Aproape 150 de credinciosi, printre care si multi copii, au fost ucisi intr-o busculada produsa intr-un templu hindus din nordul Indiei. Zeci de mii de credinciosi hindusi se aflau in templul Naina Devi, situat la 150 kilometri de Shimla, capitala statului Himashal Pradesh, cu prilejul unui festival religios, cand vestea unei alunecari de teren a provocat panica printre participanti. „Numarul mor­tilor se ridica acum la 148, 48 de persoane fiind ranite”, iar bilantul ar putea spori, a declarat un purtator de cuvant al politiei din statul Himashal Pradesh, potrivit AFP.

Iranul ii va amprenta pe turistii occidentali. Iranul va incepe amprentarea persoanelor din Statele Unite, Marea Britanie si Franta, care intra pe teritoriul sau. Anuntul facut de politia iraniana mentioneaza cele trei state occidentale care exercita presiuni asupra Teheranului cu privire la controversatul sau program nuclear, informeaza Reuters. Decizia se doreste a fi o masura de reciprocitate fata de Statele Unite si Marea Britanie, in conditiile in care iranienii care calatoresc in aceste doua tari sunt amprentati. In ceea ce-i priveste pe francezi, decizia este luata pentru a le emite vize de aeroport, potrivit declaratiilor date de seful biroului de imigratie din cadrul politiei.

Un oficial chinez corupt a fost condamnat la moarte dupa ce o toaleta defecta a dus la descoperirea unei sume uriase pe care acesta o primise drept spaga, anunta CNN. Yan Dabin, fost director pentru transporturi in tinutul Wushan, sud-vestul Chinei, a incasat mita, totalizand 3,2 milioane de dolari, de la mai multe companii constructoare de drumuri, in schimbul unor contacte. El a fost arestat dupa ce un vecin a chemat politia, plangandu-se ca prin tavanul locuintei sale se scurge apa de la apartamentul gol de deasupra, al carui proprietar era Yan. Un ofiter de politie, care a ajutat un administrator al blocului sa patrunda in locuinta si sa vada ce se intampla, a descoperit in baia apartamentului o toaleta care curgea, dar si opt cutii de carton in care se aflau 1,3 millioane de dolari.

Un cuplu israelian si-a uitat copilul in aeroport. Doi soti din Israel care plecau in vacanta in Europa si-a uitat unul dintre cei cinci copii, o fetita de trei ani, pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, a anuntat politia israeliana, potrivit AP. Cuplul israelian se grabea sa prinda avionul spre Paris si, in goana spre poarta de imbarcare, au uitat-o pe o fiica in urma, copilul fiind descoperit de catre un politist in zona magazinelor duty-free. Politistul a alertat personalul de la bordul avionului, insa aparatul in care se afla familia fetitei ratacite decolase deja. Parintii nu si-au dat seama ca au urcat in avion doar cu 4 dintre cei 5 copii decat dupa 40 de minute, cand au fost anuntati de stewardese. Fetita, insotita de un angajat al liniilor aeriene, a luat urmatorul avion spre Paris, unde si-a reintalnit parintii. Acestia vor fi anchetati de catre politie la revenirea din vacansa pentru neglijenta.

Elefantii africani sunt pe cale de disparitie. Elefantii din Africa sunt in pericol sa dispara de pe glob pana in 2020 din cauza braconajului intens, informeaza The Telegraph. Rata de disparitie a elefantilor africani, in urma braconajului, este de 8%, in crestere fata de cea de 7,4% inregistrata in 1989, cand s-au impus restrictii privind comertul international cu fildes. Cu toate acestea, cererea pentru fildes a crescut in unele locuri din lume, precum China, Japonia si Statele Unite. In anii '80, in lume existau aproximativ 1 milion de exemplare, cu 70.000 de elefanti ucisi anual. In prezent, in lume mai exista mai putin de 470.000 de exemplare. Braconajul elefantilor are un impact negativ asupra ecosistemului si aduce pierderi majore in ecoturism, o importanta sursa de venit in multe tari din Africa.

Catre LED-uri mai ieftine. Cercetatorii de la Universitatea Purdue au reusit sa depaseasca o bariera majora in reducerea costului diodelor luminescente, obtinand diode luminescente eficiente pe straturi de siliciu, anunta Stiinta.info. In parte, pretul ridicat se datoreaza faptului ca LED-urile sunt create de obicei pe un strat costisitor de safir. Ori aceasta este tocmai bariera de cost care a fost depasita de cercetatorii de la Universitatea Purdue. Acestia au reusit sa dezvolte LED-uri pe straturi mult mai ieftine de siliciu, folosite pe scara larga in industria circuitelor integrate.