Barack Obama va merge la Copenhaga pentru a sprijini candidatura olimpica a orasului Chicago. Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, va fi prezent vineri la intrunirea Comitetului International Olimpic de la Copenhaga pentru a sustine orasul Chicago in cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vara din anul 2016, relateaza Reuters. Obama ar putea deveni astfel primul presedinte american prezent la o intrunire CIO, fapt ce ar putea avea o influenta cruciala asupra deciziei privind nominalizarea orasului care va gazdui Olimpiada din 2016. Chicago, Madrid, Rio de Janeiro si Tokyo sunt orasele care se afla in competitie pentru privilegiul de a gazdui cea mai importanta competitie sportiva a planetei peste 7 ani. Observatorii au afirmat ca este cea mai stransa cursa din istorie, fiecare dintre cele 4 candidaturi avand sanse reale sa fie aleasa.

Serviciul Secret american investigheaza un sondaj de pe Facebook privind asasinarea lui Barack Obama. Oficialitatile americane au declarat luni ca Serviciul Secret american desfasoara o ancheta asupra unui sondaj online care ii pune utilizatorului intrebarea: "Ar trebui sa fie asasinat presedintele Obama?" Sondajul a aparut in cursul zilei de sambata pe reteaua sociala Facebook si a fost scos imediat ce responsabilii site-ului au fost anuntati de existenta sa, scrie Fox News. Totusi, sondajul este considerat o amenintare la adresa presedintelui, iar Serviciul Secret trateaza problema cu seriozitate maxima. Intrebarea adresata utilizatorilor era: "Ar trebui ca Obama sa fie ucis?", cu variantele de raspuns "Da", "Nu", "Probabil" si "Da, daca imi taie asigurarea de sanatate".

Inundatiile continua sa faca ravagii in Filipine. In cursul zilei de luni, numarul oficial al mortilor cauzate de inundatiile catastrofale din arhipelagul filipinez a urcat la 140. Totodata, se estimeaza ca intre 280.000 si 300.000 de persoane din insula Luzon si-au pierdut locuintele. Ploile torentiale ce au lovit capitala Manila si regiunea Rizal sunt cele mai puternice din ultimii 40 de ani. La originea dezastrului sta furtuna tropicala Ketsana, devenita intre timp taifun, scrie CNN.

Warner si YouTube se apropie de un acord pentru publicarea videoclipurilor. Conform unor surse apropiate celor doua companii, Warner si Youtube sunt foarte aproape de o intelegere in urma careia numeroase videoclipuri ale unor artisti precum Madonna sau Green Day ar putea fi din nou publicate pe popularul website. In luna decembrie, Warner a decis sa retraga videoclipurile artistilor sai de pe YouTube in urma unei dispute privind drepturile de autor, scrie Reuters.

Un nou rechin bizar a fost identificat langa California. O noua specie de himera (rechin-fantoma) a fost identificata in apele din apropierea coastelor Californiei. Aceasta este mai inchisa la culoare si mai bizara decat orice alta specie de rechin cunoscuta pana in prezent. Ruda antica, de un negru purpuriu, a rechinului modern, vine intr-o versiune de dotari ciudate care ii dau familiei sale taxonomice numele de "himera", dupa creatura mitologica construita din partile mai multor animale. "Este o aratare mare, cu aspect ciudat si inspaimantator. Acesti pesti au unele caracteristici tipice rechinilor si unele trasaturi deloc specifice lor", sustine ihtiologul Doug Long de la Academia de Stiinte din California. Integral in Descopera.