ONU va infiinta o agentie dedicata promovarii drepturilor femeilor din intreaga lume. Adunarea Generala a ONU a votat in favoarea organizatiei dupa patru ani de negocieri, informeaza BBC. Entitatea noua isi va incepe activitatea la inceputul anului viitor si va fi formata din cele patru divizii existente ale ONU, care se ocupa cu problemele femeilor. Diplomati ONU au declarat ca negocierile au durat patru ani din cauza unor dezacorduri intre tarile occidentale si anumite tari in curs de dezvoltare.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Rusia va interzice complet consumul de bauturi alcoolice la volan. Camera inferioara a parlamentului rus, Duma de Stat, a aprobat o interdictie completa privind conducerea sub influenta alcoolului, informeaza BBC. Presedintele Dmitri Medvedev a cerut interzicerea completa a consumului de bauturi alcoolice in decembrie, anul trecut. El a spus ca faptul ca se permite o cantitate mica de alcool in sange incurajeaza soferii sa consume si mai mult. Masura urmeaza sa fie aprobata in Camera Superioara si sa fie promulgata in cel mai scurt timp.

Parlamentul Finlandei a aprobat, joi construirea a doua noi reactoare nucleare, a declarat un reprezentant al Ministerului de Externe, informeaza CNN. Reactoarele vor contribui la productia de energie electrica pana in 2020. Strategia energetica a tarii nordice include construirea a mai multe centrale nucleare, folosind mai multe surse de energie regenerabila, conservarea si cresterea eficientei, au declarat surse ale guvernului. Noile masuri au fost aprobate, in ciuda opozitiei Partidului Verde, membru in guvernul finlandez.

Cel putin 21 de persoane au fost ucise si alte sase au fost ranite, in urma unui schimb de focuri de arma intre doua bande de presupusi traficanti de droguri in nord-vestul Mexicului, in apropiere de granita cu SUA, informeaza BBC. Noua persoane au fost arestate. Bandele sunt suspectate de implicare in contrabanda de droguri si trafic de persoane in Statele Unite. Conflictul a pornit de la incercarea obtinerii controlului asupra zonei - o ruta cheie in transporturile ilegale. Faptul ca violentele s-au petrecut la doar 20 km de Arizona vor intensifica temerile SUA ca luptele din Mexic se extind, au declarat autoritatile locale.

Porturile din Dubai, folosite pentru comertul ilicit de materiale nucleare. Oficiali din Dubai au recunoscut ca tara este folosita ca un punct de tranzit pentru comertul ilicit de material nuclear, informeaza Daily Telegraph. In ultima saptamana, autoritatile au confirmat ca au organizat raiduri la zeci de firme considerate ca fiind puncte de desfacere pentru Garda Revolutionara iraniana si au blocat 41 conturi bancare iraniene. In cadrul unei reuniuni a Initiativei Globale de Combatere a Terorismului Nuclear in Abu Dhabi, un oficial a confirmat amploarea comertului cu arme si "dubla utilizare" a marfurilor ilegale.

Un cargo rusesc nu a reusit sa andocheze la Statia Spatiala Internationala. Un cargo rusesc fara echipaj uman a esuat in tentativa de andocare la Statia Spatiala Internationala, anunta Interfax, care il citeaza pe comandantul statiei orbitale, transmite Reuters. Carogul Progress "se indeparteaza de noi", a spus cosmonautul Alexander Skvortsov. El a adaugat ca nava "se invarte incontrolabil" si ulterior a precizat ca a disparut din campul vizual. Oficiali ai NASA au declarat ca tentativa de andocare a fost un esec "telemetric". Incercarile de andocare pe statia spatiala au fost excluse pentru ziua de azi, NASA sugerand ca acestea sa fie reluate peste doua zile, informeaza BBC.