Presa in Diagonala: Anuntul ETA de incetare a focului a fost primit cu precautie de catre guvern; Papa s-ar putea intalni cu victimele abuzurilor sexuale din Marea Britanie; Benjamin Netanyahu s-a oferit sa participe la convorbiri regulate cu Mahmoud Abbas

de Stefan Popovici     HotNews.ro
Luni, 6 septembrie 2010, 3:47 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in Diagonala
Foto: Colaj foto
Ahmadinejad: Un atac asupra Iranului ar insemna distrugerea Israelului. Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a declarat ca un eventual atac impotriva Iranului ar declansa distrugerea Israelului, duminica, in cadrul unei vizite desfasurate in Qatar, conform Reuters. "Statele Unite si entitatea sionista nu vor putea lovi deocamdata Iranul. Noi ne-am dori acest lucru... Orice atac israelian asupra Iranului va insemna eliminarea entitatii sioniste de pe harta lumii", a afirmat Ahmadinejad in cadrul unei conferinte de presa. Ahmadinejad a cerut in repetate randuri desfiintarea statului evreu. Iranul nu recunoaste Israelul, pe care il numeste "regimul sionist". Israelul, presupus a fi singurul stat cu armament nuclear din Orientul Mijlociu, considera ca programul nuclear iranian este o amenintare pentru existenta sa, declarand ca nu elimina ipoteza unei actiuni militare pentru a impiedica regimul de la Teheran sa construiasca bomba atomica.

Papa s-ar putea intalni cu victimele abuzurilor sexuale din Marea Britanie. Capul Bisericii Catolice din Anglia si Tara Galilor, arhiepiscopul Vincent Nichols, a declarat ca este foarte probabil ca Papa Benedict al XVI-lea sa se intalneasca cu victime abuzate sexual de catre preoti cu prilejul vizitei sale in Marea Britanie din aceasta saptamana, scrie CNN. "In ultimele cinci, sase vizite, Papa s-a intalnit cu victimele abuzurilor", a afirmat Nichols in cadrul unei emisiuni BBC. Acesta a adaugat insa ca vizitele nu vor fi anuntate public si ca ele au caracter privat si confidential. Nichols spera ca scandalul abuzurilor nu va "umbri" vizita Papei in Anglia si Scotia din intervalul 16-19 septembrie, precizand ca acesta reprezinta o "reala tragedie".

Benjamin Netanyahu s-a oferit sa participe la convorbiri regulate cu Mahmoud Abbas. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat ca este pregatit sa participe la convorbiri unu la unu cu liderul palestinian Mahmoud Abbas o data la doua saptamani, pentru a discuta "planul pentru o intelegere de pace", scrie CNN. Oferta premierului israelian survine dupa ce Israelul si autoritatea palestiniana si-au reluat saptamana trecuta negocierile directe la Washington, iar principalul negociator palestinian, Saeb Erakat, a salutat comunicatul lui Benjamin Netanyahu, afirmand ca aceasta este "cea mai buna abordare" pentru problema.

Anuntul ETA de incetare a focului a fost primit cu precautie de catre guvern. Guvernul spaniol a primit cu precautie anuntul de incetare a focului emis duminica de catre organizatia separatista basca ETA, cerandu-le membrilor gruparii sa renunte definitiv la violente, scrie Reuters. Gruparea separatista, care a ucis mai mult de 850 de persoane in jumatate de secol a fost slabita de arestarile unor membri marcanti si de cresterea sprijinului pentru politicile oficiale din partea bascilor. Declaratia de duminica nu precizeaza daca atacurile se vor relua in viitor, iar guvernul spaniol a afirmat ca nu va discuta cu sustinatorii politici ai ETA pana cand rebelii nu vor inceta violentele o data pentru totdeauna. Leire Pajin, secretarul Partidului Socialist, aflat la putere, a declarat intr-un interviu difuzat la radio ca "societatea spaniola le cere teroristilor doua lucruri clare: sa depuna armele si sa renunte la organizatii."

36 de morti in Guatemala in urma ploilor torentiale si alunecarilor de teren. 36 de decese au fost confirmate pana acum in Guatemala, dupa ce o alunecare de teren a ingropat un autobuz si cinci masini pe o autostrada, insa numarul mortilor ar putea ajunge la 100, conform serviciilor de urgenta din tara, scrie CNN. In plus, 30 de raniti sunt confirmati, iar alte 40 de persoane sunt date disparute dupa ce o serie de ploi torentiale pe parcursul weekendului au cauzat alunecari de teren pe intreg cuprinsul Guatemalei. Presedintele Alvaro Corom a decretat sambata starea de urgenta in toata tara. Ploile au afectat infrastructura, recoltele si au avariat mii de locuinte.


Citeste mai multe despre   























605 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi