Sotia lui Huidu a declarat pentru Cancan ca urmatoarele 24 de ore sunt critice si in maximum o zi va afla care sunt sansele lui Huidu de supravietuire. Cert este ca medicii i-au spus sotiei ca s-au mai confruntat cu asemenea cazuri, iar pacientii au trait, reusind sa iasa din moarte clinica.
El este internat acum la Spitalul Universitar din Innsbrucks, cu hemoragie craniana, iar medicii sunt rezervati in privinta sanselor de supravietuire.
Agerpres relateaza ca accidentul ar fi avut loc in jurul orei locale 19, pe una dintre partiile de la Innsbruck.
Familia Huidu a solicitat sprijinul Ambasadei Romaniei in Austria, iar o reprezentanta a Ministerului roman al Afacerilor Externe, Doris Mircea, a precizat ca "Ambasada Romaniei la Viena a luat imediat legatura cu familia careia ii asigura asistenta necesara in aceste situatii - sprijin, contacte cu medicii. Nu ne putem insa pronunta asupra starii de sanatate a lui Serban Huidu, fara acordul familiei. Tot ce putem spune este ca jurnalistul se afla in coma indusa si ca, deocamdata, nu se pune problema transportarii lui la un spital din Viena" - a mai precizat reprezentantul MAE.
Potrivit unui ziar online austriac Serban Huidu purta casca de protectie, dar viteza mare a condus la un impact puternic.
In schimb, Matei Vintila, socrul lui Serban Huidu, a declarat in exclusivitate pentru Libertatea ca starea vedetei nu este critica: "Serban nu este in coma. Isi misca mainile si picioarele. Sotia lui este cu el in rezerva. Serban a recunoscut-o si a strans-o de mana cand a vazut-o", a spus domnul Vintila.
Contactata de HotNews.ro, Magda Istrate, PR-ul postului Prima TV, a confirmat accidentul suferit de Serban Huidu declarand insa ca starea de coma a fost indusa artificial. Reprezentatul Prima TV spune ca nu poate oferi informatii suplimentare, medicii facand investigatii in aceste momente.
Echipa de la "Cronica carcotasilor" a suferit la inceputul anului (5 ianuarie) o pierdere grea, actorul Toni Tecuceanu decedand la varsta de 37 de an. Toni Tecuceanu fusese diagnosticat cu virusul AH1N1 in Ajunul Craciunului, iar dupa ce a fost internat la spitalul ¬Matei Bals¬, starea sa de sanatate s-a agravat. Toni Tecuceanu a facut pneumonie, suferind complicatii severe la plamani care, in cele din urma, i-au fost fatale.
Toni Tecuceanu facea parte din echipa "Cronicii Carcotasilor" de patru ani si s-a facut remarcat parodiind personaje precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Nastase sau Gigi Becali.




















Sanatate Serbanica !!!
Nu te lasa !!!
Suntem alaturi de tine !!!
DIN PACATE, romanii nu sint prea bine vazuti in Austria, motivele sint nenumarate, incepind cu hotii de toate categoriile care-si fac veacul pe aici si terminind cu imaginea politicienilor romani incapabili si corupti.
Iata citeva spicuiri din comentariile unor austrieci, aparute intr-un ziar austriac, la articolul cu privire la accidentul lui Huidu:
-- "aici se produc atitea accidente de ski, de ce ar trebui sa ma intereseze un roman??"
--"un coleg de munca a avut un accident rutier in Romania, tare s-au ocupat de el, a trebuit s-astepte 5 ore pina a venit Salvarea, ah da, asta s-a intimplat acum 4 ani, vinovatul roman a fugit si colegul meu n-a vazut pina azi nici un euro pt. masina lui total avariata"
--"eu am spus intotdeauna, romanii sint piloti de curse innascuti, atit pe autostrazi cit si pe pirtiile de ski, o minune ca n-a maturat vreun nevinovat..."
--"erau skiurile cumparate?"
