Subiectele Zilei: Mii de elevi au ramas fara burse pentru ca pragul de acordare a fost coborat cu 1 ban; Cum se lucreaza la Pasajul Basarab. Oprescu promite ca face podul de Ziua Femeii; Prima statiune lacustra din Romania. Cat va costa cazarea la bungalow

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Joi, 4 noiembrie 2010, 2:08 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
MiG-urile nu respecta standardele NATO. Avioanele din flotila autohtona sunt depasite tehnic si moral. Performantele le plaseaza in afara cerintelor impuse de aliatii politico-militari, iar pilotii romani, obligati sa-si faca norma de zbor, sunt in permanenta expusi pericolului de prabusire. Intr-o Romanie membra a NATO, blocajul financiar face victime: doi morti numai saptamana asta. Pentru ca achizitia de noi avioane multirol a fost amanata din cauza austeritatii bugetare, pilotii din Flotila 71 Aeriana sunt obligati sa urce in aparatele MiG 21 LanceR, a caror resursa de zbor se epuizeaza in curand. Decontul: viata celor doi capitan-comandori morti in accidentul de langa Campia Turzii a fost curmata de o defectiune tehnica la motorul avionului. In plus, specialistii consultati de EVZ sustin ca flotila autohtona nu se ridica la standardele cerute de aliatii politico-militari. Concret, in cazul unei operatiuni NATO, avioanele romanilor vor indeplini cu greu misiunile de lupta. Justificat, se ridica o intrebare: "De ce armata romana continua sa foloseasca aceste aparate de zbor?". Cinic, raspunsul autoritatilor cade ca o condamnare la moarte: "Pentru ca nu putem sa luam altele!", scrie EVZ.

Cum se lucreaza la Pasajul Basarab. Oprescu promite ca face podul de Ziua Femeii. Cel mai mare proiect edilitar bucurestean postrevolutionar intra in linie dreapta. Lucrarile de la Pasajul Basarab sunt finalizate, "din punctul de vedere al stadiului fizic general", dupa cum spun reprezentantii Primariei, in proportie de 95% O dimineata cetoasa. La intersectia bulevardelor Titulescu si Alexandru Ioan Cuza, o mare de ziaristi il asteapta pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Muncitori, in uniforme curate, de parada, poarta casti de protectie si zumzaie ca albinele pe langa stupul fara miere. Demonstrativ, da bine pe camera sau in foto. Apare si primarul. Dupa ce isi leaga tacticos sireturilor se adreseaza ziaristilor. Urmeaza un moment care poate fi considerat istoric, ne spune el. Nu e chiar trecerea Marii Rosii, urmeaza sa traversam insa cei aproximativ doi kilometri ai pasajului suprateran Basarab pana la Soseaua Grozavesti. Frica biblica o resimtim insa toti, scrie Gandul.

Surse PDL: Emil Boc a intentionat sa isi dea demisia dupa aflarea deciziei Curtii Constitutionale. Presedintele Traian Basescu a sosit, miercuri seara, dupa sedinta de Guvern, la Palatul Victoria, unde a avut cu premierul Emil Boc o discutie de aproximativ 30 de minute. Emil Boc a vrut sa isi dea demisia dar a fost convins sa renunte de catre unii colegi de partid, sustin surse din PDL. Se pare ca acesta a fost si unul din subiectele discutate la intalnirea cu Traian Basescu din aceasta seara. Curtea Constitutionala a constatat, miercuri, ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Guvern, ca urmare a retragerii Legii educatiei din Senat, de catre Executiv. Senatorul UDMR Frunda Gyorgy sustine ca, "in mod logic", unul dintre reprezentantii PDL sau al Presedintiei la CC a decis ca asumarea raspunderii Guvernului pe Legea educatiei este neconstitutionala si ca el nu vede motive reale pentru ca Uniunea sa ramana la guvernare in aceste conditii, informeaza Adevarul.

