Subiectele Zilei: Romanul de la care medicina lumii asteapta un raspuns; Orfanii norocosi ai anilor ’90 isi spun povestile nascute din adoptii salvatoare; Procesele cauzate de iaurturile Activia au obligat Danone sa plateasca 35 milioane de dolari

de R.B.     HotNews.ro
Joi, 1 octombrie 2009, 1:40 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Specializari universitare ucise de criza. Anul universitar 2009-2010 debuteaza, astazi, in toata tara, cu festivitatile de rigoare, dar si cu strangerea curelei in toate institutiile de invatamant superior, care au inceput sa adopte diverse masuri de reducere a cheltuielilor. Prima dintre ele face ca, la 1 octombrie 2009, sa se numere mai putini boboci decat in ceilalti ani. Astfel, specializarile care nu „aveau lipici” la tineri - chimie, fizica, inginerie fizica sau istorie - au fost desfiintate, scrie EvZ.

Olimpicii, catre presedintele Google: „As intra pe net pentru un job afara“. Chiar daca internetul poate fi foarte util in aflarea unor date foarte recente, cartile de specialitate sunt principalele surse de informare, spune Alexandru Barbu, premiat cu aur la Olimpiada Internationala de Geografie. "Cu ajutorul internetului iti poti face o cultura generala, dar nu vei ajunge foarte sus. E adevarat ca, atunci cand faci perfomanta, cel mai important este studiul individual si folosesc Google-ul pentru completarea cunostintelor, dar cele mai valoroase informatii sunt contra-cost. Deci trebuie sa comand tratate, atlase sau alte lucrari de specialitate din Anglia sau din America. Un singur material costa cam o suta de euro, asa ca trebuie sa facem rost de sponsorizari". Citeste mai multe in Gandul.

Doi romani risca 37 de ani de inchisoare pentru phishing la Citibank, Paypal, US Bank si JP Morgan Chase. Doi cetateni de nationalitate romana sunt acuzati de autoritatile americane pentru fraudarea clientilor Paypal, Citibank si ai altor institutii financiare, prin intermediul mesajelor pe e-mail de tip phishing, transmite TheRegister.co.uk. Petru Bogdan Belbita (25 de ani) din Craiova si Cornel Ionut Tonita (28) din Galati au fost extradati si sunt judecati de autoritatile americane din New Haven, Connecticut. Belbita a fost arestat in Canada in ianuarie, iar Tonita in Croatia. Ulterior, cele doua state i-au predat pe cei doi americanilor. Pagubele provocate clientilor PayPal si bancilor Citibank, JP Morgan Chase, Capital One, Comerica Bank, LaSalle Bank, US Bank, Wells Fargo si People's Bank se ridica la 150.000 de dolari, scrie Cotidianul.

Procesele cauzate de iaurturile Activia au obligat Danone sa plateasca 35 milioane de dolari. Beneficiile pe care le produc diversele ingrediente probiotice din iaurturi sunt puse sub semnul intrebarii, scrie presa din SUA. Motivele ar fi doua: un nou studiu relativizeaza laudele producatorilor privind beneficiul probioticelor, iar compania Danone a platit 35 milioane de dolari ca sa evite procesele intentate de mai multe persoane din SUA care acuzau reclama falsa la iaurturile-minune. Danone este lider mondial pe piata iaurturilor, este lider si in Romania, cu o cota de piata de circa 64% pe acest segment, scrie Romania libera. Replica Danone Romania:"„Dannon USA, sucursala companiei Danone în SUA, va face anumite modificări şi completări la eticheta şi comunicarea privind produsele Activia şi DanActive, cu scopul, printre altele, de a creşte vizibilitatea numelor ştiinţifice ale fermenţilor probiotici unici care se regăsesc în fiecare dintre aceste produse. Aceste informaţii vor fi în continuare disponibile pe paginile de internet ale produselor, împreună cu fundamentarea ştiinţifică a afirmaţiilor privind beneficiile pentru sănătate."


Supararea ucigasului Mihaelei Runceanu. Daniel Cosmin Stefanescu (41 de ani) a fost gratiat in 2004, dar a fost eliberat in 2006. El ameninta acum Romania cu un proces la CEDO. Daniel Stefanescu, condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru uciderea Mihaelei Runceanu, a fost eliberat gratie lui Ion Iliescu si a fost tinut ilegal in puscarie peste un an. Criminalul a respirat aerul libertatii dupa ce Ion Iliescu a semnat, in decembrie 2004, decretul de gratiere care l-a scapat de puscarie si pe fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, scrie Adevarul.

