Intel plateste 1,5 miliarde de dolari companiei Nvidia in urma unui proces legat de licente. Corporatia Intel a declarat ca plateste o taxa de licenta companiei Nvidia, finalizand o disputa legala ce are ca obiect licenta de a produce placi de circuite integrate si cresterea actiunilor Nvidia. In urma acestui acord, Intel, cel mai mare producator de microcipuri din lume, va putea folosi unele patente care apartin companiei Nvidia. In 2004 Intel a fost de acord ca Nvidia, care este specializata in productia de procesoare pentru placi video, sa proiecteze circuitele pentru microprocesoare, in timp ce Intel putea sa foloseasca o parte din tehnologia Nvidia in propriile lor circuite. Dar in procesul inaintat la un tribunal din Delaware, Intel a declarat ca acordul nu este valabil si pentru noile microprocesoare, pe care le-a proiectat ulterior. Nvidia mizeaza foarte mult pe explozia de pe piata de smartphone si tablet PC. Microprocesoarele Intel reprezinta 80% din procesoarele folosite in computerele din lume, iar compabilitatea acestora cu procesoarele mai mici fabricate de alte companii este o problema foarte importanta. Saptamana trecuta actiunile Nvidia au crescut cu 29%, cand noul procesor al companiei, Tegra 2, i-a impresionat pe investitorii de la Expozitia de produse electronice din Las Vegas, anunta Reuters.

presa in diagonalaFoto: Colaj foto

Serbia vrea sa colaboreze cu Bulgaria la centrala nucleara din Belene. Guvernul sarb ia in considerare posibila sa participare la constructia centralei nucleare bulgare din Belene, a declarat Petar Skundric, Ministrul Energiei din Serbia. Inainte ca analistii sarbi sa se pronunte, Skundric a spus ca este de acord cu proiectul si a aratat ca o noua centrala nucleara bulgara va conduce la scaderea preturilor pentru energia electrica in Serbia. In luna noiembrie Bulgaria a oferit Serbiei un procent initial de 1-2% din actiunile centralei nucleare. Ulterior Serbia a cerut un procent de 5-10%. Pe 30 noiembrie a fost semnat la Sofia un acord legat de Belene, intre corporatia rusa "Rosatom" si compania de energie electrica bulgara (NEK) pentru a stabili o companie care sa studieze proiectul. Compania finlandeza Fortum are o cota simbolica de 1%, iar compania franceza Altran Technologies va intra si ea in proiect. Conform proiectului, Bulgaria va detine 51% din actiunile centralei nucleare, dar ceilalti investitori vor putea in viitor sa isi creasca actiunile pana la 25%, in detrimentul investitorilor rusi si bulgari, relateaza Novinite.

Doar 2% din utilizatorii de internet ai Japoniei utilizeaza Facebook. Mark Zuckerberg, directorul executiv al Facebook, este unul dintre cei mai cunoscuti oameni din S.U.A. precum si din intreg mediul online. Cu toate acestea numele lui este foarte putin cunoscut in Japonia, una dintre tarile cu cea mai dezvoltata infrastructura de comunicatii din lume. Mai putin de doua milioane de persoane utilizeaza Facebook in Japonia, adica mai putin de 2% din populatia care acceseaza internetul in aceasta tara, in vreme ce in S.U.A. 60% dintre utilizatorii de internet au cont pe Facebook, potrivit unui studiu publicat pe Socialbakers. Retelele de socializare utilizate preponderent de japonezi (Mixi, Gree si Mobage-town) le permit acestora sa isi ascunda identitatea, in comparatie cu Facebook care impune mai multe restrictii in acest sens si care promoveaza titulatura conturilor ce includ numele si prenumele utilizatorului. Utilizatorii de internet din Japonia folosesc de cele mai multe ori pseudonime sau porecle. "Facebook intalneste o adevarata provocare in Japonia" a declarat Shigenori Suzuki, un analist al Nielsen/NetRatings. "In Japonia avem o suita de rivali puternici pentru Facebook si pe deasupra o suma de factori ce tin de cultura web a acestei tari", a adaugat Shigenori Suzuki, precizeaza The New York Times.

Sarkozy si Obama au discutat cu privire la reforma sistemului monetar. Presedintele Nicolas Sarkozy a discutat luni cu Barack Obama cu privire la propunerile sale de modificare a sistemului monetar international, insa nu a insistat asupra schimbarilor care conduc catre scaderea valorii dolarului. De asemenea ambii lideri politici au cazut de acord asupra faptului ca rolul dolarului in lume este determinat de investitorii de pe piata internationala, scrie Reuters.

India a produs primul avion de vanatoare autohton. India a produs cel mai usor avion de vanatoare supersonic din lume, care va inlocui vechile avioane MiG 21. Avionul de 13 tone, numit Tejas, a inceput sa fie proiectat inca de la mijlocul anilor 1980. Primul zbor a fost efectuat de Tejas pe 4 ianuarie 2001. Fortele Aeriene Indiene au facut o cerere de 200 avioane Tejas cu un singur loc si 20 avioane cu doua locuri, pentru instructaj. "Acesta este un moment istoric pentru Fortele Ariene si comunitatea stiintifica. India a intrat pe lista puterilor de elita capabile de a construi platforme aeriene de la zero", au declarat autoritatile indiene. Primele 40 de avione vor fi echipate cu motoare General Electric F404. In acelasi timp, inginerii indieni proiecteaza impreuna cu expertii francezi un motor autohton cu turbina cu gaz, numit Kaveri. Rusia a inceput sa testeze motorul Kaveri in toamna anului 2010. Stirea vine la cateva zile dupa ce presa de la Beijing a comentat miercuri, pe larg, imaginile publicate recent de un site neguvernamental chinez cu avionul de vanatoare invizibil Chengdu J-20, realizat pentru armata din China, relateaza Ria Novosti.

Paulo Coelho declara ca guvernul iranian i-a blocat publicarea cartilor. Coelho a publicat pe blogul lui un mesaj de la editorul sau din Iran, prin care acesta il informa cu privire la decizia guvernului iranian de blocare a publicarii cartilor. "Sper ca neintelegerea va fi rezolvata in timpul acestei saptamani. Si ma bazez pe sprijinul guvernului brazilian, de dragul valorilor pe care le pretuim", a mai scris Coelho pe blog. Editorul sau, Arash Hejazi, a fost vazut intr-o inregistrare video din timpul protestelor impotriva guvernului din 2009. Coelho a spus ca nu stie care este motivul interzicerii cartilor sale, dar a declarat ca a folosit retelele sociale pentru a-l sustine pe Hejazi in timpul protestelor. Romanul alegoric "Alchimistul" al lui Coelho este una din cel mai bine vandute carti din toate timpurile. Autorul a spus ca isi va traduce toate cartile in limba persana sau Farsi - asa cum este cunoscuta in Iran, si le va pune la dispozitia cititorilor gratuit pe internet. Autorul, care a vandut peste 300 milioane de carti in 150 de tari, a adaugat ca lucrarile lui au inceput sa fie vandute in Iran din 1998, relateaza Guardian.

Japonia este interesata sa investeasca in agricultura Bulgariei. Japonia s-a declarat interesata sa importe anumite produse agricole din Bulgaria, precizeaza ministrul agriculturii Miroslav Naydenov, care s-a intalnit duminica cu ambasadorul Japoniei la Sofia. Cele doua parti au cazut de acord asupra faptului ca un potential export de vin din Bulgaria catre Japonia ar aduce beneficii ambelor tari. Japonia mai importa in momentul de fata vin din Franta, Italia, Australia, Chile, S.U.A, Africa de Sud. Ambasadorul Japoniei la Sofia a declarat ca mediul de afaceri japonez este constient de potentialul agricol al Bulgariei, sustinand ca Japonia ar putea investi in acest sens, mentioneaza Novinite.

Organizatia basca ETA anunta incetarea permanenta a focului. Grupul separatist ETA a anuntat, luni, un armistitiu de incetare permanenta a focului in lupta pentru independenta basca. Guvernul spaniol a respins insa declaratiile ETA, sustinand ca acestea "nu aduc nimic nou" si cerand in schimb dizolvarea organizatiei armate. Intr-o inregistrare video difuzata luni dimineata, ETA si-a anuntat decizia de "incetare totala si permanenta a focului", angajament ce va putea fi "verificat de comunitatea internationala". Potrivit declaratiilor ETA, armistitiul va pune capat confruntarii armate, fiind necesara gasirea unei "solutii corecte si democratice pentru rezolvarea conflictului". Grupul separatist basc ar trebui sa capituleze si sa se desfiinteze, a declarat luni vicepremierul si ministrul spaniol de Interne, Alfredo Perez Rubalcaba, dupa anuntul ETA. "Nu e nimic nou in declaratia ETA, aceeasi retorica, aceleasi expresii, aceeasi strategie (...) Nu sunt vesti rele, doar ca nu sunt vestile pe care le asteptam", a spus Rubalcaba, scrie Ria Novosti. ​