"Lista candidatilor patati" se intoarce: acum, cu cei care si-au luat-o (sau nu) peste vot!

de Redactia     Academia Catavencu
Joi, 4 decembrie 2008, 11:35 Revista Presei | Subiectele Zilei

Si a fost “Lista candidatilor patati”, un proiect pe care l-a facut public Academia Catavencu (si l-au lucrat Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia Pro Democratia si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie). Si s-a vazut ca e rau (pentru ca pe lista se adunasera 511 candidati patati, dintre care 324 candidau la Camera Deputatilor, iar restul de 187 la Senat), dar s-a constatat ca era si bine (cu lista in fata, alegatorii aveau sansa sa puna stampila pe candidati in cunostinta de cauza).

A fost si soare, au fost si ploi, ba chiar au fost si boi. Din cei cu doua picioare, cu care au mers pina la chioscurile de ziare si au cumparat Academia Catavencu la vrac, cu bratul, cu roaba, cu portbagajul etc, doar-doar nu o ajunge lista la cetateni. Apoi au fost alegerile. Si a fost si rau (177 de “patati” – din care 119 la Camera si 58 la Senat – au intrat in Parlament), dar a fost si bine (nu de alta, dar puteau sa intre si mai multi patati).

La un calcul sumar, reiese ca, in actuala conformatie, dupa vot, Parlamentul Romaniei contine 39% alesi “patati” (deputati si senatori care fie practica la greu traseismul politic, fie au bube in cap si dosare penale la parchete, fie au declaratii de avere aberant de subtiri pe linga bunurile detinute). Toti cei 177 (care reprezinta 39% din totalul noilor alesi, cum ziceam) sint prezentati mai jos.

E suficient sa dati un click pe numele judetului din care fac parte ca sa va reimprospatati memoria. Noi o sa fim cu ochii pe ei de-a lungul acestui mandat. Iar voua va sugeram acelasi lucru, mai ales ca peste patru ani va vor cere din nou votul.

Nu parasiti inca incinta site-ului nostru, pentru ca vor urma analize fascinante despre acesti eterni politicieni romani care au intrat in Parlament.

Sursa: siteul Academiei Catavencu (pentru detalii, dati un click AICI).  
























570 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri