Petitie a oamenilor de cultura pentru eliberarea unui disident chinez. Mai mult de 160 de scriitori, oameni de cultura si sustinatori ai drepturilor omului din afara Chinei au semnat o scrisoare deschisa adresata presedintelui Hu Jintao, cerandu-i acestuia eliberarea intelectualului disident retinut luna aceasta. Liu Xiaobo a fost retinut de autoritatile chineze intrucat a sustinut un manifest care cerea reforme democratice si care a avut rezonante la nivel mondial. Cei care au lansat apelul pentru eliberarea intelectualului spera ca Partidul Comunist sa aiba reactia scontata in contextul in care liderii chinezi sarbatoresc 30 de ani de la introducerea politicii de "reforma si deschidere". Printre semnatarii acestei scrisori deschise se numara si laureatii cu Premiul Nobel pentru Literatura, Nadine Gordimer (Africa de Sud), Seamus Heaney (Irlanda) si Wole Soyinka (Nigeria), cat si alti scriitori celebri precum Umberto Eco si Salman Rushdie, scrie The New York Times.

Rusia a facut presiuni, saptamana aceasta, pentru eliminarea departamentului din cadrul ONU care se ocupa cu investigarea cazurilor de coruptie, dupa ce acesta din urma a obtinut probe importante impotriva unui diplomat rus. Surse din cadrul ONU au caracterizat gestul Rusiei ca reprezentand o incercare a unor membri influenti de a distruge un departament care a condus cateva dintre cele mai agresive investigatii din cadrul Natiunilor Unite. Alte surse, insa, au declarat ca Rusia nu incerca decat sa diminueze efectele birocratiei asupra bugetului, intrucat mentinerea unui asemenea departament ar insemna si plata salariilor pentru 12 angajati din fonduri care sunt destinate altor scopuri, scrie Washington Post.

Mugabe critica Occidentul "stupid si ridicol". Presedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, a ignorat apelurile Statelor Unite si ale Marii Britanii, care ii cereau sa renunte la conducerea tarii, caracterizandu-le ca fiind "stupide si ridicole". Aceasta declaratie a venit la scurt timp dupa ce SUA au declarat ca nu se poate forma un guvern de coalitie in Zimbabwe atata timp cat Mugabe se afla la putere. Mugabe sustine ca este irelevanta critica facuta de presedintele Bush: "Sa-si pastreze comentariile pentru el. Sunt nedrepte, irelevante, stupide si chiar ridicole" a declarat acesta, potrivit BBC.

Kosovo ameninta ca va interzice produsele din Serbia. Kosovo a amenintat, marti, ca va interzice produsele care vin din Serbia, daca Belgradul nu isi schimba politica prin care blocheaza toate produsele care poarta timbre vamale din fosta sa provincie. Inca de la inceputul lunii decembrie, Serbia a interzis produsele care poarta timbre vamale din Kosovo, intrucat Serbia nu recunoaste independenta statului kosovar si institutiile acestuia, considerand ca acesta face parte din teritoriul sau. Ministrul comertului din Kosovo, Lutfi Zharku, a declarat pentru Reuters ca "daca situatia ramane neschimbata, vom introduce aceleasi masuri ca si Serbia" si ca se poate ajunge si la intreruperea totala a comertului cu Serbia.

Unde a disparut apa de pe Venus? Sonda spatiala Venus Express a detectat prima oara o diminuare a consistentei atmosferei lui Venus pe partea insorita a planetei. Anul trecut, aceeasi nava spatiala a reperat o si mai mare pierdere atmosferica in zona sa intunecoasa. Aceste descoperiri ii aduc acum pe astronomi mai aproape de intelegerea a ceea ce s-a intamplat cu apa de pe Venus, a carei cantitate se crede ca era candva comparabila cu cea de pe Terra. Soarele nu emite numai lumina si caldura in spatiu, ci genereaza constant si vanturi solare, curenti de particule incarcate. Acestea transporta campuri magnetice si electrice prin Sistemul Solar, care intra in contact cu planetele. Spre deosebire de Pamant, Venus nu genereaza un camp magnetic. Acest lucru este esential, deoarece campul magnetic al Pamantului ii protejaza atmosfera de vanturile solare. Pe Venus, insa, acest curent loveste straturile inalte ale atmosferei si duce la eliberarea din aceasta a particulelor continute, scrie Descopera.