Rusii de la RAFO il iarta pe Iacobov. Reprezentantii societatii RAFO nu mai contesta achitarea omului de afaceri Corneliu Iacobov. Decizia managementului rus al companiei este insa neasteptata si ridica numeroase intrebari. Evolutie-surpriza in procesul in care omul de afaceri Corneliu Iacobov este acuzat de prejudicierea companiei RAFO Onesti cu peste 240 miliarde lei vechi: presedintele RAFO, Miroslav Dermendjiev, a retras contestatia la hotararea prin care Tribunalul Bucuresti l-a achitat, in 2008, pe Iacobov. Mutarea este neasteptata, ridica numeroase semne de intrebare si a venit cu cateva saptamani inainte de judecarea apelului in care Curtea de Apel va decide daca mentine sentinta de achitare sau il condamna pe Corneliu Iacobov. Ce se afla insa in spatele schimbarii radicale a pozitiei RAFO fata de Corneliu Iacobov? Specialistii contactati de RL arata ca, practic vorbind, demersul nu il ajuta pe Iacobov sa scape de raspunderea penala, dar nici pe procurori. "Curtea de Apel poate admite apelul Parchetului, il poate condamna pe Iacobov, iar o data cu sentinta, l-ar putea obliga pe cel judecat sa plateasca prejudiciul stabilit prin expertiza. Pe de alta parte, modul in care este formulata declaratia RAFO nu ajuta nici parchetul. Asta, intrucat simplul fapt ca prin renuntarea la apel se poate intelege si ca RAFO este de acord cu sentinta de achitare a lui Iacobov, deci nici nu ar avea alte pretentii", explica surse judiciare, scrie Romania Libera.

Dupa panselute, o noua afacere de partid pentru primari. Salariile dascalilor, bagate in conturile unor firme de curatenie. Reducerea numarului de personal auxiliar din unitatile scolare a provocat cheltuieli de doua - trei ori mai mari din banii publici pentru serviciile de curatenie. Primariile au incheiat contracte cu firme particulare de curatenie. Edilii si conducerile unitatilor de invatamant se acuza reciproc de organizarea licitatiilor pentru atribuirea contractelor. Exista si firme private care nu recunosc ca au incheiat un contract cu primariile. Sindicatele din educatie prevad mari afaceri semnate de liderii de partid pentru contractele de curatenie. Prin decizia de a bloca posturile din invatamant, ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului, Daniel Petru Funeriu, le-a "pus pe tava" o noua "afacere" primarilor. Unitatile scolare nu mai pot angaja femei de serviciu in schimbul celor care si-au dat demisia. Potrivit ultimelor reglementari ale legislatiei, scolile, gradinitele si liceele au dreptul sa angajeze o ingrijitoare doar dupa ce au fost desfiintate sapte astfel de posturi, anunta Puterea.

De pe Coasta de Azur, in satra. Un grup de francezi a trait, timp de aproape o saptamana, printre romii din zona Pascaniului. Eu nu mai vreau sa plec in Franta, nu mai vreau sa plec!", striga, cu disperare aproape, Jonathan. E infocat de la dans si obrajii ii sunt la fel de rosii ca si camasa pe care o poarta. E blond, cu ochii de un albastru sters, dar cand se prinde in cate un dans dracesc pe ritmuri tiganesti, e la fel de pasionat ca si cei carora li s-a alaturat in hora. Poate la fel de inversunati au fost si cei manati de la spate sa se intoarca in Romania, cand viata lor avea mai mult sens pe Coasta de Azur. Si-au inghitit umilinta si nu si-au despachetat bagajele ca sa se poata strecura inapoi. a sa-i inteleaga mai bine si ca sa afle cum ii poate ajuta, un grup de opt francezi din Marsilia si Toulon le-a luat urma tiganilor si a poposit, saptamana trecuta, in Pascani. Aici, francezii au invatat ca e "shukar" sa traiesti in "tiganie", sa invarti in mamaliga la plita din curte, sa bati la potcoave, sa te plimbi cu caruta, sa-ti vezi viitorul in zatul cafelei si, cand ti-e mai greu, sa incingi un dans din buric, acolo unde te prinde vremea, informeaza EVZ.

