare ca au dat roade, caci Shell negociaza acum un acord de suport tehnic prin care va fi recompensata pentru ajutorul oferit in vederea cresterii productiei campurilor petroliere. Compania petroliera va trimite inca o data o echipa in afara Irakului, contribuind printre altele si la aducerea de echipament nou in tara si pregatirea irakienilor pentru a-l utiliza.
  • Legaturile dintre Europa si SUA sunt amenintate. Ostilitatea crescanda a Europei fata de SUA ar putea cauza daune pe termen lung relatiilor transatlantice, potrivit lui Neil Kinnock, fostul politician care prezideaza Consiliul Britanic. Kinnock, fost vice-presedinte al Comisiei Europene s-a declarat preocupat de rezultatele unui sondaj al Consiliului Britanic, publicat miercuri, in care, 46% dintre europeni considera influenta SUA in lume ca fiind una negativa. Aceasta perceptie s-a intensificat in momentul in care Bush a preluat puterea in 2001 si apoi s-a inrautatit odata cu declansarea razboiului din Irak, in urma cu 5 ani. Sondajul arata ca rupturile din relatiile transatlantice sunt mai profunde decat se credea anterior, o treime dintre cetatenii americani vazandu-i pe Europeni ca fiind "snobi", scrie Financial Times.
  • Bulgaria, Ungaria si Croatia, primii vecini ai Serbiei care recunosc Kosovo. Bulgaria, Ungaria si Croatia vor fi primele tari limitrofe Serbiei care recunosc independenta Kosovo, proclamata unilateral de Parlamentul kosovar la 17 februarie. Cele trei capitale au anuntat acest lucru miercuri intr-un document. Primul care si-a facut oficiala decizia in aceasta dimineata a fost guvernul de la Budapesta, care pregateste deja documentatia pentru stabilirea contactelor diplomatice. Recunoasterea ungara poate presupune probleme pentru minoritatea maghiara din provincia sarba Vojvodina - circa 350.000 de persoane - motiv pentru care Budapesta cere Belgradului sa previna eventualele agresiuni. In documentul comun emis de cele trei capitale se anticipeaza recunoasterea Kosovo si se asigura ca decizia lor tine cont de concluziile Uniunii Europene si ale Consiliului Europei, anunta El Pais.
  • La summit-ul NATO, Bush va sustine aderarea la termen a Georgiei. Presedintele american George W. Bush si-a afirmat miercuri sustinerea fata de o aderare la un moment dat a Georgiei la NATO, in pofida opozitiei Rusiei, precizand ca acesta va fi mesajul sau la viitorul summit al Aliantei. Georgia, ca si Ucraina, spera sa fie invitata la Bucuresti sa se alature Planului de actiune al NATO. Aceasta ar fi ultima etapa inainte de aderarea sa. Cele 26 de tari ale NATO sunt divizate in privinta unei astfel de aderari. Rusia, ingrijorata de extinderea NATO in fosta zona sovietica i se opune, iar ambasadorul ei la Alianta, Dmitri Rogozin, a avertizat ca un nou pas al Georgiei spre o aderare ar putea provoca secesiunea Abhaziei si a Osetiei de Sud, scrie AFP, potrivit Rador.
  • Scheffer: "Noul sistem de aparare antiracheta al NATO va include Turcia, Grecia, Bulgaria si Romania". Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a spus ieri ca NATO face acum planuri pentru un nou sistem de aparare antiracheta cu raza scurta de actiune. "Planificatul sistem american de aparare antiracheta nu acopera toata Europa, dar noul sistem antiracheta al NATO va include Turcia, Grecia, Bulgaria si Romania", a spus Scheffer, subliniind ca NATO trebuie sa-si protejeze toti aliatii, asa cum se cere conform principiului indivizibilitatii securitatii. El a adaugat ca acest nou sistem de aparare antiracheta cu raza scurta de actiune poate fi alaturat scutului antiracheta al SUA pe viitor. Conform publicatiei turcesti Aksam, citata de Rador, reprezentantul Permanent al Turciei la NATO, Tacan Ilden, a spus ca Turcia va sustine sistemul NATO de aparare antiracheta, declarand ca unele tari din sistem vor afecta principiul indivizibilitatii securitatii.
  • Turcia spune ca Nabucco poate primi gaze iraniene si rusesti. Gazoductul Nabucco, menit sa transporte gaze naturale din regiunea caspica in Europa, ar putea primi combustibil din Iran si Rusia pentru a ajuta proiectul sa-si indeplineasca capacitatea, a declarat seful companiei turce a gazoductelor, Botas. Compania Botas "nu se opune includerii gazelor rusesti in gazoduct", a spus directorul Saltuk Duzyol, seful Botas unul dintre cei sase parteneri, la o conferinta de presa care a avut loc marti, la Ankara. Gazele din Iran si Irak ar putea ajuta si acestea la realizarea capacitatii anuale a gazoductului Nabucco, de 31 miliarde metri cubi, atunci cand va fi inaugurat in 2013, a spus Duzyol, scrie Turkish Daily News. Uniunea Europeana a spus ca nu va solicita gaze din Iran.