Statul taie si din veniturile viitorilor pensionari. Oamenii de afaceri spun ca Finantele i-au anuntat ca vor sa taie contributia la pensiile private obligatorii de la 2,5% la doar 0,5%, fara sa renunte insa la taierea pensiilor actuale cu 15%. Contributia pentru pensiile private obligatorii va fi redusa de la 2,5% din salariul brut, cat este in prezent, pana la 0,5%, le-a spus oamenilor de afaceri ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, in cadrul intrunirii de ieri seara de la minister, ne-a declarat Dan Matei Agathon, purtatorul de cuvant al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR). Potrivit lui, „aceasta decizie reprezinta o nationalizare a pensiilor private care amaneteaza viitorul persoanelor care au astazi in jur de 30 de ani”. La randul sau, presedintele ING Fond de Pensii, Cornelia Coman, ne-a declarat ca „o astfel de decizie nu face decat sa sacrifice din nou generatia viitoare de pensionari ajutand contributiile de asigurari sociale pentru a face fata platii pensiilor actualilor pensionari. Impactul pe 2010 asupra bugetului de asigurari nu e mare”. Integral pe EvZ.ro.

Criza in educatie: un singur manual la trei elevi. Editurile sustin ca nu mai au bani sa retipareasca manualele. Consecinta: din toamna, elevii vor fi nevoiti sa invete de pe carti imprumutate sau sa imparta un manual cu alti colegi. Manualele, si-asa putine si depasite, ar putea deveni, din anul scolar 2010-2011, un obiect pe cale de disparitie din salile de clasa. Astfel, elevii risca sa invete dupa carti imprumutate de la colegi mai mari sau sa imparta un singur manual cu alti colegi. Asa avertizeaza reprezentantii editurilor, care sustin ca nu mai au bani pentru retiparirea cartilor si arata cu degetul catre mai-marii de la Educatie. In replica, acestia sustin ca au marit deja sumele alocate manualelor si ca problema editorilor este, de fapt, aceea ca, daca nu reinnoiesc cartile dupa care copiii invata, nu obtin profituri mari. Integral pe EvZ.ro.

Cine sunt cei 6.000 de functionari publici carora le creste venitul cu 25%? Auditorii interni din sectorul public vor primi majorari salariale dupa ce, anul trecut, guvernantii au decis reducerea sporurilor. Executivul intentioneaza sa modifice printr-un proiect de lege pachetul salarial acordat auditorilor interni din institutiile publice. Astfel, aproape 6.000 de functionari publici angajati ca auditori interni vor beneficia de un spor fix de 25% din salariu, deci de o majorare a veniturilor. In urma cu un an, in contextul crizei economice si dorind sa reduca cheltuielile bugetare (solicitate si de Fondul Monetar International), guvernantii au decis reducerea unor prime si sporuri, iar echivalentul unui sfert din salariu reprezenta limita maxima a sporului. Institutiile in care erau incadrati auditorii au diminuat cheltuielile cu aceste plati si aplicau procente diferite, de la 1% pana in 25%. Integral in Romania Libera.

Statul ravneste la donatiile de 2% din impozite catre ONG-uri. Statul a incercat, zilele trecute, o manevra prin care o mare parte a donatiilor din 2% din impozit destinate organizatiilor nonprofit ar fi ramas la stat. In urma lobby-ului ONG-urilor, planul a picat. Dupa ce a anuntat reduceri ale salariilor, pensiilor si indemnizatiilor pentru mame, statul a incercat sa puna mana pe banii donati de romani ONG-urilor. Legandu-se de un detaliu, pana acum ignorat, privind modul de completare a declaratiilor prin care contribuabilii au donat pana la 2% din impozitul anual, ANAF a vrut ca o parte din banii destinati organizatiilor nonprofit sa ramana la stat. ANAF si-a facut publica intentia abia pe 14 mai, dupa ce aproape toti contribuabilii care au vrut sa ajute ONG-urile depusesera deja declaratiile de donatie. Integral in Romania Libera.

Raluca Turcan: Robert Turcescu este propus sa preia functia de director interimar la TVR. Jurnalistul Robert Turcescu ar putea sa preia interimar conducerea Societatii Romane de Televiziune (SRTv), inlocuindu-l pe actualul director general Alexandru Sassu, pana la numirea unui nou Consiliu de Administratie la TVR, a declarat vicepresedintele PDL, Raluca Turcan. "S-a decis numirea unui director interimar la TVR. Astazi (marti, nr.) a avut loc o discutie pe tema aceasta. Persoana propusa a fost domnul Turcescu", a spus Raluca Turcan, presedinte al Comisiei de Cultura din Camera Deputatilor si initiatoare a unui proiect de modificare a Legii de functionare a TVR si SRR. Integral in Gandul.

Prime de 300 milioane de euro la companii de stat cu pierderi. Pe cine da vina Videanu. Guvernul a platit anul trecut sporuri si prime de peste 1,3 miliarde de lei (309,5 milioane de euro) si tichete de masa, vacanta si cresa de aproape 100 milioane, in conditiile in care datoriile lor au ajuns la 14 miliarde de lei, iar pierderile totale au crescut la 3,2 miliarde lei. Cu toate ca societatile pe care le conduc au avut rezultate dezastruoase, directorii generali au incasat prin contracte de mandat pana la 84.000 de lei pe an, fara a suporta vreo sanctiune, se arata intr-un document al Ministerului Finantelor, obtinut de Mediafax. Companiile de stat, cuprinse in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI, sunt in subordinea a doua ministere: Transporturi si Economie. Ministrul Adriean Videanu a explicat pentru Gandul ca aceste sporuri, prime si alte bonificatii isi au originea in masurile luate inca de acum 20 de ani, in guvernarea lui Petre Roman. "Asa s-a negociat cu Comisia Europeana. Statul roman a aprobat aceasta subventie cu acordul Comisiei. Este specificat si in tratatul de aderare la UE. In anii '90 Romania a avut de ales: fie acorda subventii pentru investitii, fie pentru salarii. A ales salarii. Angajatii de la Compania Nationala a Huilei nu au primit niciun ban in plus fata de ceea ce era precizat in contractul colectiv de munca", a spus el.

Traiesc in vile de lux din ajutorul social. Inspectorii de munca au descoperit ca o treime dintre locuitorii comunei doljene Sadova care primesc bani de la stat se lafaie in case cu etaj, superdotate. Anchetele sociale au fost facute superficial si sute de mii de lei date drept ajutoare sociale de la stat au fost aruncate in buzunarele unor „sarmani“ cu vile si bolizi la poarta. La Sadova, in judetul Dolj, aproximativ 2.000 de localnici din cei 8.000 primesc ajutor social. Asta, desi pe orice ulita ai merge gasesti adevarate palate. Majoritatea somerilor locuiesc in vile cu etaj si au masini de lux in curte, dar chiar si asa, ei sustin ca nu mai au niciun venit si de aceea primesc ajutorul minim garantat de stat. Integral in Adevarul.

Berceanu anunta sfarsitul crizei economice. Imediat ce Guvernul Boc a anuntat ca va disponibiliza sute de mii de bugetari si va taia salariile, pensiile si ajutoarele de somaj, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), Dorina Tiron, da drumul la angajari printr-un artificiu in afara legii. Acesta “inventeaza” noi functii pe salarii “nesimtite” de pana la 3.800 de lei in cadrul CNADNR, incepand cu data de 12 mai a.c. Totodata, cu acordul directoarei Dorina Tiron, 150 de persoane din CNADNR obtin si 30% spor de merit, pe langa indemnizatii de conducere de pana la 45% din salariul de incadrare. Contractele se reinnoiesc anual cu acordul directorului general al CNADNR. Potrivit deciziilor luate de directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi, Dorina Tiron, Romania a iesit din criza. In urma cu o saptamana, sefa de la CNADNR a semnat un act aditional la contractul colectiv de munca la nivelul CNADNR, potrivit caruia cei peste 6.000 de drumari angajati nu vor avea salariile reduse cu 25%. Mai mult, din 12 mai a.c., Compania de Autostrazi face zeci de angajari pe salarii de pana la 3.800 de lei. Acest lucru a devenit posibil gratie unui act aditional la contractul colectiv de munca, intocmit si aprobat saptamana trecuta. Integral in Puterea.