Prima statiune lacustra din Romania. Cat va costa cazarea la bungalow. Romanii s-ar putea relaxa, din vara anului viitor, in bungalow-urile primei statiuni lacustre din Romania. Investitia va fi facuta pe Clisura Dunarii, in zona comunei Berzasca, din judetul Caras-Severin, si va cuprinde, printre altele, 30 de bungalow-uri, doua piscine, restaurante. Este vorba despre patru proiecte, cu o valoare totala de 1,6 milioane euro, jumatate fiind bani europeni, iar restul cofinantarea beneficiarilor, adica firmele Saimateo SRL si GPC & Gabryel, ambele inregistrate in comuna Berzasca. Primarul localitatii, Petru Nicolae Furdui, spune ca, "daca ne miscam bine", primii turisti sunt asteptati in vara anului viitor. "In prezent ne aflam in faza organizarii licitatiei pentru desemnarea firmei care va executa lucrarile. Teoretic, in maxim o luna ar putea demara lucrarile si, daca ne miscam bine, intregul complex lacustru ar putea fi gata in vara anului viitor", a declarat pentru gandul Petru Nicolae Furdui, primarul comunei Berzasca. El spune ca in prima etapa vor fi finalizate cele 30 de bungalow-uri, ulterior urmand ca, intr-un alt proiect, sa fie terminate si cele doua piscine si restaurantele, plus alte structuri de cazare cu cate 10 locuri. "Fiecare bungalow va avea o terasa, living, zona pentru servit masa si dormitor la mansarda. Bungalow-urile vor fi legate pietonal, pe piloni", ne-a povestit primarul Furdui. Proiectul urmareste atragerea in zona a turistilor romani si straini, scrie Gandul.

Mii de elevi au ramas fara burse pentru ca pragul de acordare a fost coborat cu 1 ban. Coborarea plafonului maxim de venit la acordarea burselor "Bani de liceu" de la 150 la 149,99 de lei lasa fara bani mii de elevi. La un venit de 600 de lei brut, o familie cu doi copii la scoala nu se mai califica pentru a primi sprijin financiar prin Programul de burse "Bani de liceu". Ministerul Educatiei nu are bani pentru a sustine in acest an scolar bursele acordate prin Programul national "Bani de liceu". Desi numarul elevilor eligibili e de 128.298, cel al beneficiarilor e de 124.569. Andreea Enache si Daniela Ciobanu (17 ani), eleve in clasa a XI-a la Colegiul National Economic "Gheorghe Chitu" din Craiova, judetul Dolj, au primit sprijin financiar din partea statului doi ani la rand pentru a putea urma cursurile liceului. Fetele provin din familii modeste cu un venit lunar pe membru de familie de 150 de lei brut. La inceputul acestui an scolar, dupa ce si-au depus dosarele, au aflat ca nu se mai califica pentru primirea burselor. Si asta pentru ca au cu un ban peste plafonul de venit pe membru de familie impus de Ministerul Educatiei pentru primirea acestui sprijin financiar. Adica 150 de lei in loc de 149,99 lei, suma maxima acceptata, anunta Adevarul.

Exproprieri degeaba, platite cu zeci de milioane. Sute de romani au fost expropriati degeaba, deoarece autostrazile care ar fi trebuit sa se construiasca pe amplasamentul lor nu s-au mai realizat niciodata. Desi stau nefolosite, proprietarii nu si le pot dobandi inapoi, deoarece Guvernul nu gaseste timpul necesar intocmirii actelor de restituire. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) are in portofoliu cel putin 70 de hectare de teren, rezultate in urma exproprierilor efectuate pentru construirea unor autostrazi care niciodata nu se vor face. In principal terenurile erau necesare construirii autostrazii Transilvania, unde Bechtel, firma americana care o realizeaza s-a jucat de-a proiectarea, si autostrazii Comarnic Brasov. Constructorii acesteia, Vinci si Aktor au reziliat contractul, lasand statul roman ca pe o mireasa parasita in noaptea nuntii, informeaza Romania Libera.


Citeste mai multe despre   






















4287 vizualizari

  • +2 (8 voturi)    
    dada... (Joi, 4 noiembrie 2010, 2:40)

    stefan [anonim]

    Hai na, chiar crede cineva ca Boc a vrut sa'si dea demisia? N'are nici bunul simt nici coloana vertebrala!
  • -1 (3 voturi)    
    coloana vertebrala (Joi, 4 noiembrie 2010, 10:45)

    tronaru [anonim]

    stefane,(anonim)
    culmea este ca din toti prim ministrii e pana acum este singurul care le are!
    • 0 (2 voturi)    
      culmea este ca poate fi caracterizat (Joi, 4 noiembrie 2010, 12:03)

      ngi [anonim] i-a raspuns lui tronaru

      prin bun simt si coloana vertebrala :)))


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version