--"eu imi doresc ca nu iara, tot noi sa suportam cheltuielile"
--"nici o mila pt. cei care gonesc pe pirtiile de ski, ma bucur ca n-a maturat vreun copil"
--"probabil beat turta"
Imi pare tare rau pentru ce a patit Serban Huidu - mai ales daca e adevarat ca a evitat un grup de copii, poate chiar *austrieci* - sper sa se refaca rapid si complet, sunt convins ca doctorii de acolo stiu ce spun (ca au vazut multe accidente de astea si ca are sanse mari). Bravo lui ca a purtat casca!
Cand ma gandesc la Romania ... exista un sinonim -> primitiv. Nici nu stiu de ce se mai spune "Romania" "ca ca" natie este zero barat.
Nastrovje!
Ne rugam pentru tine Huidule, incearca sa revii printre noi!!
Sanatate multa Serban, suntem cu sufletul alaturi de tine!
Ii tinem pumnii si suntem cu gandul alaturi de el si cei dragi. :(
Serbane fii tare!
Acum 10 zile Gyuri Pascu a fost
si el intr-o stare foarte grava ,
dar asta seara il putem vedea
in piesa Tache,Ianke si Cadir.
*
Nu ar fi frumos ca in noaptea de Revelion , noi toti cei care il iubim pe Serban
sa purtam bentite cu coarne rosii, iar la miezul noptii sa spunem o rugaciune pentru el ?
Tu chiar ca nu ai niciun Dumnezeu...
Nu lasa copacu' sa castige...
Multa sanatate!
On topic: sper ca Serban sa se faca bine cat mai repede!!!
Doamne ajuta....
Dumnezeu sa te ajute!
noi fanii carcotasilor te iubum si ne rugam pentru ca
tu sa ramaii laga copii tai dragi,sotie si toti cei te
iubesc.Dumnezeu sa fie cu tine
sa-i dea Domnul insanatosire grabnica lui Serban Huidu
Poate daca era de culoarea voastra il suportai, nu-i asa ? Ca voi va suportati doar intre voi, pe noi ne-ati extermina daca n-ati avea nevoie de munca noastra, parazitilor !
Daca nu ar fi fost glumele tale Razvane, ar fi fost mai multi romani in diaspora astazi !
Nu te las!!!!... Mai multe de facut!!!!
Multa sanatate si noroc!
Mai bine v-ați dori ca medicii ăia să reușească să-l readucă la viață. Iar dacă vor reuși (le țin pumnii și lor și lui Huidu) ei vor merita toate laudele și nu dumnezeul ăsta pe care îl tot invocați.
Imi place ca sunteti optimisti, dar atunci de ce l-a mai lasat sa loveasca pomul? Asa cum l-a lasat sa lovesca pomul, nu vad de ce sunteti asa siguri ca va interveni acum.
Oricum mi se pare profund imoral ca o fiinta atotputernica, atotstiutoare sa nu intervina cand stie ca omul se va accidenta grav. Mai ales ca asta se bate cap in cap cu afirmatia ca ne iubeste.
Si pe urma cand - asa cum sper - va scapa, unii vor spune "D-zeu a facut o minune", fara sa fie adusa nicio lauda medicilor.
Trecand peste asta, sper ca Serban sa-si revina cat mai repede.
Am scapat fara nici o zgarietura, fisura sau fractura, in conditiile in care masina a fost facuta praf, iar politistii locali, obisnuiti cu accidente in zona, si-au facut cruci cat ei de mari, spunand ca au vazut oameni morti din mult mai putin.
Uneori Dumnezeu te lasa sa "vezi" pomul pentru ca poate mai ai ceva de invatat.
Pentru mine momentul accidentului a fost un moment de analiza profunda, si pot spune ca m-a ajutat sa imi imbunatatesc viata.
Pe de alta parte intrebarea ta "de ce l-a mai lasat sa loveasca pomul", denota puerilitate, fie ai un proces de maturizare mai lent, fie inca nu ai trecut de pubertate.
....... grow up...
o da in bara,si hai dracu sa mai faci misto de Mircea Badea ca prea i s-a urcat
la cap ca e mare ziarist!!!
Multa sanatate, Serbane!
In cazul lui Huidu ma intreb daca purta sau nu casca de schi.
Raspunsul la aceasta intrebare ar fi un subiect de stire care, in cazul in care se va constata ca nu o purta si acest lucru s-ar mediatiza suficient, ar putea ajuta la schimbarea in bine a comportamentului la schi al romanilor.S-ar putea reduce numarul accidentelor grave.
Sa vedem daca la TV se va discuta un subiect care ar aduce si un plus de civilizatie/preventie in afara de rating.
Nu stiu cati din romanii care merg la ski in Austria nu poarta casca. Eu personal, nu cunosc pe nimeni.
In Romania, e alta poveste. Aici vezi inconstienti pe partie "calare" pe o bucata de celofan, spune-le lor de casca...
Puteati sa ii gasiti si lui huidu la fel de multe cum i-ati gasit si lui Sobaru, cum ar fi de ce in austria?
Si nu in ultimul rand voi va dati plusuri intre voi? sunteti o echipa? sau asta-i serviciul vostru?
Huidu avea de 10 ori salariul lui sobaru, eu nu imi permit un sejur in austria;
care ii invata sa vorbeasca corect romaneste si unul care le formuleaza propozitile, vezi faza de la TV
cu soptitul la telefonul mobil. Cat despre HUIDU numai de bine!
Fie ca bunul Dumnezeu sa-l ajute pe Serban.
-Nu uita cat de injurat a fost Paunescu(o mare valoare a Romaniei) dupa moarte...
-Sobaru a fost si el facut 'albie de porci' de acesti indivizi odiosi.
In schimb au devenit foarte 'crestini' si milosi cand este vorba de "unul de-al lor" care injura si el la comanda ca ei...
Sanatate lui Serban Huidu!
Noroc ca este in Austria....are sanse mult mai mari acolo.
Fa-te bine Serbane ...nu ne parasii si tu!
De fapt ma voi ruga pentru el tot atat cat s-a rugat si el pentru mine...
2).Jignirile si lipsa de bun simt din "emisiunile" sale au primit "recompensa" divina...la fel s-a intamplat si cu "gripa porcina".Oare nu vedeti asta?!Rautatea se plateste....si inca foarte greu.
3).Va scapa cu viata daca se va pocai pentru porcariile lui,daca nu...va ramene paralizat sau chiar va muri.
4).Fara suparare,nu pot sa ma prefac ,ca fac parte din "marea familie" a plangaretilor de servici ca voi pentru o persoana pe care de fapt nu o cunosteti...doar imaginea va da iluzia.
5).In timp ce-l injurati pe Paunescu(un titan fata de acest individ gaunos) acum faceti coada la temenele in fata cui?
Oricum,realizarile mele nu s-au bazat pe jignirea unor oameni+familiile lor fara niciun motiv...decat poate politic.
Imi parea rau,dar nu ma pot compara cu niste penibili aroganti....
PS.Vad ca un comentariu referitor la jignirile aduse de acest individ(acum pedepsit de divinitate,care nu doarme)unor oameni si familiile lor...nu a putut trece de cenzura.
PPS.El credea ca-si poate bate joc de Patriarh,biserica,credinta,etc fara a plati pentru asta?
"Am Patscherkofel verkantete ein Rumäne seine Ski auf der Familienabfahrt"
Alta e ca aeasta coborare este cunoscuta ca o coborare de famile, deci nu este pista de viteza.
Dzeu sa-l ajute sa-si revina.
Si in al doilea rand, hai sa fim obiectivi: pe o pista "de familie" unde sunt atatia copii, ce facea nebunu' asta cu asa viteza? Nu mi se pare normal.
Imi pare rau pt ce i s-a intamplat, dar daca ar fi fost putin mai intelept, nu s-ar fi dat cu viteza pe o astfel de pista. Sunt partii speciale pentru avansati (sau el nu prea le are cu schiul??)
in alta ordine de idei , nu mai sunt fan al carcotasilor de cativa ani, ci al lui Badea... (asta nu are nici o importanta), insa tot ce pot spune este ca ar trebui sa isi doreasca toata lumea fara exceptie insanatosirea lui , in primul rand pentru ca suntem oameni si in al doilea rand pentru ca ar ramane doar badea pe ecrane cu emisiune acida de genul lor...
oricum ca o paranteza, singura asemanare intre emisiunile carcotasilor si a lui Badea este faptul ca folosesc satira ...
in rest... badea face un comentariu pe baza celor scrise in ziare... de unu singur... iar carcotasii , care-s o carca fac emisiune de divertisment asa ca sa nu-i mai comparam
P.S. Am facut armata cu socrul tau.
Transmite-i sanatate si LA MULTI ANI!
Sunt mai conservator din fire, iar felul cum afiseaza ei niste coarne rosii nu ma incanta. In rest, faptul ca reusesc sa faca haz de greselile si balbele tuturor emisiunilor de teveu e haios si util in acelas timp.
Emisiunea lor e printre putinele emisiuni din Romania care au sens. In asa o puzderie de talk showuri, ori politice, ori de barfe, e greu sa gasesti ceva la care sa te poti uita sa te si destinzi un pic.
Lupta tare Serbanica, sa ne-ajuti sa radem de toti tremuricii astia !
(daca-l vezi pa paunescu pin tunielu da lumina, sa fugi da iel cat po de tare, ca si-acolo s-o facu' securistu lu 'Dracu)
Cum poti sa-l compari pe Paunescu(un titan al culturii romanesti-poet,descoperitor de talente,OM)cu niste "carcotasi"?!
Nu ma mira ca Romania se scufunda cu "oameni"ca tine...
totusi nu pot sa nu remarc cum presa are boala sa sublinieza ca e in coma, fara sa spuna ca e indusa.... si tot felul de scenarii apocaliptice care sunt destul de departe de adevar...
tare sunt curios ce o sa srie daca se descopera un meteorit imens care vine spre tera... probabil cu hiperboolizarea presei o sa spuna ca se distruge tot universu
E important.
Esti iubit si nu vrei sa pierzi asta. Sanatate multa si sa pacalesti moartea!
Timpul dedicat acestor emisiuni ar putea fi folosit mai bine cu alte teme (educative, culturale, un fel de enciclopedii variate etc., poate alte ideie, dar eu simt ca noi romanii nu avem parte de prea multe informatii noi si interesante, aici parca am fi pe vremea raposatului si doar aevm voie sa batem apa in piua, oricum si orisicand..,. o fi ceva bun / rau, nu-mi dau seama) Daca vor intelege ca 'ceva' s-a terminat.... ii vad capabili si de lucruri mai serioase
SANATATE si.. Virtute...!!!!
Chiar asa rau am ajuns, nu mai stim ce-i aia omenia? Ce rau a facut acest om voua personal?
S-a manelizat si Hotnews sau avem parte de toti latraii?
Ma intreb de unde avea bani de concediu in Alpi un individ care nu produce altceva de cat neliniste sociala.
Va dati seaama ce bine-i tineti pe toti toti acesti mascarici semidocti? Si asta din banii pentru copii vostri.
Jurnalistii va tot asmuta impotriva guvernantilor - care se straduie sa puna ceva pe roate in tara - pentru ca sa nu vedeti cum se inbuiba ei (vezi DD, SOV etc.: vile de milioane €, masini ca ale regieni Angliei, avioane si yachturi personale, concedii peste hotare etc). Ce produc de fapt toti acesti asa numiti jurnalisti? Nimic.
nu pot sa inteleg ce fel de oameni sunt unii,cand nici macar in aceste momente nu pot sa-si tina veninul,atata rautate combinata cu multa,multa prostie....
Sunteti spalati pe creier.
e atata lume care te iubeste si te asteapta sa te recuperezi
si multi se roaga ptr sanatatea ta si ii se oraga lui D-zeu sa te readuca printre noi
si stim cu toti ca D-zeu nu te va lua dintr noi ptr ca te iubim mult si vede suferinta noastra
INSANATOSIRE GRABNICA