Subiectele Zilei: Ce castiga Romania din scutul american antiracheta; Ghid de utilizare a ziaristului in trustul lui Voiculescu; Casuneanu ii cere lui Voicu spagile inapoi; Cum ajunge un boschetar sa vanda polite de milioane de lei; Terenuri si vile din banii CFR

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 4 mai 2011, 2:03 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
Ghid de utilizare a ziaristului in trustul lui Voiculescu. Stelian Negrea a lucrat pana de curand in trustul Intact, avand functia de senior editor Antena 3. De doua luni ocupa o pozitie-cheie: era coordontorul Departamentului de Investigatii al grupului media. Un fel de "politie secreta" - investigatii politice si economice - care trebuia sa adune informatii despre firme si oameni politici. De la putere. Investigatiile vizau subiecte solicitate expres de conducerea trustului Intact si erau publicabile in oricare din mediile trustului - TV, on-line sau print. Stelian Negrea a dezvaluit cum, la comanda cui si in ce scop se faceau anchetele jurnalistice. "Departamentul de Investigatii media se subordona conducerii Intact. Au fost presiuni editoriale si comenzi in doua luni cat nu mi-am luat in 10 ani de presa", a declarat Negrea pentru EVZ.

Ce castiga Romania din scutul american antiracheta. Romania va avea scut antiracheta: 3 baterii cu 24 de rachete interceptoare model SM-3 Block I vor fi amplasate la fosta baza aeriana Deveselu, judetul Olt, unde vor fi dislocati, in medie, 200 de militari americani, numarul maxim al acestora putand fi de 500. Baza aeriana va ramane sub comanda Fortelor Aeriene Romane. Amplasamentul a fost facut public de presedintele Traian Basescu dupa consultari, in cursul serii de luni, cu reprezentanti ai autoritatilor locale si dupa decizia Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Presedintele a precizat ca amplasamentul a fost ales dintre "mai multe locatii". "Va pot spune ca sunt circa 120 de parametri care trebuie indepliniti de o astfel de locatie pentru ca sistemul sa fie in deplina siguranta", a spus Basescu, care urmeaza sa ceara Parlamentului ratificarea Acordului cu SUA privind scutul antiracheta, anunta Gandul.

Casuneanu ii cere lui Voicu spagile inapoi! Omul de afaceri Costel Casuneanu l-a dat in judecata pe senatorul Catalin Voicu pe motiv ca nu i-a mai inapoiat o suma mare de bani. Costel Casuneanu sustine ca suma de 200.000 de euro reprezinta un imprumut pe care senatorul Catalin Voicu "a uitat" sa i-l mai returneze, desi scadenta era la finele anului 2009. Senatorul PSD Catalin Voicu, arestat in martie 2010, a fost dat in judecata de Costel Casuneanu, iar primul termen al procesului a fost stabilit pentru ianuarie 2012. In actiunea civila inaintata instantei in urma cu doua luni de catre Costel Casuneanu, omul de afaceri sustine ca banii pe care i-ar fi dat lui Voicu au fost un imprumut, dar admite ca nu are nicio dovada in acest sens, informeaza Adevarul.

Cum ajunge un boschetar sa vanda polite de milioane de lei. Un barbat fara locuinta din Bucuresti a detinut 54 de firme, prin intermediul carora a primit mandate pentru a vinde mii de polite Casco si RCA emise de o companie mare din Romania. Nivelul fraudelor care afecteaza companiile de asigurari din Romania a crescut exponential in ultimii ani. "Vanzarea de polite fara a mai preda banii companiei emitente, dar si falsificarea politelor au devenit un fenomen in ultimii ani. Vorbim de pagube de zeci de milioane de euro provocate companiilor de asigurari si, din pacate, legea nu ne ajuta aproape deloc", explica pentru Romania libera seful departamentului antifrauda al unei companii mari. Pentru ca metodele utilizate de infractorii inca nedovediti acopera un spectru foarte larg, RL va prezinta, in serial, cazurile exponentiale. Atentie, unii dintre capii acestor adevarate retele de crima organizata actioneaza inca nestingheriti pe piata si, dupa cum vom arata saptamana viitoare, au puncte de vanzare a politelor in imediata apropiere a sectiilor de politie, scrie Romania Libera.

Terenuri si vile din banii CFR. Necolaiciuc a ''ingropat'' peste 1 milion de dolari in case de vacanta la Slanic Moldova. Dupa intoarcerea in tara a lui Mihai Necolaiciuc, incep sa apara "mostre" de devalizare a CFR facute de celebrul fugar peste Ocean. Astfel, in loc sa investeasca in infrastructura feroviara, fostul director al CFR SA, Mihai Necolaciuc, a cumparat o vila si o pensiune, plus terenurile aferente acestora, la Slanic Moldova, in anul 2001, cu aproximativ 1 milion de dolari. Nu este strain de aceste matrapazlacuri nici fostul ministru al transporturilor, pesedistul Miron Mitrea. Trei ani mai tarziu, Directia Generala a Finantelor Publice Galati a pus sechestru, din cauza datoriilor pe care le inregistra Regionala CF Galati la bugetul de stat, pe cele doua imobile si pe terenurile aferente, acestea fiind vandute, anunta Puterea.

