Fanatism extrem: Tragedia familiei decimate prin infometare. Un grup religios fanatic din Techirgiol, Constanta, soca, la inceputul anilor 2000, dupa ce moartea unei tinere de 27 de ani a adus in atentie practicile unei sectei desprinse din Biserica Adventista. Tanara, care cantarea doar 20 de kilograme, fusese infometata de familie pentru ca indraznise sa spuna ca vrea sa se casatoreasca si sa plece de acasa. Cornelia Mandache, fiica lui Teofil Mandache, este trecuta acum pe lista lunga a deceselor in familie, provocate de malnutritie, un post negru indelungat care, sperau ei, le va purifica sufletul si le va aduce mantuirea Domnului. La aproape 10 ani de atunci, Teofil Mandache, un batranel de 79 de ani, isi numara mortii din familie pe degete, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Valul islamic omoara sau protejeaza? De luni, Franta interzice burka - valul islamic care acopera intregul corp, in public. Dupa o dezbatere in Parlament care a durat mai bine de un an de zile, femeile care poarta val in public vor fi rugate de politisti sa il dea jos si sa se identifice, iar, daca refuza, vor fi amendate cu o suma de pana la 150 euro, relateaza ziarul britanic The Guardian. Masura lui Sarkozy vine si pe fondul alegerilor prezidentiale din 2012, unde actualul presedinte francez pune accentul pe societatea seculara, explica France 24. "L'affaire du veil", despre care politologii francezi vorbeau inca de la jumatatea anilor '90, a adus in discutie situatia scolilor, cand fetele musulmane veneau la ore cu val. Primul scandal a izbucnit in 1989, cand trei studente care se convertisera la islam au fost date afara din scoala, pentru ca purtau valul, anunta Romania Libera.

Cate milioane de euro vrea Ministerul Transporturilor sa le ceara constructorilor de autostrazi. Vezi lista penalitatilor. Intarzieri de proiectare, intarzieri in obtinerea autorizatiei de construire sau avansuri nejustificate. Sunt doar cateva dintre motivele pentru care Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi din Romania (CNADNR) cere constructorilor de pe piata locala penalitati impresionante. Colas SA se numara printre companiile carora autoritatile le imputa cele mai mari sume de bani. Pentru oprirea lucrarilor de catre Inspectoratul de Stat in Constructii pe tronsonul Cernavoda-Medgidia al Autostrazii Soarelui, CNADNR solicita penalitati de 13.200.000 de lei (circa 3,1 milioane de euro), potrivit datelor furnizate de companie la solicitarea gandul. Ministerul solicita aceluiasi constructor inca 6.403.290 de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro) pentru neindeplinirea obligatiilor de expropriere in cazul aceluiasi proiect, informeaza Gandul.

Cinci portite prin care a putut fugi Dinel Staicu. Dinel a disparut cu cateva ore inainte de pronuntarea sentintei prin care a fost condamnat la sapte ani de inchisoare in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor. A fost dat in urmarire internationala, iar autoritatile sunt increzatoare - cel putin declarativ - ca Dinel va ajunge in scurt timp dupa gratii. Lacunele legislative, cardasia cu seful Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, dezinteresul judecatorilor care au decis condamnarea fostului militian de a institui impotriva sa masura interdictiei de a parasi tara sau refuzul magistratilor de la Judecatoria Sectorului 2 de a accepta aceasta masura preventiva impotriva lui Dinel Nutu au facut ca acesta sa ia drumul strainatatii, scrie Adevarul.

Hotii de fier vechi au pagubit CFR-ul cu 4,3 milioane de euro. La inceputul aceste saptamani, 39 de trenuri care aveau traseu prin gara Cricov, o localitate din judetul Prahova, au fost nevoite sa mearga cu viteza melcului. Calatorii au asteptat mai bine de o ora in camp. E scenariul absurd care se intampla zilnic pe caile ferate din Romania. Potrivit statististicilor CFR, daca se calculeaza o medie a furturilor de anul trecut, au fost cate sapte in fiecare zi. De vina sunt hotii de fier vechi, iar miza furtului, care aproape paralizeaza mersul trenurilor, nu se ridica la mai mult de cateva zeci de lei. Insa, pentru CFR, paguba e de ordinul milioanelor de euro, anunta EVZ.

