Criza carburantilor transforma Rusia in prima forta anti-democrata din regiune. Un raport intocmit de Freedom House si citat de AP sustine ca odata cu cresterea pretului petrolului s-a constatat o scadere a performantelor democratice mai cu seama in Rusia, Kazahstan si Azerbaidjan.

NASA a anuntat senatul american ca va trebui sa restructureze aproximativ 7.000 de locuri de munca prevazute sa asigure pana acum zborurile spatiale, scrie AP. Potrivit oficialilor NASA, centrul spatial Kennedy va angaja 3.000 de persoane in cadrul noilor programe de explorare a cosmosului.

Oficialii Uniunii Europene au dispus îngheţarea tuturor fondurilor băncii iraniene Melli din Europa, titreaza EuroNews. Oficialii europeni sustin ca banca Melli oferă sprijin programului de inarmare nucleara al Iranului.

Municipalitatea din Beijing a pregatit masuri fara precedent pentru fluidizarea circulatiei pe durata desfasurarii Jocurilor Olimpice, relateaza Reuters. Potrivit autoritatiilor chineze, incepand cu 20 iulie va intra in vigoare un nou sistem care va permite deplasarea autovehiculelor in functie de numarul de inmatriculare. Astfel intr-o zi vor putea circula doar autoturismele al caror ultim numar de pe placuta de inmatriculare este par, urmand ca a doua zi sa li se permita accesul autovehiculelor cu numere impare. Conducerea municipalitatii spera ca prin acesta masura sa reduca traficul in capitala cu 45%, iar emisiile poluante cu 63%.

Consiliul de securitate al Natiunilor Unite il someaza pe dictatorul Robert Mugabe, presedintele statului Zimbabwe, sa opreasca valul de violente starnit cu prilejul alegerilor, scrie New York Times. Mugabe are toate sansele sa obtina un nou mandat in fruntea statului dupa ce liderul opoziţiei din Zimbabwe, Morgan Tsvangirai, şi-a anunţat retragerea din alegerile prezidenţiale si s-a refugiat în clădirea Ambasadei Olandei. Reprezentantii consiliului de securitate al Natiunilor Unite considera ca scrutinul nu va respecta regulile democratice.