Nicolas Sarkozy cere puterilor lumii sa impuna sanctiuni mai dure Iranului. Presedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat astazi ca un posibil atac asupra Iranului ar conduce la o criza majora in regiune si a indemnat marile puteri ale lumii sa inaspreasca sanctiunile asupra Teheranului, informeaza RIA Novosti. "Ambitiile militare si nucleare ale Iranului reprezinta o amenintare continua, care ar putea duce la un atac asupra unitatilor iraniene si provoca o criza grava, criza pe care Franta vrea s-o evite cu orice mijloace", a declarat presedintele francez in cadrul unei reunini anuale a ambasadorilor. Occidentul suspecteaza, de altfel, Iranul ca ar pregati un program nuclear secret, insa republica islamica, care a primit deja patru sanctiuni internationale pentru actiunile nucleare desfasurate, insista ca are nevoie de energie nucleara doar in scopuri civile. "Comunitatea internationla poate raspunde in mod eficient amenintarii nucleare a Iranului, daca aceasta da dovada de unitate, fermitate si impune sanctiuni mai dure", a subliniat Nicolas Sarkozy. Iranul a purtat negocieri in trecut cu Franta, Rusia si Statele Unite, insa acestea au esuat in luna decembrie a anului trecut. Israelul a semnalat in nenumarate randuri disponibilitatea sa de a ataca unitatile nucleare ale Iranului, in cazul in care diplomatia nu reuseste sa impiedice dezvoltarea programelor de imbogatire a uraniului sau a rachetelor balistice.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Ministrul de externe libian a fost arestat de fortele rebele. Ministrul de externe libian, Abdelati Obeidi, a fost arestat de rebelii libieni in timp ce se afla la ferma sa din Janzour, o suburbie situata la vest de Tripoli, potrivit Reuters. In timp ce ministrul de externe libian era arestat, fortele libiene strigau "Dumnezeu este mare".

Un avion al fortelor speciale britanice a transportat 280 de milioane de dinari in Libia. Un avion britanic al Royal Air Force a transportat astazi prima transa de 212 milioane de dolari, echivalentul a 280 de milioane de dinari, in Libia din totalul de 1,6 miliarde de dolari, valoarea activelor bancare libiene detinute de Londra si deblocate marti de ONU, a anuntat o sursa guvernamentala, potrivit AFP. Suma, echivalentul a 280 de milioane de dinari, va fi utilizata de banci pentru a alimenta bancomatele, precum si pentru plata functionarilor publici de sarbatoarea Eid, zi care marcheaza sfarsitul Ramadanului, a adaugat sursa. Aceasta decizie "reprezinta un alt pas important catre acordarea unui ajutor necesar poporului libian", a afirmat marti ministrul de externe britanic, William Hague. El a subliniat ca acesti bani vor servi drept ajutor umanitar pentru nevoile urgente ale poporului libian, pentru impulsionarea sectorului bancar, plata functionarilor publici din sectoarele-cheie sau pentru eliberarea de lichiditati in economie. Regimul dictatorului Muammar Gaddafi a tiparit echivalentul unui miliard de euro in Marea Britanie, prin intermediul societatii De La Rue, insa guvernul britanic a blocat transferul bancnotelor la sfarsitul lunii februarie, in momentul in care Gaddafi a intensificat presiunile asupra poporului libian.

Rusii se napustesc in magazinele din Belarus, in urma devalorizarii rublei. Rusii au trecut granita in Belarus pentru a face cumparaturi in orasele de frontiera, dupa ce pretul produselor alimentare, al hainelor si altor bunuri a scazut brusc in urma devalorizarii rublei, potrivit RIA Novosti. Cozile au fost uriase, mai ales ca magazinele au ridicat preturile din cauza cererii in crestere. O lupta a izbucnit recent in Mstistavl, un orasel din Belarus, situat la 13 kilometri de granita cu Rusia, dupa ce intr-un supermarket s-a format o coada uriasa de "vizitatori" rusi in cautare de lapte. Cearta a inceput in momentul in care o localnica a vrut sa ajunga in fruntea cozii pentru a cumpara o sticla de lapte. In primavara, guvernul bielorus a devalorizat moneda nationala cu mai mult de o treime, a inghetat preturile la unele alimente de baza si a rationalizat consumul de benzina pentru a preveni o posibila criza financiara, ceea ce a dus la cresteri importante a salariiilor angajatilor de la stat. Masura a fost adoptata chiar inainte de alegerile prezidentiale din luna decembrie.

Libia: Seif Gaddafi face apel la rezistenta. Vicepresedintele CNT: "Traieste intr-un vis". Unul dintre fiii lui Muammar Gaddafi, Seif al-Islam, care a declarat ca se afla intr-o suburbie din Tripoli, a facut miercuri un apel la "rezistenta" impotriva rebelilor si a declarat ca tatal sau este bine, intr-un mesaj difuzat de televiziunea araba Arrai, transmite AFP. "Vrem sa linistim poporul libian, suntem inca aici, rezistenta continua si victoria este aproape. Fiecare libian este Muammar Gaddafi, fiecare libian este Seif al-Islam, fiecare libian este Khamis Gaddafi", a declarat Seif. El a adaugat ca ceilalti frati si tatal sau sunt bine, isi beau cafeaua si ceaiul alaturi de prietenii lor, si lupta. Seif al-Islam a avertizat, de asemenea, fortele rebele asupra unui posibil atac al orasului Sirte, orasul natal al dictatorului libian. "Sunt bineveniti daca au impresia ca batalia pentru Sirte va fi o plimbare. 20.000 de oameni inarmati se afla pe strazile orasului si sunt gata de lupta", a mai spus acesta. Fiul fostului dictator a raspuns, astfel, ultimatumului dat de fortele rebele, care au acordat ragaz fortelor regimului sa se predea pana sambata. De cealalta parte, vicepresedintele Consiliului National de Tranzitie, s-a amuzat pe seama declaratiilor facute de Seif al-Islam, cel care a anuntat o victorie "apropiata" a regimului lui Gaddafi. "Seif al-Islam a spus ca victoria este aproape, insa victoria revolutiei declansata pe 17 februarie este aproape. Traieste intr-un vis", a afirmat Abdel Hafiz Ghoga.