Pensionarii de lux se razboiesc cu statul. Se declara mari patrioti si repeta la nesfarsit ca si-au slujit neconditionat tara. In acelasi timp, daca le scad pensiile, dau aceeasi patrie in judecata si se proclama discriminati, cu drepturile incalcate. Un securist notoriu, un ofiter sub acoperire, un chestor de politie si un propagandist lider de sindicat au dat in judecata institutiile care i-au platit o viata. Motivul: le-au fost micsorate pensiile in urma recalcularii de anul trecut. Cererile lor urmeaza a fi analizate de judecatori. Ristea Priboi s-a suparat pe stat si l-a dat in judecata. Mai exact Casa de Pensii a Ministerului Apararii Nationele (MapN) pentru ca, in urma recalcularii, pensia i-a scazut cu 800 de lei. Daca in decembrie 2010 incasa 2.645 de lei, in ianuarie 2011 postasul i-a adus la poarta doar 1.863 de lei. De aici si supararea pe statul al carui slujitor devotat a fost zeci de ani. In motivele chemarii in judecata, cel recunoscut de unii ca tortionar de prima mana face apel la jurisprudenta CEDO si invoca drepturile omului. Europeanul Ristea Priboi vrea inapoi vechea pensie, sustinand ca i-a fost incalcat dreptul de proprietate si calcate in picioare drepturile castigate. Oficial, el a iesit la pensie in 1999, la 52 de ani, cu un venit brut de 2.640.400 de lei vechi, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Criza din 2011 comparata cu cea din 2008. Graficele care ne spun cat de grava e situatia. Tot ce se intampla acum cu pietele mondiale pare familiar: bursele cad, economiile incetinesc, politicienii se chinuiesc sa gaseasca solutii, dar nu reusesc sa se inteleaga. Multa lume crede ca asistam la o reeditare a crizei financiare din 2008, scrie New York Times. Multi analisti spun ca riscurile sunt mai mici astazi, pentru ca sistemul financiar este mai sanatos si are mai putine probleme ascunse. Pe de alta parte, altii spun ca nu este exclus un picaj, daca politicienii din SUA si din Europa nu calmeaza investitorii, prin atacarea amenintarilor financiare fundamentale. Ca si acum trei ani, problema principala sunt datoriile prea mari. De data aceasta, e vorba de datorii guvernamentale, nu de cele ale consumatorilor, anunta Gandul.

Transalpina, cea mai inalta sosea din tara. Turistii nu au mai avut rabdare sa astepte asfaltarea ultimilor sapte kilometri din cei 120 ai Soselei Transalpina, care traverseaza Masivul Parang. Cea mai inalta sosea din tara"Transalpina" a devenit mai atractiva decat Transfagarasanul, celebru pentru peisajele sale, dar plin de gropi pe zeci de kilometri. Desi nu a fost inaugurata oficial, Soseaua Transalpina este deschisa circulatiei. Micile portiuni care au mai ramas de asfaltat nu-i impiedica pe turisti sa admire, de la peste 2.100 de metri altitudine, superbul peisaj din Parang. Finalizarea lucrarilor de asfaltare este prevazuta insa pentru aceasta toamna. Cu altitudinea de 2.145 de metri, Transalpina reuseste sa ,,ia fata" unei alte sosele la fel de spectaculoase, Transfagarasanul, care are ,,numai" 2.042 de metri. Pana sa fie reabilitat, drumul era extrem de dificil. Trecea prin vadurile mai multor parauri si putea fi strabatut cu mare greutate doar cu masinile de teren. Din acest motiv, zona nu este foarte cunoscuta, iar numarul celor care au reusit sa parcurga traseul este foarte mic, informeaza Adevarul.

Cum si-au facut ziar romanii din Transilvania ocupata. Profesorul Emil Hatieganu a infiintat Comunitatea Nationala Romana, organismul de reprezentare pentru romanii ardeleni, precum si gazeta "Tribuna Ardealului". Comemoram, ca in fiecare an, urmarile agresiunilor savarsite in Ardealul de Nord, dupa ce fascistii italieni si hitleristii au impus romanilor, in august 1940, cedarea unui mare teritoriu din Ardealul de Nord Ungariei. Romania a pierdut, prin Diktatul de la Viena, o treime din teritoriu si o treime din populatie. Ce a fost, din punct de vedere diplomatic si militar, stim. Dar poate mai putini stiu ce s-a intamplat cu romanii ramasi in teritoriul vremelnic ocupat si, mai ales, ce s-a intamplat la Cluj in anii aceia. Prof. dr. Emil Hatieganu, fost ministru, a infiintat, dupa cedarea Transilvaniei de Nord, "Tribuna Ardealului", o gazeta romaneasca "pentru romanii doritori sa stie ce se petrece in lume si in tara". Ea a aparut cu sprijinul celor mai multi romani care le scriau: "Dumnezeu sa va ajute!"... Apoi au editat Calendarul - "Tribuna Ardealului", pe coperta caruia au pus icoana taranului Mos Turda, fost primar in Sapanta Maramuresului, care ne apare azi ca o figura de dac autentic, scrie Romania Libera.

