Presedintele Medvedev afirma ca Rusia ar putea sustine sanctiunile impotriva Iranului. Presedintele rus Dmitri Medvedev a dat luni cel mai clar semnal ca Rusia va sustine sanctiunile internationale impotriva programului nuclear al Teheranului, insa a avertizat ca acestea nu trebuie sa afecteze populatia iraniana, scrie The Sydney Morning Herald. In cadrul unei conferinte tinute impreuna cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, Medvedev a declarat ca "Iranul reprezinta o problema dificila, iar, in pacate, nu am reusit sa facem progrese in aceasta privinta. Din contra, situatia se deterioreaza. Daca lucrurile nu se vor rezolva, Rusia este pregatita, alaturi de partenerii sai, sa ia in calcul posibilitatea introducerii sanctiunilor. Insa aceste sanctiuni trebuie sa fie inteligente si sa nu aduca prejudicii populatiei civile."

Barack Obama planuieste reduceri semnificative in arsenalul nuclear american. Un oficial american de rang inalt a declarat luni ca presedintele Barack Obama planuieste sa reduca in mod semnificativ arsenalul nuclear al Statelor Unite, insa nu a precizat daca seful statului se va rupe definitiv de politicile din trecut, relateaza AFP. Un raport asupra politicii nucleare americane, care va fi inaintat in aceasta luna, va sugera reduceri masive ale stocului de arme atomice. Totodata, raportul va propune sporirea rolului armelor conventionale, a mai afirmat oficialul aflat sub anonimat. Ramane neclar daca presedintele Obama va reglementa conditiile necesare pentru folosirea armelor nucleare. In luna aprilie a anului trecut, presedintele american a promis in cadrul unui discurs ca va face eforturi pentru un viitor fara arme nucleare si ca va pune capat gandirii specifice Razboiului Rece in strategia Statelor Unite.

Un tribunal spaniol spune ca Venezuela a colaborat cu ETA si cu gherilele columbiene FARC. Spania a solicitat explicatii din partea Venezuelei dupa ce un judecator a acuzat statul sud-american de colaborare cu organizatia separatista basca ETA si cu gherilele FARC din Columbia, scrie Reuters. Conform unei hotarari a Curtii Supreme spaniole, guvernul de la Caracas a facilitat contactul dintre doua grupuri armate, care a condus la solicitarea de catre FARC a ajutorului ETA in eventualitatea unor tentative de asasinare a oficialilor columbieni care vor vizita Spania. Judecatorul Eloy Velasco a emis mandate de arestare pentru 13 suspecti din cadrul celor doua organizatii, printre care se afla si un angajat de origine spaniola al guvernului venezuelean. Administratia de stanga de la Madrid a solicitat explicatii din partea Caracasului. Prim-ministrul Jose Luis Rodriguez Zapatero a declarat ca Spania va actiona in concordanta cu lamuririle pe care le va primi.

Afganistanul le interzice jurnalistilor sa fotografieze si sa filmeze atacurile talibanilor. Afganistanul a anuntat luni interzicerea tuturor reportajelor in direct care arata atacuri talibane, afirmand ca asemenea imagini ridica moralul militantilor islamisti, care au lansat ofensive pe intreg teritoriul tarii in timp ce fortele NATO le cuceresc fortificatiile din sud, scrie Reuters. Anuntul vine intr-o zi in care fortele ISAF, conduse de NATO, au confirmat ca au pierdut sase militari in urma unor atacuri. Jurnalistii vor putea prelua imagini din zonele de conflict doar dupa ce se desfasoara luptele, avand nevoie de o autorizatie din partea unei agentii afgane de spionaj. Cei care vor fi prinsi filmand atacurile vor fi retinuti, iar echipamentul lor va fi confiscat.

Incalzirea globala este alimentata de balene. Bineintels, tot omul este de vina si in acest caz de dezechilibru la adresa Naturii. Conform unui studiu efectuat de specialistii Universitatii americane din statul Maine, un interval de 100 de ani de vanatoare irationala a balenelor a dus, in cele din urma, la accentuarea efectului de sera si implicit a fenomenului de incalzire globala. Balenele sunt cele mai mari mamifere din lume: datorita constitutiei fizice impozante si stratului imens de grasime, uriasele cetacee adapostesc cantitati insemnate de carbon in trupurile lor. Cand sunt ucise sau mor, toata cantitatea de carbon este eliberata inapoi in atmosfera, prin intermediul procesului de descompunere. Integral pe Descopera.