Alegerile parlamentare din Afganistan au fost amanate pana in toamna. Comisia electorala din Afganistan a decis amanarea alegerilor parlamentare, programate initial pentru luna mai, pana in septembrie. Printre motivele acestei hotarari se numara deficientele din sistemul de securitate, problemele logistice si insuficienta fondurilor, scrie CNN. Se crede ca amanarea va fi salutata de statele vestice, intrucat va permite punerea in aplicare a reformelor electorale in statul islamic. Misiunea ONU din Afganistan a emis deja un comunicat in care saluta decizia de duminicia, iar ambasada Statelor Unite de la Kabul a afirmat ca respecta masura luata.

O presupusa drona americana a fost doborata in Pakistan. O presupusa drona americana s-a prabusit in Waziristanul de nord, regiune situata la granita Pakistanului cu Afganistanul, aflata in mare parte sub controlul extremistilor musulmani. Este un esec rarisim in programul pe care Washingtonul se bazeaza in incercarea sa de a elimina militantii al Qaeda, scrie FoxNews. Conform unei surse locale, membrii triburilor locale se felicitau reciproc pentru doborarea aparatului de zbor. Insa armata pakistaneza a infirmat aceasta ipoteza, invocand probleme tehnice. Sub protectia anonimatului, doi oficiali din cadrul serviciilor de informatii au declarat ca aeronava s-a prabusit in jurul orei locale 18:00 in zona Hamdhoni a Waziristanului de nord. Provincia in care s-a petrecut incidentul se afla sub controlul unor grupuri de militanti care organizeaza atacuri asupra trupelor aliate din Afganistan. Se crede ca unul dintre aceste grupuri, factiunea talibana Haqqani, a pus la cale atentatul sinucigas petrecut pe data de 30 decembrie in urma caruia sapte agenti CIA si-au pierdut vietile.

Casa Alba nu poate confirma autenticitatea noii inregistrari cu Osama bin Laden. Un consilier de la Casa Alba a declarat ca nu poate confirma oficial autenticitatea casetei audio ce contine inregistrarea in care Osama bin Laden revendica atentatul esuat asupra zborului Amsterdam-Detroit din ziua de Craciun. "Nu pot confirma ca al Qaeda este responsabila pentru acest atac, nici autenticitatea casetei insa, presupunand ca este el (Osama bin Laden - n.r.), mesajul contine aceleasi justificari inutile pentru uciderea oamenilor nevinovati", a afirmat consilierul David Axelrod pentru CNN. Referindu-se la bin Laden, Axelrod a mai declarat ca "este ironic faptul ca in numele islamului acesta a ucis mai multi musulmani decat oameni apartinand oricarei alte religii. Este un ucigas, iar noi vom continua sa luptam impotriva lui si impotriva al Qaeda pentru a proteja poporul american."

ONU doreste sa scoata numele unor lideri talibani de pe lista cu teroristi cautati. Liderul misiunii ONU de la Kabul a lansat un apel catre autoritatile afgane, cerand scoaterea unor lideri talibani de pe lista cu nume de teroristi, masura ce reprezinta un prim pas pentru deschiderea negocierilor directe cu grupul insurgent, scrie New York Times. Intr-un interviu, reprezentantul special al ONU, Kai Ende, a lansat o solicitare catre armata americana pentru revizuirea situatiilor celor aproximativ 750 de persoane detinute in inchisori de pe teritoriul Afganistanului, una din principalele nemultumiri ale conducatorilor talibani.

Un medicament care stopeaza scleroza. Oamenii de stiinta au facut un important pas inainte in lupta cu scleroza multipla, grava maladie neurodegenerativa a sistemului nervos central, care afecteaza 2,5 milioane de persoane in intreaga lume. Potrivit rezultatelor a doua studii publicate in New England Journal of Medicine, noul medicament (FTY720) pus la punct de Novartis, primul de acest gen administrabil pe care orala, a demonstrat ca are capacitatea de a reduce atat riscul progresiei dizabilitatii, cat si pe cel al recidivelor si leziunilor cerebrale, evaluate prin intermediul rezonantei magnetice. Integral pe Descopera.ro.