Painea alba si prajelile, pe lista produselor supuse taxei pe fast-food. Ministerul Sanatatii avertizeaza patronatele din alimentatie – care au anuntat ieri scumpirea alimentelor cu 20-30% – sa nu profite de dezbaterile pe tema taxei pe fast-food pentru a creste excesiv preturile produselor. Pe de alta parte, specialisti in nutritie spun ca lista cu produsele taxate va fi extrem de greu de alcatuit. Vineri este ultima zi in care proiectul de lege privind introducerea taxei pe fast-food se mai afla in dezbatere publica, iar Ministerul Sanatatii a anuntat ca joi va avea loc o discutie pe aceasta tema, la solicitarea patronatelor Romalimenta, Rompan si Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui. Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat ieri ca produsele alimentare se vor scumpi cu 20%, iar presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA), Dragos Frumosu, a venit cu vestea ca aplicarea taxei pe fast-food ar putea duce la scaderea consumului, deci va atrage concedierea a peste 36.000 de persoane. Integral in Romania Libera.

Magistratii si diplomatii acuza discriminarea pensiei. Uniunea Nationala a Judecatorilor ii cere ministrului Justitiei sa nu avizeze proiectul legii sistemului unitar de pensii, pentru ca discrimineaza magistratii. O asociatie a diplomatilor sustine acelasi lucru despre breasla lor. Noua lege elimina privilegiile unor categorii, insa le pastreaza pentru altele. Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) ii cere lui Catalin Predoiu, ministrul Justitiei, sa nu avizeze proiectul legii unitare a pensiilor, pentru ca nu ar respecta Constitutia si ar favoriza anumite categorii de etateni, precum fostii angajati ai Securitatii, in detrimentul altora, printre care magistratii. Integral in Romania Libera.

Agentia Antidrog a facut un sondaj ca sa vada cu ce se "pastileaza” rockerii, manelistii si fitosii. Cu opt mii de euro, Agentia Nationala Antidrog a reusit sa afle ce droguri prefera consumatorii din cluburi si discoteci, in functie de preferintele lor muzicale. Potrivit ANA, banii i-a dat Centrul Lisabona, autoritatea europeana in materie. Sociologii au vrut sa vada care este legatura dintre consumul de droguri si spatiile recreationale. De la house la manele, opt principale stiluri muzicale au fost analizate de specialistii care i-au intervievat pe tinerii clubberi. Este vorba despre house, pop, hip-hop, rock, punk, disco, latino si manele. Intrebarile au vizat consumul de canabis, tranchilizante, amfetamine, XTC, LSD, cocaina, heroina si ciuperci halucinogene. Asa au ajuns sa afle politistii ca cei care asculta punk prefera sa consume ecstasy, in timp ce houserii consuma, de regula, cocaina. Integral in Gandul.

Bercea Prezidentialu’: 37 de dosare penale. Din 2005 pana in prezent, cumetrii lui Mircea Basescu din clanul lui Bercea au incalcat aproape tot Codul Penal. Clanul tiganilor care au devenit cumetri cu fratele presedintelui Traian Basescu are un palmares infractional de invidiat. Noii „copii de suflet” ai lui Mircea Basescu au o imagine „exemplara” in Oltul natal: capetenia Bercea Mondial, pe numele sau adevarat Anghel Sandu, si rudele lui apropiate, au fost, numai in ultimii patru ani, protagonistii a fix 37 de dosare penale. In pofida acestora, clanul a scapat, mai de fiecare data, basma curata, putine fiind cazurile in care s-au aplicat macar amenzi. Integral pe EvZ.ro.

PD-L exporta sinistratilor din Haiti programul "Prima Casa". Dupa ce statul a donat doar 50.000 de euro pentru Haiti, partidul spala rusinea: democrat liberalii vor sa construiasca un cartier rezidential", o scoala si o biserica la marginea capitalei Port-au-Prince. Port-au-Prince, capitala statului Haiti, afectat de cutremurul devastator din luna trecuta, va avea un cartier rezidential ce va purta numele Romaniei si va fi destinat catorva mii de supravietuitori ramasi pe drumuri. "Ai asa un sentiment de multumire cand ii ajuti pe cei care au nevoie, chiar daca sunt la mii de kilometri departare", spunea, ieri, deputatul PD-L Catalin Buhaianu, iesind de la o sedinta de partid in care s-a decis "sustinere pentru Haiti". Concret, proiectul PD-L de ajutorare a statului Haiti, schitat de deputatul-initiator Dan Liga, suna asa: 250 de locuinte (a 5.000 de euro bucata), o biserica (a 12.500 de euro), o scoala (20.000 de euro) si un centru medical. Integral in Gandul.

Fara tigari si alcool la duty-free-uri. Tigarile si bauturile alcoolice ar putea sa nu mai fie comercializate in magazinele de tip duty-free. Asta dupa ce, ieri, ministrul internelor, Vasile Blaga, a declarat ca a propus in guvern interzicerea comercializarii celor doua produse in astfel de magazine. Motivul: combaterea „micului trafic” la frontiere. Potrivit lui Blaga, aceste masuri vor contribui la procesul de aderare al Romaniei la spatiul Schengen - moment preconizat a se intampla pana in martie 2011. Totodata, in aceasta perioada, Politia de Frontiera va investi peste 211 milioane de euro in modernizarea frontierelor externe Uniunii Europene cu echipamente de „rang inalt”, scrie EvZ.ro.

Institutia care a plantat floricele are un buget de 28 de milioane de euro. Dupa noua luni de mandat interimar in fruntea Administratiei Lacuri Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), directorul Radu Popa s-a laudat cu 3 milioane de floricele sadite, 21.500 de arbori plantati sau 70.000 metri patrati de iarba sadita. Tot la capitolul realizari au fost trecute ceasurile cu doua sau patru fete cu carcase din cristal si ornamente din aur, fantani reabilitate cu 700.000 de euro, o platforma de skateboard de 500.000 de euro, terenuri de sport si patinoare amenajate pe timp de iarna. In 2010, directorul ALPAB si-a propus sa finalizeze 8.000 de metri patrati din Parcul Ghencea, sa identifice si sa extinda zonele din Parcul Herastrau care pot fi transformate in spatii verzi, sa continue dezvoltarea serviciilor de agrement pe lacurile Herastrau, Floreasca si Tei, sa depuna proiecte pentru accesarea de fonduri europene si sa incheie cat mai multe parteneriate publice private. Integral in Gandul.

Mia de kilometri, mai lunga la noi decat in Occident. Un camion pe drumurile europene parcurge aceeasi distanta in jumatate din timpul consumat pe soselele romanesti. Investitorii straini spun ca infrastructura trebuie sa fie prioritatea autoritatilor din Romania, care in loc sa se planga ca nu au bani ar trebui sa foloseasca fondurile UE. Zicala-emblema in lumea business-ului este „Time is money!". Reprezentantii investitorilor straini spun ca antreprenorii vor face cale-ntoarsa odata ajunsi la granita cu Romania, fiindca in perspectiva eficientizarii afacerilor vor alege sa se fereasca de state unde transportul costa prea mult, din cauza timpului pierdut. Integral in Adevarul.