Romanul de la care medicina lumii asteapta un raspuns. A trecut de la stiinta calculatoarelor la neurobiologie. Nu fara truda. Cat a invatat in Romania, a citit “pe rupte”, deoarece lua cartile de la biblioteca si ii era ciuda sa le inapoieze, dupa trei zile, fara sa fi aflat toate secretele din ele. In State, a ajuns in 1992, cu o bursa la Duke University. Intre timp, si-a completat studiile la Massachusetts Institute of Technology (MIT) si, cel mai important, a devenit un om liber. Cand? Atunci cand a pus pe picioare propriul laborator si a primit o finantare de peste un million de dolari pentru un proiect curajos, de care medicina are mare nevoie. Citeste mai multe in EvZ.

Ecologia ar putea deveni materie de studiu in scoli. Ecologia ar putea deveni materie facultativa in scoli incepand cu viitorul an scolar. Propunerea apartine Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM) care va purta discutii in acest sens cu Ministerul Educatiei. "S-a luat in discutie si ideea de a introduce in aria curriculara o materie, poate nu obligatorie la inceput, care sa deschida ochii copiilor spre ecologie. In multe orase, in multe licee mari din tara, exista cercuri, cum erau cele ale pionierilor, cu orientare ecologica si care chiar au o activitate destul de puternica", a anuntat, ieri, presedintele ANPM, Mihail Faca, potrivit Gandul.

Tractorul "made in China", la Brasov. De la tenisi, creioane, betisoare parfumate si guma de sters, chinezii au ajuns sa fabrice tractoare. Din Brasov, locul de bastina, dar si de deces al tractorului romanesc, chinezii vor vinde anual in Europa 20.000 de bucati. Chinezii de la Hoyo Agricultural Ma chi nery Equipment au inaugurat ieri fabrica de tractoare de la Rasnov - Brasov, care va ajunge la o capacitate anuala de productie de 20.000 de unitati in 2012, scrie Cotidianul.

Orfanii norocosi ai anilor ’90 isi spun povestile nascute din adoptii salvatoare. Prabusirea regimului comunist a proiectat in presa straina imaginea teribila a Romaniei: orfelinate mizere, copii abuzati, prost hraniti si privati de ingrijire medicala. Vidul legislativ de atunci, dar si saracia au permis ca un numar mare de orfani sa ajunga in Occident, infiati sau cumparati. Despre unii nu se mai stie nimic, pentru altii insa adoptia a fost sansa unei vieti fericite. Mama adoptiva a gemenelor Mikaela si Zoe Radford nu a uitat nici acum, dupa 19 ani, clipa in care si-a vazut fetele pentru prima data, intr-o maternitate din Pucioasa. Aveau doar doua saptamani si cantareau cate 1.500 de grame fiecare, fiind nascute prematur. Citeste mai multe in Romania libera.

Telefonia si bancile, ofertele Moldovei. Lovita puternic de criza, dupa ani buni in care economicul a facut jocurile politicului, Republica Moldova spera ca noua conducere de la Chisinau sa aduca mult-asteptatele schimbari. In opinia lui Alex Oprunenco, director de programe la centrul analitic din Chisinau Expert-Grup, pe langa necesitatea unui pachet de masuri anticriza, va fi „cruciala capacitatea noii guvernari sa combata in mod efectiv interesele speciale opace care, practic, au paralizat competitia onesta in mai multe sectoare din economia Republicii Moldova, sa asigure independenta si transparenta agentiilor de reglementare a pietei si sa relanseze reforma institutionala”, scrie EvZ.

Romanii, pe locul 3 in lume la limba engleza. Peste 1,2 milioane de persoane din intreaga lume au sustinut testul international de limba engleza in 2008. Romanii au obtinut un punctaj foarte mare la proba de comunicare scrisa in engleza si la cea de intelegere a mesajelor scrise. Acest punctaj ii claseaza pe primele trei locuri la nivel mondial, alaturi de germani si lituanieni. Pe o scara de la 1 la 9, romanii au scris si au inteles in engleza de nota 6,39, respectiv 7,08, scrie Cotidianul.


Citeste mai multe despre   























7226 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri