Subiectele Zilei: SRI si ORNISS isi apara securistii: azi, pe Rodica Stanoiu;  Un roman mediaza interesele lumii in Cosmos; Vinul chimical pe post de original; Guvernul nu-i mai ajuta decat pe taranii inscrisi la Registrul Comertului

de R.B.     HotNews.ro
Miercuri, 13 ianuarie 2010, 3:52 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
Fratele lui Toni: „Ni s-a spus ca a luat un virus din spital”. Fratele lui Toni Tecuceanu - actorul al carui nume a devenit de o saptamana aproape sinonim cu lupta impotriva virusului gripei noi – n-are liniste. In certificatul de deces pe care Paul Tecuceanu il are in fata nu se pomeneste nimic de virusul A/H1N1. Si nici de misteriosul virus contractat din cauza aparatelor de ventilatie de spital, despre care membrii familiei ar fi aflat de la medici cu putin timp inainte de tragedie. Un virus extrem de puternic, care facea fata celor mai puternice medicamente din lume, care face ravagii inclusiv in spitale din tari dezvoltate. Nepotrivirile nu se opresc aici: „Dubios este ca, in toata perioada internarii, ni s-a spus ca avea virusul in organism de opt zile. Profesorul Adrian Streinu-Cercel a iesit pe toate posturile de televiziune si a spus ca era de trei zile”. Apoi, Paul aduce vorba despre primele doua rezultate ale testelor, care iesisera negative. Citeste interviul cu Paul Tecuceanu in EvZ.

PSD si PNL pregatesc o viitoare alianta politica, inregistrata la tribunal. Cum va proba testul „Stroe-Popa” sanatatea viitorului cuplu. Liderul grupului parlamentar PSD+PC din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, ne-a confirmat ca Daniela Popa va candida pentru sefia CSA si ca, in functie de votul de joi, presedintele PC va face pasii urmatori. "Daca totul o sa fie bine si votul va fi favorabil, doamna Popa isi va anunta demisia din Parlament", a precizat Hrebenciuc. Cum Daniela Popa a fost aleasa deputat in colegiul uninominal nr. 19 din Bucuresti, bucurestenii se vor pregati din nou de alegeri. Gentlemen-agreement-ul de la Colegiu 1 din Bucuresti, unde PSD il sustine pe candidatul PNL Radu Stroe, va functiona si in cazul Danielei Popa, sau al oricarui parlamentar care ar urma sa devina candidat pentru locul ramas vacant dupa intrarea in CA al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. De data aceasta, candidatul fiind al PSD, liberalii vor fi cei care vor juca doar rolul de sustinatori. "Este vorba de un colegiu mare, de 110.000 de persoane, in Sectorul 4, unde oricum nu avem nicio sansa", a declarat un lider PNL pentru Gandul.

Guvernul nu-i mai ajuta decat pe taranii inscrisi la Registrul Comertului. Micii producatori agricoli trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului ca persoane fizice autorizate ori sa-si faca intreprinderi individuale sau familiale, daca vor sa mai beneficieze de ajutoare de la stat.  Ministerul Agriculturii spune ca si din 2010 micii producatori agricoli vor fi sprijiniti, fie prin despagubiri pentru pierderile cauzate de intemperii, fie pentru dezvoltarea gospodariei proprii.  Organizatiile sindicale din agricultura sustin ca autoritatile incearca, prin aceasta masura, sa-i incurajeze pe tarani sa se asocieze. Altii spun ca aceasta decizie urmareste in primul rand impozitarea veniturilor obtinute de micii producatori agricoli, scrie Romania libera.

SRI si ORNISS isi apara securistii: azi, pe Rodica Stanoiu. Rodica Stanoiu este intr-un razboi pe viata si pe moarte cu Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). Domnia sa incearca sa stearga de pe fata pamantului dovezile care ar putea confirma acuzatia CNSAS ca a fost colaboratoare a Securitatii. Procesul care se desfasoara deja de cativa ani a luat o turnura periculoasa pentru cea care este considerata a fi cioclul Justitiei din Romania de dupa 1989: dupa ce, o buna bucata de vreme, succesive decizii ale instantelor au blocat tentativele CNSAS de a aduce probe care sa sustina acuzatia, in noiembrie anul trecut, Curtea de Apel Bucuresti a admis, in sfarsit, noile probe. Este vorba despre inscrisuri semnate de Rodica Stanoiu provenind din arhiva serviciului de pasapoarte. Acestea dateaza din anii ’70-’80, adica fix epoca in care colaboratoarea „Sanda“ (Rodica Stanoiu, apud CNSAS) isi semna notele informative, scrie Academia Catavencu.

Falimentul dubios al firmei care a adus la noi trupa Rolling Stones. Dupa ce a organizat in Romania concerte cu nume mari ale showbizului mondial promoterul Events a acumulat datorii de 300.000 de euro care au dus la prabusirea firmelor. Organizatorul din Romania al concertelor Rolling Stones, Zucchero, Giana Nannini sau Leonard Cohen si-a adus in stare de faliment firmele, lasand in urma sa datorii catre zeci de colaboratori. In spatele acestor evenimente sta Sorina Burlacu, personaj necunoscut publicului larg, administrator al Events, grup de firme care se prabusesc una dupa alta, scrie EvZ.