Povestea lui Ion Paulat, inventatorul uitat de romani. In Galati, la inceputul secolului 20 s-au intamplat trei evenimente importante, putin cunoscute de locuitorii orasului. In 1911, aici a fost construit de catre inventatorul Ion Paulat primul hidroavion din Romania, in toamna aceluiasi an inventatorul facand si prima demonstratie de zbor cu un hidroavion. In 1912, Paulat a efectuat la Galati si primul zbor cu un monoplan. Tot la Galati, in aceeasi perioada, ing. Petre Adrianov a construit dupa propria conceptie un planor cu care a si efectuat un zbor deasupra unui sat din apropierea orasului. nventatorul primului hidroavion romanesc, Ion Paulat, s-a nascut pe 1 aprilie 1873, in satul Cioara, din judetul Braila. A urmat cursurile Scolii Comerciale din Galati, dupa care, fiind inzestrat cu un talent nativ pentru tehnica, s-a angajat ca ucenic mecanic la Atelierele Navale Fernic, devenite Santierul Naval, informeaza Romania Libera.

Cat costa benzina in UE. Vezi tabelul ca sa iti dai seama cat ar putea sa mai urce preturile in Romania. Scumpiri pe toata linia la pompele romanesti. Vineri, Petrom, Rompetrol si Lukoil Romania, principalele companii care distribuie carburanti pe piata locala, au anuntat majorari de preturi la benzina si motorina. Prima care a deschis seria scumpirilor a fost OMV Petrom, care a majorat preturile tuturor sortimentelor de carburanti cu noua bani pe litru, la distanta de o luna de precedenta scumpire. Astfel, cel mai scump tip de benzina, OMV Carrera 100, a depasit pentru prima data pragul de sase lei pe litru, atingand nivelul de 6,01 lei. Dintre motorine, cel mai mult costa sortimentul OMV Alpin Diesel, respectiv 5,72 lei/ litru, scrie Gandul.

Criza a imbogatit ministrii de la Kiev. Guvernul ucrainean pare sa fie cel mai bogat din lume, conform detaliilor dezvaluite in timpul unui eveniment public, organizat la Bruxelles de Consiliul economic UE-Ucraina, scrie site-ul Euractiv.com. Cea care a vorbit despre averea membrilor cabinetului Azarov a fost Sonia Koskina, considerata una dintre cele mai bune jurnaliste din Ucraina. Ea a dezvaluit si trucurile folosite de membrii Cabinetului de la Kiev pentru ca publicul sa nu afle cate milioane au oficialii in cont. Cel putin cinci, dintre cei 16 membri ai cabinetului, sunt multimilionari, iar unul este un miliardar. Conform revistei ucrainene "Fokus", prim-vicepremierul Andri Kliuiev poseda, impreuna cu fratele sau Serhi, deputat din partea formatiunii de guvernamant, Partidul Regiunilor, un miliard de dolari, prin intermediul uneia dintre cele mai mari corporatii industriale de investitii din Ucraina, Ukrpidsipnik, anunta Adevarul.

Nomadul de tip nou a dat caruta pe masina si avion. Inele, cercei, bratari, briose, din argint, alama sau cupru. Mii de modele a lucrat mestesugarul Ion Radu Nevers. Spune razand ca face asta de cand era in burta la maica-sa: "Ai mei erau tot timpul pe drumuri. Eu m-am nascut la Tandarei, sora-mea in Dobrogea. Taicamiu, Ion a lu' Curtea, a fost mare argintar, toata lumea din breasla a auzit de el". De cum incepe soarele sa-i puna gand rau iernii, mestesugarul Nevers isi face planul. N-are timp de boli sau probleme de familie, isi lasa copiii acasa cu batranii, asa cum faceau parintii lui odata, si bate toate targurile din tara pana toamna tarziu: "Nu cred ca e vreun loc din tara asta in care sa nu fi fost cel putin o data", informeaza EVZ.

Nu ne este frica de cutremur? De ce refuza locatarii sa-si consolideze cladirile. Pana de curand, in Bucuresti existau 133 de cladiri incadrate in clasa unu de risc seismic. Dintre ele, 13 au fost consolidate prin programul Guvernului, iar opt din fondurile propietarilor. Restul de 112 au nevoie de consolidare urgenta, fiind considerate pericol public. "Dupa 1990, in Capitala au fost expertizate peste 2700 de cladiri. In urma expertizelor s-a facut o lista de circa 120 de cladiri cu bulina rosie", spune prof. dr. ing. Dan Lungu. Toate aceste cladiri au patru sau mai multe etaje si sunt construite in anii '30, pe vremea cand nu existau cunostinte de inginerie seismica. "Rezistenta lor pana acum a fost intamplatoare, iar din numarul total, 22 au cazut la cutremur", explica dl. Lungu. Integral in Romania Libera.