Gandul: Agricultura organica dusa la extrem

de Daniel Befu     Gandul
Sâmbătă, 9 august 2008, 5:24 Revista Presei | Subiectele Zilei

*Intr-un satuc din Mures, un neamt isi face legumele si verdeturile sa plesneasca de sanatate si aroma

*Produsele sale sunt certificate ca „organice” si „biodinamice” de catre autoritatile germane

Langa Sighisoara exista o ferma in care rosiile aleg singure in ce tip de sol sa-si infiga radacinile si primesc urzici pe post de „supliment alimentar”, boabele de grau sunt semanate cat mai rar pentru ca spicele sa se poata bucura de soare si aer curat, iar petalele de trandafir sunt culese in zori de zi de catre copii. Dupa ce vreme de 10 ani a fost expert pentru probleme ecologice in mai multe tari din America de Sud, Africa si Sud-Estul Asiei, inginerul agronom german Wolfgang Radatz s-a retras la Topa, satuc din marginimea Sighisoarei. Aici a cumparat 12 hectare si a arendat alte 18 de la tarani ca sa puna la cale un experiment indraznet: „Scoala de agricultura biodinamica”, care are in spate o intreaga filosofie privind relatia intre vietuitoare.

„O planta ajuta o alta planta, un animal ajuta o planta. Simbioza a fost in mod real cunoscuta din punct de vedere stiintific cand padurile din Cehia au murit brusc din cauza ploilor acide. Cercetatorii au descoperit atunci ca ploaia acida nu a distrus arborii, asa cum se credea initial, ci fungul care era in simbioza cu radacinile copacilor”.

„Libertatea de a alege” la rosii

Ca toti agricultorii care au aderat la curentul „biodinamic”, Wolfgang Radatz isi cultiva plantele din ferma dupa tehnologii prietenoase cu acestea. Spre exemplu, pe parcelele plantate cu rosii se sapa santuri paralele, despartite intre ele de lungi movilite de pamant. Apoi santurile se umplu cu gunoi de grajd fermentat, care e acoperit cu urzici taiate, peste care se presara un strat de sol. Care-i ideea? „Noi nu plantam plantele in sant, ci pe linia de demarcatie intre solul nou si cel vechi, pentru ca planta sa aiba libertatea de a decide daca vrea sa-si intinda radacinile in solul normal sau in cel fertilizat. Luandu-si doar cat are nevoie, nu va muri pentru ca este prea mult nitrogen, de exemplu. Iar urzica e un supliment alimentar pentru rosii, o planta medicinala care face planta sanatoasa si da un gust bun”.

Integral in Gandul




















512 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri