​Careul de asi. Isarescu, Basescu, Boc si Ialomitianu s-au intalnit pentru a discuta despre viitorul acord cu FMI. Informatia a fost confirmata de BNR

48 de ore pe HotNewsFoto: Colaj foto

Cu o intarziere care se incadra in sfertul academic, Presedintele Traian Basescu insotit de premierul Emil Boc a ajuns la sediul BNR in jurul orei 11,15 unde s-a desfasurat o intalnire de lucru cu participarea Guvernatorului Mugur Isarescu si a ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu. HotNews a relatat in premiera temele care urmau sa fie abordate (noul acord de finantare cu FMI si alte subiecte care tin de evolutiile economiei din 2011), informatia fiind confirmata dupa circa doua ore de BNR, care a transmis un comunicat.

Presedintia ungara a UE, citata de presa germana: Aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen a fost amanata

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, zona de liberă circulaţie în Europa, a fost amânată, a anunţat la Budapesta ministrul maghiar de interne Sandor Pinter, citat de agenţia germana de ştiri dpa. Oficialul maghiar, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia UE, a declarat că ambele ţări mai au de îndeplinit “o serie de condiţionalităţi”, astfel că o aderare la termenul fixat este imposibilă în prezent.

Traian Basescu: Problema nu este de intarziere a aderarii Romaniei la spatiul Schegen, ci abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu

Traian Basescu a declarat joi seara, la TVR1 ca problema Romaniei in acest moment, nu este intarzierea aderarii la spatiul Schegen ci abuzul si precedentul periculos care se creeaza in acest context. Seful statului spune ca "a intuit ceva de la Raportul pe justitie", deoarece se facea mai mult sau mai putin direct o legatura cu Schengen si MCV. Basescu considera "normala o consolidare a stangii", apreciind noua alianta ca fiind "un lucru bun, care va da coerenta opozitiei si va putea oferi solutii alternative".

CEZ Romania isi dezvolta activitatea achizitionand TMK Hydroenergy Power SRL

CEZ Romania SA, membra a CEZ Group, a finalizat achizitia sistemului hidroenergetic din Caras Severin, langa Resita. CEZ Romania SA a cumparat 100% actiunile companiei TMK Hydroenergy Power SRL, potrivit unui comunicat al companiei. Noua companie cumparata de CEZ detine patru lacuri cu baraje- Trei Ape, Gozna, Valiug, Secu si patru micro hidocentrale- Crainicel I, Crainicel II, Grebla si Breazova. Capacitatea totala instalata este de aproximativ 18 MW. Capacitatea instalata a fiecarei unitati este sub 10 MW.

Intranetul statului roman: O piramida care ar putea fi finalizata in circa 30 de luni

Intranetul statului roman ar putea fi finalizat in circa 30 de luni si va avea la baza Infrastructura Comuna de Comunicatii Electronice a Statului (ICCES), formata atat din retelele proprii ale statului cat si din folosirea prin inchiriere de resurse de comunicatii de la trei companii ale statului: Comunicatii CFR, Teletrans si SNR (Radiocom), potrivit unui grafic pus la dispozitia HotNews.ro de ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme. Plecand de la aceasta infrastructura, intranetul statului se va continua piramidal cu instrumente precum semnatura electronica, arhivarea electronica, marca temporala, facturarea electronica, urmand zona bazelor de date, apoi cea a aplicatiilor si culminand cu urmarirea executiei bugetare la nivelul administratiei publice.

Traian Basescu despre mecanismul de suspendare a sefului statului: Ori se pronunta CCR, ori referendum; daca presedintele ramane in functie, trebuie dizolvat Parlamentul

Proiectul de revizuire a Constitutiei trebuie promovat in acest an, a declarat presedintele Traian Basescu, joi seara, la TVR. "In privinta mecanismului de suspendare a sefului statului exista ambiguitati, Constitutia este profund contradictorie (...) Asupra deciziei de suspendare, o solutie ar fi sa se pronunte CCR, ori se merge la referendum. Dar daca presedintele ramane in functie, trebuie dizolvat Parlamentul", a spus seful statului.

Razboiul procesoarelor - Intel si AMD lanseaza noi generatii de chip-uri cu care promit sa revolutioneze industria

Intel si AMD au lansat la targul de tehnologie CES din Las Vegas noi familii de procesoare cu care cele doua companii rivale spun ca vor revolutiona atat dispozitivele portabile, cat si desktop-urile. Intel - care detine 80% din piata procesoarelor pentru PC-uri - spune ca noua familie de unitati Sandy Bridge e compusa din cele mai bune produse din istoria companiei, in timp ce rivalul AMD sustine ca familia de procesoare Fusion creste masiv autonomia computerelor pe care aceste chip-uri vor ajunge.

Traian Basescu: Inspectia judiciara trebuie luata de la CSM. Mizele schimbarii sistemului de sanctionare a judecatorilor si procurorilor

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la sedinta CSM, ca o solutie pentru eficientizarea justitiei ar fi "o autonomie totala de CSM a inspectiei judiciare". "Cred ca trebuie sa gasim o formula de crestere a independentei inspectiei, nu prin mutarea ei la Ministerul Justitiei, ci sa devina o structura autonoma de CSM, pentru a fi credibila", a spus seful statului. CSM si inspectia judiciara sunt in mod constant criticate in rapoartele Comisiei Europene, din cauza pasivitatii manifestate fata de magistratii care au incalcat codul deontologic sau sunt suspectati de coruptie. Judecatorul Cristian Jipa, invinuit in dosarul Voicu, a fost sanctionat anul trecut cu reducerea salariului cu 15% timp de o luna. Activitatea inspectiei judiciare a CSM a fost criticata, intr-un interviu pentru HotNews.ro, si de seful DNA, Daniel Morar.

Romania risca sa piarda 84 milioane de euro de la UE pentru incercarea de a indrepta banii spre proiectul eRomania in loc sa construiasca retele broadband

Comisia Europeana a blocat in prezent alocarea catre Romania a unor fonduri europene de 84 de milioane de euro, prevazute anterior pentru construirea de retele broadband in zonele fara acoperire, dupa ce anterior autoritatile au incercat sa directioneze acesti bani catre portalul eRomania. O nota introdusa de ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, in cadrul ultimei sedinte de guvern, arata ca pe 13 decembrie anul trecut, oficialii de la Bruxelles au transmis autoritatilor romane o scrisoare in care solicita realizarea unei echipe de proiect, sub coordonarea MCSI, care sa se consulte cu oficialii Comisiei Europene, pentru a identifica modelul exact de implementare a acestor fonduri.

Proiect: Persoanele care detin aparate de filmat, tablouri sau masini de tricotat nu beneficiaza de ajutoare sociale

Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Potrivit proiectului, familiile si persoanele singure care au in proprietate aparatura electronica, obiecte de arta, masina de tricotat, diverse utilaje etc nu beneficiaza de ajutor social. Vedeti atasat lista bunurilor care nu sunt considerate de stricta necesitate pentru nevoile familiale.

Judecatorul Horatiu Dumbrava a fost ales presedinte al CSM

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a ales vineri cu 15 voturi pentru si trei voturi impotriva pe judecatorul Horatiu Dumbrava in functia de presedinte al Consiliului pentru o perioada de un an, relateaza Agerpres. Procurorul George Balan, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, a fost ales, vineri, cu 18 voturi ''pentru'' si unul nul, vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).