Iei examenul de conducere cu masina „automata” – ai dreptul sa conduci numai asemenea masini

Romanii care au facut scoala de soferi pe masini care au cutii automate si dau examenul de obtinere a permisului de conducere pe astfel de masini nu le vor mai putea conduce legal pe cele cu o cutie manuala. Masura, decisa de Comisia Europeana, obliga statele membre “sa adopte actele cu putere de lege si actele administrative necesare” pentru conformare pana la sfarsitul acestei luni. Potrivit Directivei 2008/65/CE a Comisiei Europene, candidatii care trec probele de verificare a deprinderilor si a comportamentului pe un vehicul fara pedala de ambreiaj au aceasta mentiune pe respectivul permis astfel obtinut. “Orice permis cu aceasta mentiune poate fi utilizat numai pentru conducerea unui vehicul fara pedala de ambreiaj”, mai arata Directiva CE.

Instructor auto: „Le era foarte greu sa isi coordoneze miscarile”

„Sunt mari diferente intre cele doua tipuri de comenzi, ne-a explicat Cornel Lipa, presedintele Sindicatului National al Instructorilor Auto din Romania. Am avut elevi care aveau permis pentru masini cu cutie automata, obtinut in alte tari. Au facut toate cele 30 de ore de conducere. Le era foarte greu sa isi coordoneze miscarile. La cutia hidramata nu folosesti mana dreapta si piciorul stang. Celor care au facut scoala pe astfel de masini le lipseste sincronizarea dintre acceleratie si ambreiaj. In tari precum Germania sau SUA e deja infractiune sa conduci o masina cu o cutie manuala daca ai permis doar pentru cele hidramate.”

Integral in Gandul