Presa in Diagonala: Radiatiile depasesc nivelul normal pe o plaja din Bulgaria; SUA poate diminua restrictiile de calatorie in Cuba; Trenul Frankfurt-Paris a deraiat in Germania ranind 15 persoane

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 18 august 2010, 0:39 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in diagonala
Foto: Colaj foto
Raportul Pentagonului: China isi extinde puterea militara si detine cel mai activ program balistic din lume. Armata chineza continua sa isi extinda puterea militara si capabilitatile dincolo de zona sa geografica, se ararta intr-un raport al Departamentului American de Aparare. Raportul arata ca o parte din aceste actiuni ale Chinei sunt pozitive constand in actiuni umanitare si eforturi de stopare a pirateriei dar alte actiuni sunt menite sa ofere Chinei o zona mai extinsa de exercitare a puterii. Raportul mai precizeaza ca Republica Chineza detine cel mai activ program balistic si de rachete de croaziera din lume. Aici este inclusa si dezvoltarea tehnologiei anti-racheta, China incercand sa dezvolte rachete balistice anti-vapor cu o capacitate de parcurgere a unei distante de 1500 km. Totodata China ar putea incepe anul acesta construirea de portavioane pentru care au instruit deja piloti. Puterea navala chineza se intareste si prin submarinele sale nucleare dar si prin baza constituita in insula Hainan, scrie CNN.

Trenul Frankfurt-Paris a deraiat in Germania ranind 15 persoane.
Un tren ce facea legatura intre Frankfurt si Paris s-a ciocnit marti cu o masina de gunoi in sudul Germaniei. Doua vagoane au deraiat , soferul masinii de gunoi a fost ranit grav in timp ce alte 14 persoane care se aflau in tren au suferit rani usoare. In tren se aflau pasageri de nationalitate germana, franceza, britanica, americana si chineza. Trenul de mare viteza InterCity Express avea 320 de pasageri la bord si a lovit masina de gunoi care alunecase pe o portiune uda a soselei si ramasese partial blocata pe calea ferata. Autoritatile germane au anuntat ca redirectioneaza trenurile de pe ruta Frankfurt-Paris prin Strasbourg, apreciind ca lucrarile de dezafectare a zonei in care trenul a deraiat vor dura cel putin o zi, anunta Fox News.

Cea mai veche fosila animala a fost descoperita in Australia. Cea mai veche fosila animala se pare ca provine din Australia. Fosila descoperita este mai veche cu 70 milioane de ani decat fosila despre care s-a crezut ca este "cea mai veche de pe pamant". Rezultatele decoperirii indica faptul ca unele creaturi asemanatoare buretilor traiau in ocean acum 650 milioane de ani. Imaginile digitale arata ca aceste animale erau micute si aveau forma corpului iregulata si traversata de o retea de canale interne. Fosilele au fost descoperite de cercetatorii Adam Maloof si Catherine Rose de la Universitatea Princeton din Australia in timp ce lucrau la un proiect legat de sfarsitul perioadei geologice Cryogenian care a avut loc acum 635 milioane ani. Descoperirea lor demonstraza ca existau animale si inainte de marele inghet al Pamantului ce a avut loc in Cryogenian, informeaza Live Science.

SUA poate diminua restrictiile de calatorie in Cuba. Guvernul American planuieste sa diminueze in viitor restrictiile americanilor de a calatori in Cuba, tara care a primit sanctiuni din parte SUA inca din timpul presedintelui Kennedy. Surse anonime din cadrul autoritatilor americane au afirmat ca un anunt oficial in acest sens ar putea fi facut saptamana viitoare. In prezent americanii care incearca sa calatoreasca in Cuba risca penalizari mari intrucat trezoreria urmareste pe cetatenii care cheltuie dolari in aceasta tara. Pentru a calatori in insula este nevoie de aprobari speciale. Chiar daca guvernul american are posibilitatea de a diminua restrictiile largind categoriile care ar putea calatori in Cuba, numai Congresul poate elimina interdictia generala de calatorie, scrie The Guardian.

Radiatiile depasesc nivelul normal pe o plaja din Bulgaria. Nivelul radiatiilor in golful bulgar Vromos de la Marea Neagra este de doua ori mai mare decat limita normala, a declarat marti Agentia executiva pentru mediu. Masurarea radiatiilor din zona s-a facut in cadrul unui program anual de masuratori ale radiatiilor in Bulgaria. Cauza radiatiilor pare a fi o scurgere de deseuri radioactive dintr-o mina din apropiere ce contine cupru si uraniu. La inceputul lunii august, Konstantin Grebenarov, guvernatorul regiunii Burgas a dat un ordin de interdictie a folosirii plajei din golful aflat intre orasele Burgas si Sozopol. Masura lui Grebenarov a generat proteste de proportii din partea hotelierilor si a propietarilor din jurul golfului care acuza autoritatile ca interdictia serveste unor scopuri business cu intentia de a scadea preturile la proprietatile din zona, informeaza Novinite.

Guvernatorul New Yorkului doreste mutarea centrul cultural musulman de langa locul atentatului de la 11 septembrie. Guvernatorul New Yorkului David Paterson planuieste sa aduca in discutie relocarea centrului cultural musulman si a moscheei intr-un spatiu mai indepartat de "punctul 0" al atacului de la 11 Septembrie. Purtatoarea sa de cuvant Maggie McKeon a declarat ca discutia oficiala intre guvernator, imam si dezvoltator nu a avut loc dar ca este programata in viitorul apropiat. Actualul proiect al centrului cultural se afla in imediata apropiere a locului unde s-au prabusit turnurile gemene si a starnit o dezbatere nationala. Reprezentantii autoritatilor din New York spun ca mutarea este cea mai buna solutie inclusiv pentru musulmani care ar avea astfel posibilitatea sa demonstreze ca nu doresc construirea unei moschei pe locul atentatelor de la 11 Septembrie ci ca doresc un spatiu de constructie si unul cultural. Ansambulul musulman numit Cordoba House include cladiri, moscheea, o sala de auditii, o piscina si sali de conferinte. Presedintele Obama a declarat vineri ca sustine dreptul musulmanilor de construi pe respectivul loc. Sambata, presedintele a declarat insa ca se refera la libertatea religioasa nu si la locatia exacta a viitoarei moschei, anunta Reuters.


Citeste mai multe despre   























2046 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă