Crimele din insula Csepel: Cetateanul roman povesteste cum a reusit sa scape si prin ce a trecut

de I.B.     HotNews.ro
Duminică, 14 august 2011, 22:35 Revista Presei | Subiectele Zilei

Romanul care a scapat cu viata dupa ce a fost ingropat de viu pe insula Csepel din Budapesta a acordat primul sau interviu pentru Realitatea TV in care povesteste experienta traumatizanta prin care a trecut: cum a reusit sa se dezgroape si sa fuga, plin de noroi si de sange, din locul unde mai multi oameni au fost ucisi pentru bani.

"Mi-au pus o franghie la gat, apoi mi-am pierdut instantaneu cunostinta. Mi-am revenit apoi pentru cateva momente. Stiam si simteam ca voi muri, am lesinat de mai multe ori. Incercau sa ma convinga ca nu voi pati nimic. In tot acest timp, unul dintre ei ma lovea fara incetare cu picioarele. Nici nu mai simteam durerea pentru ca imi canalizam ultimele forte ca sa pot respira si ca sa pot tine franghia departe de gat. Am incercat cu ultimele puteri sa strig dupa ajutor, dar sunetele scoase de mine nu aveau nicio noima", i-a povestit tanarul jurnalistului Lukacs Csaba. Barbatul are dubla cetatenie. El este stabilit in Ungaria de opt ani.

Membrii unei bande dintr-o tabara de persoane fara adapost din Budapesta sunt principalii suspecti in cazul crimelor de pe insula Csepel, unde au fost descoperite saptamana aceasta cadavrele mai multor persoane care ar fi fost ingropate de vii, a anuntat sambata politia ungara, transmite Reuters.

"Credem ca am arestat nucleul (n.r. pe principalii lideri ai bandei)", a declarat Zoltan Csizner, directorul Biroului National de Investigatii din Ungaria, intr-o conferinta de presa sustinuta sambata.

El precizat ca politia s-a sesizat la inceputul acestei luni, fiind alertata de un barbat care a reusit sa scape cu viata, dupa ce a fost ingropat in pamant pana la gat. Potrivit presei ungare, barbatul este un cetatean roman de etnie maghiara, iar celelalte victime ar fi murit dupa ce au fost de asemenea ingropate de vii.

Politia a anuntat, intr-un comunicat, ca trei persoane au fost arestate, inclusiv un barbat care sustine ca este macedonean (informatiile difuzate inital indicau ca acesta era cetatean sarb) si despre care se crede ca este liderul bandei. Alti trei suspecti, membri ai aceleiasi grupari, se aflau deja in custodia politiei, dupa ce au fost arestati cu mai multe luni in urma.























1825 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    roman de etnie maghiara ? (Luni, 15 august 2011, 1:46)

    United Nation [anonim]

    E ca si cum ai spune, japonez de etnie chineza. Ce treaba au maghiarii cu romanii mai nene. Romanii sunt romani, maghiarii maghiari, tiganii tigani, tatarii tatari si turcii turci. Roman de etnie maghiara nu exista.
    • +1 (1 vot)    
      Re: roman de etnie maghiara? (Luni, 15 august 2011, 7:32)

      Vlad Dascalu [anonim] i-a raspuns lui United Nation

      http://en.wikipedia.org/wiki/Multiple_citizenship
    • +2 (2 voturi)    
      cetatenia e una, etnia alta (Luni, 15 august 2011, 10:23)

      se poate . . . . . . [anonim] i-a raspuns lui United Nation

      Aici gresesti United nation


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri