Subiectele Zilei: "Moda" Bechtel: O firma austriaca se cazneste de 3 ani sa repare cea mai aglomerata cale ferata din Romania; Prigoana jr., stapan de helestee in Delta, luate fara licitatie; Generatia crizei. Unul din zece elevi merge la psiholog din cauza depresiei sau violentei; Ofiterul-interlop, ajutat de traficanti sa puna muraturi

de Stefan Popovici     HotNews.ro
Luni, 15 februarie 2010, 1:53 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
"Moda" Bechtel: O firma austriaca se cazneste de 3 ani sa repare cea mai aglomerata cale ferata din Romania. Procurorii parchetului anticoruptie Prahova incearca sa afle in ce buzunare au ajuns banii pentru repararea celei mai aglomerate cai ferate din Romania, Campina-Predeal. La mai bine de doi ani dupa inceperea lucrarilor si cu opt luni inainte de predare, linia e gata doar pe sfert. Calea ferata, una dintre cele mai dificile din Romania, ca urmare a faptului ca atinge altitudini ridicate, avand curbe stranse pe Valea Prahovei, urmeaza sa fie reparata de firma austriaca Porr, specializata - atentie! - in sosele. Integral in Romania Libera.

Prigoana jr., stapan de helestee in Delta, luate fara licitatie. O firma a lui Honorius Prigoana a concesionat, fara licitatie, de la Consiliul Judetean Tulcea, doua helestee in Delta Dunarii, ce se intind pe 200 de hectare. Potrivit contractului incheiat, firma lui Prigoana junior, care nu are ca obiect de activitate piscicultura, trebuie "sa puna in functiune instalatiile de pompare, sa inunde intreaga suprafata si sa populeze helesteele cu peste". Firma Pasaj Comalim SRL Bucuresti, la care unul dintre fiii omului de afaceri Silviu Prigoana, Honorius, detine 40 la suta din actiuni, a concesionat recent de la Consiliul Judetean (CJ) Tulcea doua helestee cu o suprafata de 200 de hectare, contra sumei de 210 lei/ha/an. Redeventa pe care o va plati firma lui Honorius pentru aceste bazine piscicole este mult mai mica decat cea reala, potrivit specialistilor in piscicultura. Integral in Romania Libera.

Generatia crizei. Unul din zece elevi merge la psiholog din cauza depresiei sau violentei. In timp ce numarul elevilor care apeleaza la psihologul scolar este in continua crestere, Ministerul Educatiei asteapta. Asteapta noua lege a invatamantului ce prevede instituirea unor centre de consiliere special destinate problemelor cu care se confrunta elevii. Noptile petrecute in fata calculatorului, oboseala accentuata, violenta verbala si fizica fata de colegi si profesori, epuizarea din cauza temelor de acasa sau pur si simplu sentimentul de debusolare si negasirea locului in societate fac ca unul din zece elevi sa ajunga in cabinetul psihologului pentru consiliere de specialitate. Aproape 25.000 de scolari bucuresteni, reprezentand 12% din numarul total de elevi care invata in scolile Capitalei au apelat, anul trecut, la psihologul scolar. Integral in Gandul.

Tara cu arma in mana. Politistii confisca 10 pistoale sau pusti pe zi. IGP a declansat, la inceputul acestui an, o operatiune la nivel national, doar in ultima saptamana, politistii au confiscat 60 de arme letale si neletale, precum si aproximativ 2.300 de cartuse de diferite tipuri si calibre. Un pistol cu glont marca Browning se poate cumpara cu aproximativ 1000 de euro, un pistol Makarov, de fabricatie ruseasca, vandut in magazin cu 300 de euro, poate ajunge la preturi de 500-600 euro pe piata neagra, in timp ce un pistol Beretta poate costa 1000 euro. O arma de vanatoare are preturi care variaza intre 500 si 1500 euro. Integral in Gandul.

Udrea, Berceanu si Seitan, ministrii urmariti de Fisc. Firmele la care sunt actionari majoritari sau minoritari trei dintre membrii cabinetului Boc se regasesc pe lista neagra a datornicilor. Portareii au inceput deja procedurile de executare silita. In timp ce guvernul incearca sa scoata bani din piatra seaca, infierand firmele care nu-si achita datoriile la buget, trei ministri au omis sa achite darile companiilor la care sunt actionari. La finele lui 2009, firmele in actionariatul carora se gasesc cei trei ministri ai cabinetului Boc apareau in executare silita, cu datorii la stat de peste 700.000 de lei. Integral pe EvZ.ro.

Avocatul Educatiei mediaza abuzurile din universitati. La cinci luni de la lansare, organismul infiintat de Coalitia pentru Universitati Curate a inregistrat si primele succese in rezolvarea neintelegerilor din mediul universitar. Cum se echivaleaza in Romania o diploma obtinuta in SUA? Simplu: trebuie sa dai inca o data toate examenele de la finalul fiecarui an de studiu, apoi pe cel de licenta, si sa faci educatie fizica, timp de doi ani, intr-o institutie de invatamant superior din tara. Integral pe EvZ.ro.

Proba de discutii libere la Bacalaureat. Timp de trei zile, de astazi pana miercuri, peste 200.000 de elevi de liceu vor da prima proba practica de Bacalaureat. Oralul la limba romana va  fi sustinut in fata a doi profesori, printre care si cel de la clasa. Prezenta la examen asigura si promovarea probei. Bacalaureatul pe stil nou incepe, astazi, cu proba orala de comunicare in limba romana. Elevii de clasa a XII-a trebuie sa demonstreze ca stiu sa poarte timp de un sfert de ora o discutie libera pe marginea unui text la prima vedere, literar sau nonliterar (fragment dintr-o revista, ziar sau text juridic). Integral in Adevarul.

Ofiterul-interlop, ajutat de traficanti sa puna muraturi. Comisarul de la „Antidrog“ Florea Farcasanu a fost prins dupa ce a devenit protectorul traficantilor de stupefiante din Capitala. Comisarul Florea Farcasanu din cadrul Serviciului Antidrog Sector 4, „cartita” clanurilor, cerea interlopilor bani si alimente in schimbul informatiilor secrete. Comisarul Farcasanu este proprietarul unei vile in Popesti-Leordeni (Ilfov), are trei terenuri in aceeasi comuna si, inainte de a fi arestat, conducea un autoturism Hyundai. Ofiterul este membru al organizatiei de revolutionari „Club TV 22". Integral in Adevarul.


Citeste mai multe despre   























4725 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version