Pasaportul care a facut posibila sederea lui Nicolae Popa in Indonezia timp de noua ani, desi era urmarit penal, a fost obtinut ilegal, scrie revista Kamikaze. Directia de Pasapoarte si Inspectoratul General de Politie (ambele subordonate ministrului PSD de Interne din Guvernul Adrian Nastase, Ioan Rus) au incalcat legea si au prelungit valabilitatea pasaportului, desi pe numele lui Popa exista un mandat de arestare preventiva.

Pe 13 februarie 2001, Nicolae Popa s-a prezentat la Ambasada Romaniei din Indonezia (Jakarta), unde a cerut prelungirea valabilitatii pasaportului, pentru a putea obtine viza de sedere. Ambasada trebuia sa trimita actele si cererea de prelungire a lui Popa, pentru verificare, la Directia Generala de Pasapoarte (DGP) a Ministerului de Interne roman.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Externe din decembrie 2009, in urma cererii depuse pe 13 februarie 2001, lui Nicolae Popa i s-a aprobat prelungirea pasaportului pina in iulie 2004. Deci DGP a considerat ca Popa nu are nici o problema cu legea.

In momentul in care DGP i-a aprobat lui Popa cererea de prelungire a valabilitatii pasaportului, pe numele acestuia exista un mandat de arestare preventiva de aproape un an. Practic, prelungirea valabilitatii pasaportului a fost ilegala.

Mai mult, abia la aproape doi ani de la emiterea mandatului de arest preventiv, IGPR a cerut urmarirea internationala a lui Popa prin Interpol.

Fost director al Gelsor si membru al Consiliului de Incredere al SOV Invest, Nicolae Popa a fugit din tara imediat dupa izbucnirea scandalului FNI, in care peste 300.000 de persoane au fost pagubite.

Citeste mai multe despre acest subiect pe Kamikaze.