Subiectele Zilei: Si Oprescu pune borduri; Ecaterina Andronescu isi face amfiteatru de 10 milioane de euro; Nemirschi nu este cercetat de DNA; ArcelorMittal Galati submineaza economia nationala; Taxa instituita pe podul de la Fetesti incalca normele UE

de Codrin Taut     HotNews.ro
Luni, 3 august 2009, 22:54 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Incepe borduriada lui Oprescu Administratia Strazilor din subordinea Primariei Capitalei a postat un anunt de participare pe site-ul guvernamental de licitatii prin care doreste sa incheie un studiu de fezabilitate cu o firma care se va ocupa de reamenajarea a 100.000 de metri patrati de trotuar. Potrivit anuntului, firma va efectua lucrari de reamenajare a trotuarelor pe bulevardele Regina Elisabeta, Piata Kogalniceanu, Carol I, Pache Protopopescu, I.C. Bratianu, Nicolae Balcescu, Magheru, Piata Romana, Dacia, Piata Victoriei, Calea Victoriei, Kiseleff, Piata Universitatii, Unirii si Piata Unirii. Directorul de la Administratia Strazilor, Alina Roman, spune ca bordurile si trotuarele vor fi schimbate pentru a crea o armonie cu fatadele imobilelor, scrie Cotidianul.

Ecaterina Andronescu isi face amfiteatru de 10 milioane de euro  Ministerul Educatiei a intocmit un proiect de hotarare de guvern pentru a se aproba “indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii Sala de Conferinte (AULA) la Universitatea Politehnica din Bucuresti”. Valoarea totala a investitiei, inclusiv TVA, este de 38 de milioane de lei, calculat la un curs de 4 lei pe euro, adica aproape 10 milioane de euro. In anexa hotararii, suma alocata are un asterisc, pentru ca in subsolul paginii sa se precizeze: “Valoarea este confidentiala si se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor”. Durata de realizare a investitiei este de doi ani. Aula va fi construita langa rectoratul Politehnicii pe o suprafata de 2.000 de metri patrati, pe o suprafata totala desfasurata de 5.000 de metri patrati, scrie Cotidianul.

Taxa podului de la Fetesti incalca tratatul cu Uniunea Europeana Federatia Operatorilor Romani de Transport Rutier (FORT) sustine ca taxa introdusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) pentru trecerea podului de la Fetesti incalca tratatul cu Uniunea Europeana. "Statul roman nu poate sa taxeze acest pod deoarece este parte din autostrada A2 (Autostrada Bucuresti-Cernavoda -n.r.), iar tratatul cu UE stabileste ca Romania a primit derogare pentru aplicarea vignetei in forma actuala pana la taxarea autostrazilor", se arata intr-un comunicat al FORT. FORT a trimis deja o sesizare catre Comisia Europeana privitoare la introducerea taxei, scrie Romania Libera.

Nemirschi nu are calitate de invinuit sau de inculpat in vreun dosar DNA "Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, nu are calitate de invinuit sau inculpat in vreun dosar instrumentat de DNA. Despre eventuale lucrari constituite ca urmare modalitatilor de sesizare prevazute in art. 221 Cod procedura penala (plangere, denunt, sesizare din oficiu) nu se pot oferi informatii deoarece acestea nu sunt publice, in conformitate cu Legea 544/2001", se arata in raspunsul DNA, citat de Romania Libera.

Pacientii scriu declaratii de malpraxis dictate de doctori Medicii se plång deseori ca publicul, nemultumit, ii hartuieste cu reclamatii fara acoperire. Sunt insa cazuri in care s-ar putea ca tot medicii sa fie in spatele unor astfel de scandaluri, fiind cei care ii incita pe pacienti, denigråndu-si colegii. O bolnava care s-a externat vindecata din Spitalul Militar Central s-a trezit, dupa cåteva luni, ca este chemata la Colegiul Medicilor, unde se desfasura un proces de malpraxis in numele sau. Desi pacienta afirma sus si tare ca nu are nici o reclamatie, Colegiul continua procesul, cheltuind aiurea timp si resurse, dar nu face efortul de a afla ce medic a inscenat cazul, relateaza Gardianul.

Companiile romanesti de stat si private a caror activitate depinde de combinatul ArcelorMittal Galati acuza concernul indian de „actiuni anticoncurentiale, anticomerciale si de subminarea economiei romanesti“, dupa ce acesta a decis sa suspende importul de materii prime prin portul Constanta si Canalul Dunare-Marea Neagra spre Galati. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime (CNAPM), Compania Nationala Administratia Canalelor Navigabile (CNACN) si Comvex (CMVX) arata ca ArcelorMittal Galati nu are niciun argument economic pentru aprovizionarea cu materie prima pe ruta Burgas-Canalul Bistroe, in dauna rutei Constanta-Canalul Dunare-Marea Neagra. Potrivit autoritatilor din zona portuara Constanta, costul integral al transportului prin Constanta este de 5,77 euro/tona, inclusiv comisioane si asigurarea marfurilor, in timp ce costul tranzitului prin Burgas este cuprins intre 16,13 si 19,13 euro/tona. O ancheta exclusiva realizata de „Curentul“ scoate la lumina implicarea ArcelorMittal in ceea ce se poate numi o operatiune de subminare a economiei romanesti, relateaza Curentul.


Citeste mai multe despre   























3653 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    arcelor mittal (Luni, 3 august 2009, 23:45)

    alex [anonim]

    Cei de la Comvex iau de buna faptul ca marfa vine numai din tari indepartate (Brazilia, Australia etc) si atunci e mai ieftin sa o duci in Constanta, dar daca minereul de fier e deja undeva in Burgas?

    Din cate stiu eu combinatul din Bulgaria a inchis productia de otel bazata pe minereu de fier si in consecinta exista stocuri de minereu pentru care cel mai bun cumparator este in Galati.

    Cred ca ar trebui facut calculul costului pentru transportul unei marfi care se afla deja in Burgas pana la Galati. E mai ieftin sa eviti Constanta. E posibil ca marfa nici sa nu fie tranzitata (exista vaporase care merg si in Marea Neagra si intra si pe Dunare pana la Galati- care e port maritim pentru cei care nu stiu).

    Daca insa se refera la marfuri importate din alte tari, atunci e posibil ca cei de la Arcelor Mittal chiar sa evite Comvex si sa utilizeze Port Mineralier din Galati care e deja proprietatea Arcelor Mittal.
  • +2 (2 voturi)    
    Ecaterina Andronescu isi face amfiteatru... (Marţi, 4 august 2009, 10:49)

    ghanii [utilizator]

    ...parca ar scrie "Ecaterina Andronescu isi face vila la Snagov"... e vorba de o aula universitara, care va apartine Politehnicii... dar de, suna mai interesant asa...
    • +1 (1 vot)    
      subscriu (Marţi, 4 august 2009, 11:27)

      Mowgli [utilizator] i-a raspuns lui ghanii

      ...prost gust gazetaresc.
    • -1 (1 vot)    
      criza (Marţi, 4 august 2009, 13:25)

      leul09 [anonim] i-a raspuns lui ghanii

      Parca era criza ?dupa ca lucrati 3-5h.pe zi,si cateva luni de vacanta mai vreti si salarii marite?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi