Bunicii sotiei teroristului din Stockholm: "Ea e un inger. El, un fel de erou". Rudele din Bolintin-Vale ale sotiei teroristului de la Stockholm banuiesc ca acesta s-a aruncat doar pe el in aer intr-un acces de constiinta, amintindu-si ca are si el copii. O stire facea ieri inconjurul Romaniei, de la primele ore ale diminetii: "Bunica din Romania a Monei Thawny, sotia teroristului care s-a aruncat in aer la Stockholm, spune ca nepoata ei l-a radicalizat, de fapt, pe acesta". Informatia a fost preluata din publicatia britanica "Daily Mail", doi jurnalisti britanici vizitandu-i la Bolintin-Vale, Giurgiu, pe sotii Vasile si Elena Nedelcovici, buncii din Romania ai Monei. Reporterii au consemnat mai multe presupuse declaratii facute de batrana, una dintre ele pozitionand fanatismul Monei Thwany la originile atentatului de la Stockholm. Astfel, varstnica le-ar fi povestit jurnalistilor ca nepoata ei si-a radicalizat optiunile in urma unei excursii facute in Africa de Nord, in 2000. Primul prozelit pe care Mona l-a facut, dupa convertire, ar fi fost chiar sotul: Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Bancile care n-au respectat legea castiga jocul cu ordonanta creditelor. Vezi ce pierd clientii bancilor care n-au semnat actele aditionale. Ordonanta creditelor se aplica doar pentru imprumuturile noi, au decis deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci. Oficialii Protectiei Consumatorilor raman optimisti si spun ca mai sunt sanse pentru clientii bancilor. Ordonanta creditelor populatiei se apropie din ce in ce mai mult de forma ceruta de oficialii FMI si cei ai Comisiei Europene, care nu au fost de acord cu aplicarea ei si la imprumuturile vechi. Miercuri, deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au aprobat amendamentul adus de PDL prin care OUG 50/2010 nu se aplica si contractelor de credit in derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei, respectiv sfarsitul lunii iunie, cu cateva exceptii. Camera Deputatilor este camera decizionala in acest caz, dupa ce Senatul a adoptat ordonanta in forma Guvernului, fara amendamente, anunta Gandul.

O falsa verisoara i-a insfacat premiul lui Basescu la "Zece pentru Romania"/ Premiul a fost recuperat. O femeie de varsta mijlocie, care s-a recomandat drept verisoara lui Traian Basescu, a ridicat in numele acestuia premiul de la Gala "Zece pentru Romania", organizata de Realitatea TV. Persoana a urcat pe scena spre uimirea organizatorilor, care anuntasera ca ii acorda presedintelui, in lipsa, premiul pentru "curajul de a propune cele mai nepopulare masuri de reformare a statului". Prezentatorul Mihai Tatulici s-a declarat surprins ca Traian Basescu a trimis pe cineva la festivitate. "Incredibil! E primul semn pe care ni-l da presedintele in acest an!", a spus Tatulici, care le-a chemat pe hostesse sa aduca trofeul si diploma pentru presedinte, pe care i le-a inmanat apoi femeii. Aceasta a spus ca se numeste Daniela Alexandra Zamfirescu si ca este verisoara lui Traian Basescu. Ea a motivat ca a venit sa ridice premiul in numele presedintelui, intrucat acesta este foarte ocupat. "Eu cred ca Romania va prinde radacini sigur si ii rog pe toti cei din sala sa aiba incredere in presedinte, deoarece si el are in dumneavoastra", a spus femeia pe scena, informeaza Adevarul.

Cum a ajuns "terorista" Mona din Bolintin. Mona Thwany, considerata "autoarea morala" a atentatului terorist de la Stockholm, este descrisa de rude si apropiati ca o tanara cuminte si educata, vorbitoare a cinci limbi. Draga mamaie si tataie, mi-e tare dor de voi", isi incepe Mona Thwany o scrisoare trimisa bunicilor ei din oraselul Bolintin de Vale, judetul Giurgiu. Scrisoarea, prinsa intr-unul dintre albumele cu fotografii ale bunicilor ei, Elena si Vasile Nedelcovici, sta langa un desen facut de mana ei la varsta de 5 ani, semnat "Mona, 29 martie, 1987". Alaturi de hartia ingalbenita de trecerea anilor stau zeci de fotografii din care nepoata lor, devenita peste noapte "autoarea morala" a atentatului terorist din Stockholm, le zambeste gingas. La Bolintin de Vale si-a petrecut Mona primii trei ani din viata si aici s-a intors, an de an, in vacantele de vara. Paginile albumului curg si dezvaluie o Mona in rochita colorata jucandu-se in curtea bunicilor, o Mona absolventa de facultate in Marea Britanie, dar si o Mona imbracata din cap pana in picioare in vesminte musulmane, alaturi de sotul ei, Taimour Abdulwahab al Abdaly, autorul atentatului terorist de pe 11 decembrie, din Stockholm, in care el a murit, iar doi nevinovati au fost raniti, scrie Romania Libera.

18% dintre romani voteaza cu Dan Diaconescu pentru Cotroceni. Jurnalistul Dan Diaconescu a devenit favorit in alegerile prezidentiale. Potrivit ultimului sondaj CCSB, Dan Diaconescu a urcat la 18% in preferintele romanilor si ii sufla-n ceafa lui Victor Ponta (PSD), care este cotat cu 22%. Cel mai dorit presedinte in intentiile romanilor din decembrie 2010 este Crin Antonescu (PNL), cotat cu 32%. La o intrebare deschisa, adica fara mentionarea nici unui nume, cei mai doriti prezidentiabili sunt, in ordine: Crin Antonescu - 14%, Dan Diaconescu - 7%, Mircea Geoana si Corneliu Vadim Tudor cu 6%, respectiv Victor Ponta si Traian Basescu cu 5%. Daca ar ajunge in turul 2 intr-o confruntare pentru functia de presedinte al tarii, Crin Antonescu l-ar invinge pe Victor Ponta. La intrebarea "Daca duminica viitoare ar avea loc turul 2 al alegerilor prezidentiale si ar ramane in cursa Victor Ponta din partea PSD si Crin Antonescu din partea PNL, dumneavoastra pe cine ati vota drept presedintele Romaniei", 58% dintre respondenti l-au indicat pe liderul liberal, iar restul de 42% pe presedintele social-democrat, anunta Puterea.

Tronson incert pe autostrada Transilvania. In ciuda promisiunilor facute de premierul Emil Boc, exista riscul ca in 2011 sa nu se finalizeze nici macar 10 km din autostrada Transilvania. In ciuda asigurarilor date de premierul Emil Boc in urma cu o luna, cand a inaugurat tronsonul Turda-Campia Turzii, continuarea lucrarilor la autostrada Transilvania, pe sectorul Gilau- Nadasel, este inca sub semnul intrebarii. Drept dovada sta raspunsul ministrului transportului Anca Boagiu la interpelarea facuta de deputatul PDL de Cluj, Mircia Giurgiu. Deputatul Mircia Giurgiu a depus o interpelare pe adresa ministrului Anca Boagiu pentru a afla soarta proiectului autostrazii Transilvania in 2011. In raspunsul trimis, Boagiu arata ca nu e inca realizata nici macar faza de proiectare pentru tronsonul Gilau-Mihaesti, care cuprinde si sectorul Gilau-Nadesel. Potrivit documentului semnat de Anca Boagiu, "termenul de finalizare a proiectarii, respectiv data de incepere a lucrarilor la acest tronson depind de alocarile bugetare din anul 2011- 2014", informeaza EVZ.

Dosarul generalilor: Spaga de 46.000 de euro pentru 38 de angajari. Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins propunerea procurorilor militari anticoruptie de arestare preventiva a generalului de brigada Marian Ion, adjunct al sefului Directiei de Management si Resurse Umane din Ministerul Apararii Nationale (MApN), a generalului maior Mihai Chirita, sef al Directiei de Instructie si Doctrine din cadrul Statului Major General al MapN. La fel s-a intamplat si in cazurile colonelului Vasile Belciug, fost comandant al Scolii de aplicatii pentru unitati de lupta "Mihai Viteazu" Pitesti si fost comandant al garnizoanei Pitesti, a locotenent-colonelului Dan Costel Craciuneanu, seful Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean Ilfov, si a maiorului Crinu-Ionut Onel, din cadrul Scolii de aplicatii pentru unitati de lupta "Mihai Viteazu" Pitesti, scrie Gandul.

Orbu' curcanilor: Politistii nu vad interlopi nici in asasinatul de la Galati. Maricel Nicolau, zis Chiaburu, unul dintre liderii mafiei galatene, a fost ucis, marti seara, de membrii unei grupari rivale. Seful Serviciului de Investigatii Criminale din Galati, Stefan Capatan, a declarat ca asasinatul se inscrie "in limitele unui incident obisnuit, fara conotatii de crima organizata". Dupa ce in urma cu doi ani liderul interlop galatean Marian Ivan a fost asasinat in plina strada, razboiul dintre clanurile mafiote din oras a dus, marti seara, la o noua varsare de sange. Maricel Nicolau (45 de ani), zis Chiaburu, unul dintre liderii interlopi locali, a fost omorat cu cruzime, dupa ce a fost injunghiat in cap cu o sabie ninja. Incidentul s-a produs in prezenta a zeci de martori, intr-un restaurant chinezesc din centrul orasului Galati, anunta Adevarul.

Spionul-farmacist roman de la Moscova, inlocuit in ambasada cu un coleg din aceeasi farmacie. Acum patru luni, secretarul I al Ambasadei Romaniei la Moscova, Gabriel Grecu, a fost expulzat pentru spionaj. Locul i-a fost luat de un angajat al Externelor care, la capitolul experienta diplomatica, are doar un job intr-o farmacie. O farmacie cu acelasi proprietar si acelasi sediu precum aia la care a lucrat si spionul Grecu. Joroveanu. Vasile Joroveanu. Din comuna Siminicea, judetul Suceava. Nu, nu este agentul 007, ci secretarul 001. Mai precis, secretar I la Ambasada Romaniei de la Moscova. Ce trebuie sa faca un sucevean obisnuit, chiar daca vine dintr-o comuna oarecare, ca sa ajunga secretar I la Moscova? Conform Legii 269/2003, Legea privind Statutul Corpului Diplomatic si Consular al Romaniei, trebuie sa promoveze niste grade diplomatice. Astfel, prima si prima data, trebuie sa fie atasat diplomatic. Dupa doi ani de "atasare" (adica un fel de acomodare cu job-ul diplomatic), poate ajunge secretar III. Dupa alti trei ani avanseaza la secretar II, iar dupa alti patru ani pune, in sfirsit, semnatura pe acte oficiale ca secretar I. In total, sint noua ani in care omul trebuie sa munceasca in sistemul diplomatic si sa dovedeasca ca merita sa acceada la statutul de secretar I. De, nu e de colo functia: in diplomatie, este echivalentul unui post de consul, informeaza Kamikaze.

Medicul Mircea Cinteza: "Spitalul putea deveni oricand centru de santaj". Revolutia din decembrie 1989 i-a prins pe multi medici la Camera de Garda. Pentru ca atmosfera era una incarcata de entuziasm, multi dintre ei au petrecut o saptamana intreaga in spital, departe de familie. Medicul Mircea Cinteza, cardiolog la Spitalul Universitar de Urgenta, pe atunci in varsta de 40 de ani, povesteste cum a fost in acele zile, cand ranitii erau transportati cu Dacii si TV-uri la spitalele din centrul Capitalei. Integral in Romania Libera.