Mahmoud Ahmadinejad: Programul nuclear nu este o problema in calea comertului cu gaz cu Uniunea Europeana. “Europa nu ar trebui sa vada programul nuclear iranian ca pe o problema in calea cooperarii in domeniul comertului cu gaze naturale”, a afirmat presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, citat de RIA Novosti. Afirmatiile au fost facute in cadrul unei conferinte de presa din capitala Azerbaidjanului, Baku. Presedintele Republicii Islamice a afirmat ca “Europa trebuie sa fie gata sa negocieze daca are nevoie de gaze naturale”. Conform studiilor facute de compania British Petroleum, Iranul detine rezerve de peste 137 de miliarde de barili de petrol si de 29 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, printre cele mai mari din lume;

Presa in diagonalaFoto: Colaj foto

O femeie din China a fost condamnata la trei ani de munca silnica intr-o tabara de reeducare pentru ca a retrimis un mesaj prin Twitter in care se vorbea despre un protest impotriva Japoniei, informeaza CNN. Cheng Jianping, sau @wangyi09, cum este cunoscuta pe Twitter, a retrimis in reteaua de socializare un mesaj de la logodnicul ei, in care acesta ii incuraja pe protestatari sa distruga pavilionul japonez din cadrul Expozitiei Mondiale de la Shanghai;

Un oras din Argentina a interzis telefoanele mobile in interiorul bancilor. Orasul Cordoba, din centrul Argentinei, a anuntat ca incepand de joi, cetatenii nu vor mai avea voie sa isi foloseasca telefoanele mobile in interiorul bancilor, informeaza CNN. Decizia se va aplica doar local si va aduce cu sine si pedepse de pana la 15 zile de inchisoare pentru cei care nu se conformeaza. Ideea de a introduce aceasta interdictie nu este noua, ea fiind deja aplicata si in alte orase din lume, cum ar fi Chicago si Mexico City. In aceste situatii, bancile au luat decizia de a interzice telefoanele mobile, dupa ce acestea au fost folosite in mai multe situatii pentru a face fotografii ce au dus la compromiterea securitatii;

Sotia lui Viktor Bout, “Comerciantul Mortii”: Moscova a incercat sa il asasineze pe Viktor. Sotia lui Viktor Bout, un important traficant ilegal de arme supranumit “Comerciantul Mortii” a dezvaluit joi ca a aflat de la sotul ei ca Moscova ar fi trimis asasini in Thailanda si in SUA pentru a-l ucide, informeaza RIA Novosti. Alla Bout a spus ca sursa informatiilor ar fi un agent al Agentiei Antidrog americane (DEA), iar surse diplomatice i-ar fi confirmat spusele agentului. In varsta de 43 de ani, Viktor Bout este un fost ofiter al fortelor aeriene sovietice. El a fost arestat pe 6 martie 2008 intr-un hotel din Bangkok, dupa ce a fost prins de agenti americani in timp ce incerca sa vanda rachete si lansatoare de rachete liderilor de gherila ai Fortelor armate revolutionare din Columbia (FARC);

Obama la Summitul NATO de la Lisabona: NATO se va transforma printr-un nou Concept Strategic care spune ca un atac importriva unuia dintre membri este un atac impotrvia tuturor memebrilor aliantei. "Odata cu intalnirile NATO si SUA-UE din aceasta saptamana de la Lisabona, pot sa ma mandresc ca am vizitat Europa de sase ori in calitate de presedinte. Acest lucru reflecta un element de baza al politicii externe americane - relatia cu aliatii si partenerii nostri europeni este piatra de temelie a angajamentului nostru mondial si un catalizator pentru cooperare globala". Asa si-a inceput presedintele SUA, Barack Obama, discursul d ela Summitul NATO ce are loc in aceste zile la Lisabona. Citeste mai mult, exclusiv pe HotNews.ro.