Chen Bindge: China doreste o colaborare militara cu Statele Unite. SUA a primit saptamana aceasta vizita oficiala a unui inalt demnitar militar chinez, generalul Chen Bingde, sosit la invitatia corespondentului sau American, amiralul Mike Mullen. Mullen incearca astfel sa deschida o cale de comunicare mai buna intre cele doua tari. In cadrul discursului sau tinut la National Defense University in Washington, Bindge a sustinut ca cele doua tari trebuie sa lucreze impreuna in ciuda diferentelor existente. In legatura cu ingrijorarile asupra dezvoltarii militare a Chinei, generalul a sublininat ca intre puterea militara a celor doua tari ramane totusi o distanta mare. Chen a vizitat mai multe baze militare terestre, navale si aeriene si s-a aratat surprins de nivelul avansat al armamentului, echipamentelor si doctrinei militare americane, sustinand ca tara sa nu are capacitatea de a provoca militar SUA, scrie CNN.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Barack Obama: Plecarea lui Gaddafi din Libia este inevitabila.Presedintele SUA Barack Obama a declarat joi ca plecarea lui Muammar Gaddafi din fruntea Libiei este inevitabila si numai dupa plecarea lui - de buna voie sau fortat - tara poate incepe tranzitia catre democratie. In acest moment tara nu se mai afla sub controlul colonelului, iar opozitia a reusit sa organizeze un Consiliu Interimar legitim si credibil. Barack Obama a facut referire la declaratia secretarului general al NATO Anders Fogh Rasmussen, potrivit careia presiunea politica si militara a slabit regimul Gaddafi si de aici pana la cadere nu mai este mult. Slabind puterea colonelului prin atacuri aeriene, rebelii au putut inainta si cuceri zone mai intinse. Intre timp au aparut zvonuri legate de posibila iesire din Libia a sotiei si a fiicei lui Gaddafi, ca si a altor fosti inalti demnitari, alimentand suspiciunile asupra imposibilitatii lui Gaddafi de a-si mentine anturajul. Zvonurile au fost infirmate de autoritati, cu toate ca niciunul dintre cei vizati nu a mai aparut in public in ultima vreme, anunta Reuters.

Carlos Sacalul il considera martir pe Osama bin Laden. Cunoscutul terorist Carlos Sacalul il considera pe Osama bin Laden un martir care si-a castigat locul in istorie. Intr-un interviu acordat pentru o televiziune din Venezuela, Carlos si-a exprimat increderea ca numele lui Osama va fi cunoscut si peste 100 de ani datorita faptelor sale si a exemplului pe care l-a dat, in timp ce numele lui Barack Obama nu va insemna nimic. In varsta de 61 de ani, Carlos, pe numele sau adevarat Ilich Ramirez Sanchez, isi ispaseste pedeapsa de inchisoare pe viata intr-un penitenciar din Franta pentru uciderea a doi agenti secreti francezi si a unui informator in anul 1975. Carlos sustine ca in vremea in care incerca sa atraga fonduri de la sauditii bogati l-a intalnit pe Osama bin Laden aflat atunci la varsta adolescentei, informeaza Fox News.

Benjamin Netanyahu: Nu vom reveni la granitele din 1967. Intr-o declaratie oficiala, premierul Benjamin Netanyahu i-a raspuns presedintelui SUA Barack Obama, care a afirmat in cadrul discursului referitor la Orientul Mijlociu ca un viitor stat Palestinian ar trebui sa se formeze in teritoriile capturate de Israel in anul 1967 cu ajustari minore in urma negocierilor. Netanyahu se arata vehement impotriva revenirii la granitele din 1967, asa cum a cerut presedintele Obama si precizeaza ca infiintarea unui stat Palestinian nu se poate face in detrimentul Israelului. Premierul spera sa primeasca de la Obama asigurari de mentinere a angajamentului stabilit in anul 2004. Declaratia arata ca Israelul apreciaza eforturile Americii, dar nu va reveni la granitele din 1967, lasand o mare parte din israelienii din Iudeea si Samaria in afara granitelor tarii, scrie Haaretz.

Japonia a intrat din nou in recesiune. Economia japoneza aflata pe locul trei in lume a reintrat in recesiune in urma cutremurului din luna martie. Japonia intrase in recesiune odata cu inceperea crizei globale, dar isi revenise in anul 2009. Potrivit analistilor, zonele de consum intern si de export au fost afectate serios. Primul trimestru a adus o scadere de 0.9% a PIB-ului, echivalentul unei scaderi anuale de 3,7%. Totusi, ministrul de finante japonez Kaoru Yosano se arata increzator in cresterea economica pe care o va genera reconstructia Japoniei, anunta BBC.

Cutremur cu magnitudinea de 6.0 grade in Turcia. Un cutremur cu o magnitudine de 6.0 grade s-a produs joi seara in nord-vestul Turciei, potrivit datelor de la U.S. Geological Survey, informeaza Reuters. Epicentrul cutremurului a fost localizat la 80 de kilometri sud-vest de Kutahya. Momentan nu s-au raportat victime sau pagube materiale.