Sarkozy pierde batalia cu papusa voodoo. Justitia franceza a hotarat miercuri ca papusa voodoo cu trasaturile presedintelui Nicolas Sarkozy sa ramana pe piata, respingand astfel plangerea depusa de seful statului in legatura cu incalcarea dreptului la imagine. Papusa voodoo, pe care sunt inscrise unele dintre cele mai celebre fraze ale lui Sarkozy, precum sloganul sau electoral "Munceste mai mult ca sa castigi mai mult!", are si instructiuni de utilizare, astfel incat cei interesati pot invata cum sa infiga ace in 'corpul' presedintelui, scrie BBC News. Pana in prezent, circa 20.000 de carti au fost deja tiparite si trimise spre vanzare.

Femeile egiptene au oficial dreptul sa-si loveasca sotii. Lumea araba pare sa devina tot mai tolenranta cand vine vorba de drepturile femeilor care sunt privite ca o proprietate a barbatului. Cea mai inalta autoritate a islamului sunnit, Al-Azhar, crede ca o sotie are dreptul sa isi loveasca sotul in caz de legitima aparare. "Orice persoana are deptul sa se apere, fie ca este barbat sau femeie, pentru ca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu", a declarat seicul Abdel Hamid al-Atrach, presedintele Al-Azhar, relateaza Le Monde. Rata mortalitatii in randul femeilor din lumea araba a crescut ingrijorator in ultima perioada. In Egipt, 35% dintre femeile care mor anual sunt victime ale violentei conjugale.

Putin isi face blog. Premierul Rusiei, Vladimir Putin, isi va lansa anul viitor propriul site de internet, unde vor fi postate stiri si alte informatii din viata sa, relateaza agentia RIA Novosti. Site-ul va include arhiva discursurilor lui Putin si va furniza articole interesante despre activitatea premierului. Pentru ca blogul lui Putin sa fie 100% sigur, informaticienii rusi lucreaza in prezent la un sistem care sa protejeze site-ul de atacurile hackerilor.

Ura si iubirea activeaza mecanisme similare in creierul uman. Ura si iubirea sunt sentimente apropiate, in conditiile in care cele doua trairi solicita o anumita parte a creierului. In urma unui studiu, zeci de persoane au fost analizate din punctul de vedere al activitatii cerebrale, in momentul in care oamenii de stiinta le-au indus cele doua sentimente. Rezultatele au aratat ca intre dragoste si ura exista o legatura stransa la nivelul formarii lor. Acesta este si motivul pentru care cele doua sentimente se pot substitui cu usurinta unul altuia, scrie The Independent.

Frank Lampard si-a cumparat un Ferrari de 3,6 milioane de lire. In timp ce britanicii incearca sa economiseasca bani pentru a scapa de necrutatoarea criza financiara, celebrul jucator al lui Chelsea, Frank Lampard, a pus ochii pe un Ferrari de 3,6 milioane de lire sterline, cu care vrea sa "goneasca" pe strazile din Londra. In varsta de 30 de ani, Lampard are deja un Ferrari 612 Scaglietti si un Aston Martin DB9, insa un model 250 GT SWB California Spyder de colectie care dateaza din 1963 este mai mult decat potrivit pentru pretentiile fotbalistului, scrie DailyMail.

Spionii americani cheltuiesc 48 miliarde dolari pe an. Bugetul consacrat de Statele Unite activitatilor de colectare de informatii a crescut cu mai mult de 9% in cursul anului fiscal 2008, la 47,5 miliarde de dolari, a anuntat administratia Bush, citata de Associated Press. Suma, care nu include cheltuielile legate de informatiile militare, ce se ridica la cel putin alte 10 miliarde, a fost destinata finantarii agentiilor de informatii, spionilor lor, satelitilor de recunoastere, interceptarii comunicatiilor si lucrarilor de analiza ale comunitatii de informatii.