Radu Mazare s-a mutat temporar in Brazilia, cu tot cu mama, frati si prieteni. Cum arata vacanta de iarna a unui primar PSD. Timp de 12 zile, Radu Mazare si-a incarcat bateriile la Fortaleza, de unde s-a intors acum o saptamana. Impresiile din vacanta de iarna braziliana ale primarului PSD-ist al Constantei sunt ca intotdeuna, bune: "Un paradis ecuatorial din nord-estul Braziliei, o zona in care bate foarte mult vant, impreuna cu fratii, mama si prietenii. E o zona in care vin foarte multi pasionati ai acestui sport. M-am dat in fiecare zi cu zmeul cale de 100 de kilometri pe apa si am lasat tambalaul politic de acasa". Radu Mazare nu si-a pus problema costurilor implicate de vacanta de recreere, insa stie ca a cheltuit in limita bunului simt, scrie Gandul.

Petru Lucinschi : „Ceausescu, in opozitie si cu Brejnev, si cu Gorbaciov“. La varf Petru Lucinschi s-a aflat in ultimele luni de existenta a URSS in cercul cel mai inalt al puterii sovietice. In dimineata de 22 decembrie 1989, el i-a prezentat lui Gorbaciov situatia din Romania. Nascut in 1940, Petru Lucinschi a devenit presedinte al Republicii Moldova in decembrie 1996. Pana la destramarea URSS, Petru Lucinschi a facut cariera in cadrul Partidului Comunist. Incepe in cadrul miscarii de tineret, apoi este promovat in Comitetul Central al Partidului Comunist din RSS Moldoveneasca, scrie Adevarul.

Preot, intermediar in afacerea permiselor false. Unul dintre martorii audiati in dosarul permiselor obtinute fraudulos in judetul Arges sustine ca a dat spaga 4.500 de euro pentru a-si obtine carnetul de sofer si pentru a scapa de blestemele preotului, care ar fi intermediat intreaga afacere. Preotul despre care vorbeste martorul este inculpat in acest dosar, fiind acuzat de aderare la un grup infractional organizat si dare de mita in forma continuata. Audierile in dosarul permiselor din Arges, care se afla pe rolul Curtii de Apel Targu-Mures, scot la iveala noi date surprinzatoare despre modul in care actiona reteaua infractionala, scrie Romania libera.

Vinul chimical pe post de original (I). Pentru ca vorba din popor ne invata ca „Mincarea-i fudulie, bautura-i temelie“, va deranjam in cele ce urmeaza cu o mica analiza a ceea ce am pus pina acum la temelia sanatatii noastre. Va invitam, deci, intr-o incursiune in minunata lume a gradelor alcoolice si a produselor care invadeaza rafturile din magazine, frumos asezate printre vinuri, dar fara vreo legatura cu strugurele ori vita-de-vie. Avem de-a face cu mai multe tipuri de bauturi. Pentru o mai usoara intelegere a fenomenului, le vom imparti in mai multe categorii: - vinuri cu denumire de origine controlata (DOC) sau vinuri de masa (astea-s chiar alea facute din struguri); - produse pe baza de vin – bauturi obtinute din vinuri proaste, de regula, la care sint adaugate glucoze, zaharuri, arome si alte chimicale si care nu sint vinuri; - falsuri grosolane ale vinurilor recunoscute si, nu in ultimul rind, - acele bauturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decit vinul si berea, dar pe care, din cauza unor etichete smecherite, le cumparam pe post de vin, scrie Academia Catavencu.

Un roman mediaza interesele lumii in Cosmos. In iunie 2010, singurul roman care a zburat in spatiul cosmic, Dumitru Prunariu, preia presedintia Comitetului ONU pentru Utilizarea Pasnica a Spatiului Extra-Atmosferic (COPUOS) si, odata cu aceasta, o serie de provocari din domenii diverse, de la cel nuclear si al navigatiei la probleme ca incalzirea globala si limitarea efectelor produse de dezastrele naturale. La 29 de ani de la zborul care il facea primul si singurul roman care a vizitat spatiul cosmic, Dumitru Prunariu este desemnat pentru presedintia unui comitet al ONU care vizeaza folosirea spatiului cosmic in interesul economiei si cercetarii mondiale, scrie EvZ.


Citeste mai multe despre   






















4762 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Chimical ? (Miercuri, 13 ianuarie 2010, 5:53)

    Brucanian [anonim]

    Iar supuneti limba romana la perversiuni!
    Adjectivul corect ar fi "chimic", iar denumirea fireasca ar fi "vin falsificat".
    • 0 (0 voturi)    
      cacademia cacavencu (Miercuri, 13 ianuarie 2010, 10:46)

      tanasse [anonim] i-a raspuns lui Brucanian

      este preluat exact, asa cum zice cacademia cacavencu. cuvinte potrivite, chimical.:-))

      mai bine merem sa ne dam cu zmeul !

      foaie verde pastaioara
      pleaca raducu din tzata
      si baga lumea in boala.
      viatza nu'i asea nasoala....
    • 0 (0 voturi)    
      Rima? (Miercuri, 13 ianuarie 2010, 11:19)

      Vlad [anonim] i-a raspuns lui Brucanian

      Nu te-au invatat la scoala cum e cu poetii si cu rimele? Hai, ca nu-i greu, era ceva legat de licenta.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri