Cotidianul: Ce n-a reusit criza mondiala rezolva Parlamentul

de Lucian Gheorgiu     Cotidianul
Marţi, 30 septembrie 2008, 22:50 Revista Presei | Subiectele Zilei

Aprobarea in Parlament a maririi salariilor profesorilor a atras revendicari similare din partea tuturor bugetarilor, dar si a studentilor. Cedarea la santaj ne-ar costa 5,6 miliarde de euro si ar putea crea o severa criza financiara.

Desi sursele de finantare sunt nesigure, 254 de deputati din tot atatia prezenti au spus „da“ ieri legii prin care salariile cadrelor didactice se majoreaza cu peste 50%, incepand de la 1 octombrie a.c. Ieri, inaintea votului final, PSD a propus vot prin apel nominal, stiind ca nimeni nu va avea curajul, inainte de alegeri, sa voteze „NU“. Votul favorabil a fost dat in unanimitate.
 
Dupa anuntarea rezultatului, grupurile parlamentare s-au felicitat reciproc pentru adoptarea acestei legi. Peste cinci zile, legea va fi trimisa spre promulgare la presedintele Basescu, care o poate trimite Parlamentului inapoi spre reexaminare sau o poate supune analizei de constitutionalitate printr-un atac la CCR.

Ca reactie la votul din Parlament, sindicalistii din sectoarele bugetare avertizeaza ca vor bloca activitatea administratiei publice timp de doua luni daca nu primesc si ei o majorare similara celei obtinute ieri de profesori. Bugetarii de la mediu, finante, munca, vama, precum si cei angajati in primarii, Consilii Judetene si prefecturi au anuntat, ieri, ca pregatesc proteste din luna octombrie daca nu li se vor mari si lor salariile cu 50%. Programul actiunilor de protest va fi stabilit vineri, la Consiliul Unional al Aliantei Nationale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX.

Liderul sindical Vasile Marica spune ca a transmis Guvernului cerinta lor si ca, daca nu vor obtine aceasta majorare printr-o noua lege, „va fi afectat timp de doua luni tot ce inseamna administratie publica, si speram ca si sistemul sanitar, pentru ca si personalul medical e nemultumit“.

Imediat au reactionat si studentii, care cer marirea burselor pana la nivelul salariului minim pe economie. Sub sloganul „Vrem sa invatam mai bine, deci vrem burse si camine!“, aproximativ 60 de studenti de la doua uniuni studentesti s-au asezat pe scaune in fata ministerului si au citit dintr-un ghid privind calitatea invatamantului superior editat de Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii. Astfel, ei si-au inceput seria de pichetari „spontane“ pe care le vor organiza pana in momentul in care li se rezolva revendicarile. „Vrem ca bursa sa ne ajunga pentru a trai decent. Ar trebui sa fie cel putin cat salariul minim pe economie“, spune Gabriel Petrea, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din Romania.

Cotidianul






















309 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version