Fraudele de la acest Bac, demonstrate chiar si ieri, au scandalizat pe toata lumea, dar ministrul Cristian Adomnitei a ales sa iasa la rampa pretinzand ca acuzatorii ar fi creat un climat de tensiune care a condus atat la bulversarea elevilor, cat si a celor care au facut parte din comisiile de examen. Vinovati de esecul acestui Bacalaureat sunt profesorul Gheorghe Radulescu si probabil bubulii (conspiratorii din romanele lui Pavel Corut), care au vorbit despre fraude si au conspirat impotriva Bac-ului si a ministrului, bineinteles. Si, pentru ca era cel mai simplu, Adomnitei a aratat cu degetul spre "sabotorii politici", deoarece "la Bacalaureatul de anul acesta am luat masuri fara precedent in istoria post-decembrista pentru a asigura corectitudinea desfasurarii examenului". In opinia sa, nu exista nici profesori spagari - desi unii isi fac veacul dand cu subsemnatul prin birourile procurorilor anticoruptie - iar "sistemul de invatamant a fost etichetat pe nedrept drept corupt".

Ascultandu-l pe Adomnitei ai senzatia ca nu traiesti in aceeasi tara cu el. Poate o fi ministru al educatiei in Suedia sau Elvetia, dar noi traim tot in Romania. Desi rezultatele din acest an la Bacalaureat sunt mai slabe decat in anii precedenti, ministrul nu-si reproseaza nimic, ba mai mult i-a felicitat atat pe elevi cat si pe profesori.

In sprijinul ministrului a sarit si secretarul de stat Svetlana Preoteasa, care a afirmat ca: "A fost cel mai bine organizat bacalaureat din '90 incoace". Ea a promis ca va prezenta si "filmul" sabotajului de la bacalaureat. Pana la urma, tot sabotorii si bubulii sunt de vina...

Profesorul Radulescu - vinovatul principal

Gheorghe Radulescu, profesor de literatura romana la Liceul "George Enescu" din Bucuresti, a fost singurul profesor din Romania care a refuzat sa mai corecteze lucrarile candidatilor, intrucat ele erau in mare parte copiate.

Integral in Curentul