Avortul, "interzis" de medici in timpul Sarbatorilor. Romancele care au cerut intreruperi de sarcina in saptamana premergatoare Pastelui au avut parte de usi trantite in nas, atat in spitale de stat, cat si in cele private. Situatia a fost similara si anul trecut, inainte de Craciun, arata un raport realizat de Centrul Regional pentru Initative Publice. In timp ce reprezentantii ONG-urilor care sustin avortul vad aceasta atitudine ca un pericol pentru sanatatea femeii, altii o considera ipocrita fiindca in restul anului constiinta "ii lasa" sa faca avorturi. Legal insa, medicii care refuza sa faca avorturi din motive religioase o fac pe proprie raspundere, informeaza EVZ.

Cum au ajuns arabii in piscina lui Berceanu. Fostul ministru povesteste cum se lupta cu "cartelurile" din sudul Frantei si din Spania. La sapte luni dupa ce nu mai este ministru al Transporturilor, Radu Berceanu vrea sa inceapa sa vanda piscine pe piata araba. Firma AVI Piscine, detinuta de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, este una dintre cele 30 de firme romanesti care participa la prima expozitie de produse romanesti din Emiratul Sharjah. Contactat de gandul, Radu Berceanu spune ca stia ca firma sa urma sa participe la expozitia de la Sharjah, dar cel care s-a ocupat de aceasta a fost partenerul sau, Daniel Nedelcut. "Dupa doi ani mai grei, piata piscinelor da semne de revigorare in acest an. Am fost recent la Expo Construct si se pare ca sunt semne bune, avem sperante pentru acest an", ne-a declarat Berceanu. El spune ca de la inceput afacerea sa a fost orientata catre export "si bine am facut", scrie Gandul.

Secretul lui Bachus din curtea Patriarhiei. In septembire 2010, o circulara expediata de Arhiepiscopia Bucurestiului anunta: "Permanenta Consiliului Eparhial a hotarat ca parohiile si manastirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor sa foloseasca pentru Sfanta Liturghie, nunti, botezuri si parastase, vinul sanatos si curat produs in podgoriile Eparhiei noastre". Astfel toate cele 1.100 de biserici aveau la dispozitie trei luni pentru a cumpara neconditionat "cel putin" 120 de sticle de vin daca unitatea de cult se afla in oras si "cel putin" 60 de sticle daca preotul slujeste la sat. Pretul unei sticle este de 10 lei. La Ministerul Culturii si Cultelor Arhiepiscopia Bucurestilor figureaza cu 500 de parohii in mediul urban si 640 in zona rurala. Asta inseamna ca in perioada septembrie-noiembrie 2010 Arhiepiscopia a vandut catre biserici 100 de mii de sticle de vin la o valoare de un milion de lei (250 de mii de euro), anunta Adevarul.

480 milioane de lei, cheltuieli ilegale. Judetele Prahova, Buzau si Cluj sunt, dupa Bucuresti, pe primele locuri in ceea ce priveste cheltuielile nelegale. Banii s-au dus pe sporuri pentru angajati, contracte umflate si tranzactii dubioase. Autoritatile locale au aruncat pe fereastra intr-un singur an peste 480 milioane de lei, arata datele din rapoartele Curtii de Conturi pentru bugetele din 2009, centralizate de Romania libera. Alte 180 milioane de lei nu au fost incasate, desi erau venituri care ar fi trebuit sa ajunga la bugetul local, in principal din taxe si impozite locale, informeaza Romania Libera.

Braila, 42 de morti si niciun erou. Revolutia, asa cum a fost ea in orasul Braila, are in primul rand latura ei tragica, intiparita in cifrele seci din bilantul victimelor inregistrate in urma cu 21 de ani: 42 de morti si 99 de raniti. Dincolo de aceasta realitate cruda sta o imagine de ansamblu de-a dreptul socanta, care se confunda, de fapt, cu cauza varsarilor de sange care au marcat evenimentele din Braila in decembrie 1989. Imaginea arata asa: soldatii Armatei romane si membrii Garzilor Patriotice au fost pusi sa asigure paza unor cladiri aflate fata in fata fara sa stie unii de existenta celorlalti, ofiterii au dat ordine de foc la microfon, prin statia de amplificare, zeci de blocuri au fost scotocite in cautarea teroristilor, s-au aruncat grenade in lifturi si in subsoluri, scrie Adevarul.

PDL putea sa scape de SRI-stul Talmacean inca din februarie. In strategia de comunicare a PDL, elaborata de deputatul Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL, se recomanda ca partidul de guvernamant sa scoata din joc persoanele cu imagine publica uzata. Termenul utilizat de Voinescu era "infanteristi" si se referea la trei hahai care isi duc veacul in platourile de televiziune, unde se intrec unii pe altii in "prostii strigatoare la cer si nu inceteaza sa aduca mari prejudicii de imagine PDL. In viziunea lui Voinescu, cei trei "infanteristi" sunt Calin Murg, Eduard Talmacean si Gelu Visan. Strategia imaginata de Voinescu prevedea ca in locul basbuzucilor sa fie aruncate in joc nume noi, cu background solid si rezultate palpabile in comisiile de specialitate, precum Doinita Chircu, Stelian Fuia sau Marius Gondor. Integral in Academia Catavencu.


Citeste mai multe despre   






















4329 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    ce tertip ieftin... (Miercuri, 4 mai 2011, 12:01)

    egroeg [anonim]

    cam asa vor sa dovedeasca inculpatii ca a fost vorba de "imprumut" nu spagi sau mita.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică