Franta si Germania se opun propunerii UE legata de culturile modificate genetic

de Mircea Barzoi HotNews.ro
Luni, 27 septembrie 2010, 23:15 Revista Presei | Subiectele Zilei

O parte din statele membre ale UE, intre care Franta, Germania si Italia au transmis luni o declaratie comuna prin care se opun proiectului legislativ propus de Uniunea Europeana care ar putea modifica prevederile actuale referitoare la culturile modificate genetic, anunta Reuters.

Potrivit proiectului legislativ, statele ar avea dreptul individual de a decide interzicerea sau acceptarea culturilor modificate genetic in baza unor temeiuri economice, cum ar fi opozitia opiniei publice sau protejarea agriculturii ecologice.

Aceeasi propunere legislativa specifica faptul ca dreptul statelor vizeaza strict interzicerea sau acceptarea culturilor modificate genetic pe teritoriile statelor respective, nu si plasarea produselor pe piata sau importul de seminte modificate, fapt care trebuie sa ramana fara restrictii.

Statele nu pot invoca protectia sanitara sau a mediului inconjurator pentru a justifica interzicerea culturilor la nivel national. Toate masurile adoptate de state trebuie sa fie in conformitate cu prevederile europene privind principiul nediscriminarii intre produsele obtinute intern si cele importate.


Citeste mai multe despre   



  
694 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    UE... (Marţi, 28 septembrie 2010, 2:20)

    Cromozomu [anonim]

    Niste politicieni modificati genetic, nu au si pentru noi ? Sa le scoata din arborele genetic gena hotiei, a minciunii, a indolentei, si sa le bage gena nationalismului, a muncii, si a corectitudinii ?
  • 0 (0 voturi)    
    jurnalism (Marţi, 28 septembrie 2010, 11:26)

    Viorel [anonim]

    Daca tot veni vorba, era interesant sa aflam motivele pentru care statele respective se opun propunerii UE..


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

Top 5 articole cele mai ...


Life
Ce putem vedea saptamana aceasta in Bucuresti
Interviuri si inregistrari cu Sergiu Celibidache, Marin Moraru si Iurie Darie pe Aleea Celebritatilor...
Eurovision 2012 Cum este cotata Romania la casele de pariuri
Casele de pariuri coteaza Suedia cu cele mai mari sanse de a castiga editia din acest an a Eurovisionului.
Bancul zilei: Saorma perfecta
Un tip la un fast food: - Buna ziua, vreau 4 saorme la pachet va rog. doua cu pui, doua cu vita. In cele cu pui vreau puiul pe o parte ars, pe o parte crud si pita arsa. La o saorma cu vita vreau carnea cruda in sange...
Clipul zilei: Nebunatice si sperioase
Dsitractie, aventura... dar si putina durere :)
citeste mai multe articole din LIFE
Ultimele articole din Revista Presei | Subiectele Zilei

Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version