Mortile violente ale milionarilor romani: funie, glont, cutit. La nici o zi dupa ce, in Calarasi, s-a consumat ultimul capitol al existentei pamantesti a milionarului George Naghi, o alta drama zguduie lumea afaceristilor post-revolutionari. In judetul Bacau, omul de afaceri Valeriu Damian a fost gasit mort in vila sa din satul Luncani, intr-o zona rezidentiala. In varsta de 65 de ani, el si-a pierdut viata dupa ce a fost atacat si jefuit de cel putin doi indivizi, sustin anchetatorii. Fratii Nicusor si Valeriu Damian au devenit cunoscuti dupa 1990. Patroni ai doua firme, Helios si Tracorom, cei doi au derulat mai multe afaceri in toata Moldova de dincoace de Prut, in special in Bacau si Iasi. In capitala Moldovei, ei aveau opt benzinarii. De asemenea, firmele lor, care desfasoara activitati de comert cu produse petroliere, au sucursale in mai multe judete din tara. In plus, detin mai multe magazine. Valeriu Damian avea doi copii, anunta EVZ.

Amenzile pentru neconsolidarea cladirilor cu bulina rosie, de cinci ori mai mari. Ministerul Dezvoltarii vrea sa majoreze de cinci ori cuantumul amenzilor pentru proprietarii de imobile si primarii care nu-si respecta obligatiile privind expertizarea si consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat, sanctiunile urmand sa fie cuprinse intre 2.500 de lei si 75.000 de lei. Prevederile sunt incluse intr-un proiect de Ordonanta pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor, elaborat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). "Cuantumul actual (al amenzilor, n.r.) este foarte mic astfel si nu-si indeplineste scopul pentru care s-a stabilit", se arata in nota de fundamentare a proiectului. In prezent, sanctiunile sunt cuprinse intre 500 de lei si 15.000 de lei, iar prin proiectul de OG cresc la 2.500 lei - 75.000 lei, fiind penalizate printre altele nerespectarea obligatiilor privind expertizarea tehnica a cladirilor, a proiectarii si executiei lucrarilor de consolidare, informeaza Gandul.

Nicu si Lenuta, sex la mana gardianului. Nicolae Ceausescu a primit un vot de blam, iar Lenuta Petrescu - un avertisment. Partidul i-a sanctionat pentru intalnirea amoroasa dintr-o casa clandestina. De la Jilava, cu paznicul dupa el, detinutul Ceausescu si-a intalnit iubita. Inselase administratia inchisorii, nu si vigilenta partidului. Cam asa ar putea fi titrata intr-un tabloid din zilele noastre relatarea unui episod amoros cu consecinte politice. In 1941 insa, protagonistii lui erau nume necunoscute in Romania. Iar cand Nicolae si Elena Ceausescu au monopolizat scena vietii publice, "activitate revolutionara" era numit si prezentul lor, si trecutul. In iulie 1940, Nicolae Ceausescu a fost, din nou, arestat. In autobiografia nedatata din dosarul de cadre intocmit in 1945, el recunoaste ca arestarea s-a produs din vina lui. "Lipsa de vigilenta si de conspiratie din partea mea", isi face ilegalistul autocritica. Umbla pe strada si frecventa "case compromise" (a se intelege cunoscute de Siguranta). Desi, dupa regulile conspirativitatii, asemenea fapte erau interzise, scrie Adevarul.

Cazinoul-ruina ajunge amintire? Dupa mai mult de un deceniu in care a zacut in paragina, monumentul ar putea fi reabilitat cu bani de la Ministerul Dezvoltarii, urmand a fi ulterior cedat Primariei Constanta si reintrodus in circuitul turistic. Cladirea-simbol a Constantei, devenita in ultimii ani o ruina, va fi reparata din banii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, care reactioneaza astfel la intentia primarului Radu Mazare de a vinde imobilul. De altfel, aceasta intentie a condus la reactii dure din partea PDL. Atat PDL, cat si primaria, au initiat sondaje de opinie cu privirea la soarta Cazinoului. Cateva asociatii civile, una dintre ele condusa chiar de un consilier local PNL, s-au implicat in discutii, anunta Romania Libera.