Mahmoud Ahmadinejad: Nicio oferta internationala nu va opri programul nuclear al Iranului. La o zi dupa ce comisia de supraveghere a ONU a declarat ca are noi dovezi despre posibila dimensiune militara a tehnicii nucleare iraniene, presedintele Mahmoud Ahmadinejad a facut o declaratie pe acest subiect. Potrivit acestuia, nicio oferta venita din partea puterilor internationale nu va putea opri programul de dezvoltare nucleara al Iranului care "nu se poate opri si nici regresa". Observatia ONU contrazice pozitia oficiala a Iranului, care sustine ca intregul program nuclear este gandit numai in scopuri pasnice. Ahmadinejad considera ca raportul comisiei a fost scris la ordinele SUA si nu are valoare legala in afara compromiterii reputatiei comisiei. Presedintele avertizeaza Washingtonul, Europa si ONU ca sanctiunile impuse tarii sale nu sunt de natura sa ii afecteze economia si ca nu il vor determina sa renunte la dreptul de dezvoltare nucleara, scrie Reuters.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Fostul presedinte tunisian Zine el Abidine Ben Ali nu vrea sa fie considerat singurul vinovat pentru greselile din trecut. Fostul presedinte al Tunisiei Zine el Abidine Ben Ali a declarat ca a fost caracterizat si discreditat pe nedrept de oponentii sai politici fiind transformat in tap ispasitor pentru toate relele din trecut. Presedintele neaga faptul ca si-ar fi insusit bani si proprietati in afara Tunisiei pe cai necinstite. Acuzatiile aduse lui in urma cercetarilor actualului regim sunt catalogate drept o mascarada menita sa ii ajute pe actualii guvernanti sa ilustreze negativ trecutul recent al Egiptului, anunta CNN.

Romania si Bulgaria asteapta luna septembrie pentru intrarea in spatiul Schengen. Parlamentul European a dezbatut marti raportul despre progresele facute de Romania si Bulgaria pentru aderarea la spatiul Schengen. Raportorul Carlos Coelho a laudat ambele tari care in opinia sa indeplinesc toate criteriile necesare si a cerut includerea lor cat mai curand in spatiul Schengen. Coelho a sustinut ca cetatenii celor doua tari trebuie sa se bucure de aceleasi drepturi ca si ceilalti cetateni UE. Eniko Gyori, secretarul de stat maghiar pentru afaceri europene a sustinut raportul lui Carlos Coelho, mentionand ca aderarea celor doua state la spatiul Schengen ramane pe agenda europeana si va fi rediscutata in luna septembrie. Gyori este de parere ca Bulgaria si Romania indeplinesc toate criteriile tehnice si nu considera oportuna introducerea altor criteriii noi de ordin politic. Desi majoritatea membrilor Parlamentului European au vorbit in favoarea celor doua state, au existat si impotriviri in partea grupului Europe of Freedom and Democracy, care sustine ca includerea ar aduce cresterea criminalitatii transfrontaliere. Votul asupra raportului Coelho va avea loc miercuri in Parlamentul European, informeaza Novinite.

Radiatiile de la Fukushima au fost de doua ori mai mari decat s-a crezut initial. Autoritatile japoneze au dezvaluit faptul ca radiatiile emise dupa cutremur de centrala de la Fukushima au fost de doua ori mai mari decat s-a estimat initial. Daca in luna aprilie estimarile pentru emisiile de radiatii din perioada 11-16 martie erau de minim 370000 TBq (terebequerels), acum au fost aduse la nivelul de 770000 TBq. Desi emisile au fost puternice, ele nu se pot compara cu cele de la Cernobil unde nivelul radiocativitatii s-a situat la 5,2 milioane TBq, scrie CNN.

Patru romani au fost acuzati in SUA de furtul a 1,5 milioane de dolari. Potrivit autoritatilor americane, patru romani a fost pusi sub acuzare pentru comitere de frauda si furt de identitate. Acestia au reusit sa sustraga informatii privind diverse conturi bancare folosind sisteme de inregistrare montate in jurul ATM-urilor. Mihail Draghici, Ionel Dedulescu, Didi Theodor Ciulei si Laurentiu Mugurel Manta au reusit sa fure in acest fel cel putin 1,5 milioane de dolari de la diverse sucursale ale bancilor Citigroup Inc. si J.P. Morgan Chase & Co. Primii doi au fost arestati in luna decembrie in timp ce incercau sa parasesca tara, iar ultimii au fost arestati luna trecuta. Conform autoritatilor, cei patru instalau un dispozitiv care inregistra datele din contul celui ce folosea ATM-ul, apoi retrageau din respectivele conturi diverse sume. Draghici, Dedulescu si Manta sunt cetateni romani, iar Ciulei este cetatean austraic. Pedeapsa maxima in cazul lor ar putea ajunge la 60 de ani de inchisoare, anunta Chicago Tribune.