Propunere fantasmagorica din partea rectorilor: bacalaureatul nu trebuie sa mai aiba loc in licee ci in universitati. Ideea, fara precedent in istoria invatamantului din Romania, apartine presedintelui Consiliului National al Rectorilor (CNR), Ecaterina Andronescu, care viseaza ca, incepand cu anul viitor, toti elevii inscrisi la bacalaureat sa fie adusi in campusurile universitare, unde sa fie examinati si, dupa caz, cazati si hraniti.

„Noi, universitatile, trebuie sa oferim ministerului varianta de a organiza bacalaureatul in universitati. Sunt convinsa ca astfel vom avea o examinare scoasa de sub spectrul fraudarii. Universitatile au camine si nu cred ca vor fi probleme cu cazarea candidatilor”, a declarat, ieri, Ecaterina Andronescu, in cadrul unei dezbateri organizate de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania. Pentru a-si sustine teza, fostul ministru al educatiei a dat exemplul competitiilor nationale ce se desfasoara la Universitatea „Politehnica” din Bucuresti si care, sustine domnia sa, nu au fost niciodata suspectate de furt. Doamna Andronescu ne-a spus ca a discutat si cu ceilalti rectori, astfel incat, in cel mai scurt timp, va inainta, in acest sens, un document oficial catre Ministerul Educatiei.

Integral in Gandul.