Sapte semne ciudate ca esti stresat. Incerci sa-ti termini treaba cat mai repede ca sa te apuci de urmatoarea activitate, iar in momentul in care ai liber esti cu ochii pe ceas si cu telefonul in mana ca sa rezolvi problemele care pot aparea. Stresul ne afecteaza pe fiecare, iar unele reactii sunt neobisnuite. Potrivit dictionarului de psihologie, stresul reprezinta raspunsul fizic si psihologic pe care organismul il da atunci cand trebuie sa se adapteze la schimbarile din mediul extern, fie ca acestea sunt reale ori percepute ca atare, pozitive sau negative. Integral in Adevarul.

UtileFoto: Colaj foto

Somnul te poate ajuta sa nu mai simti durerea. Cercetatorii spun ca 10 ore de somn pe noapte au un efect puternic asupra durerilor, comparativ chiar si cu medicamentele precum codeina. In noul studiu, specialistii au studiat 18 voluntari si au descoperit ca cei care au dormit 10 ore pe noapte au fost capabili sa isi mentina mana pe o sursa de caldura, cu 25 de secunde mai mult decat participantii care dormisera 8 ore sau mai putine. De asemenea, rezultatele acestei cercetari releva ca efectul somnului lung este mai important decat s-a dovedit intr-un studiu anterior, in care subiectii primisera 60mg de codeina, relateaza Libertatea.

Vitamine si minerale care ajuta la slabit. Daca vrei sa slabesti usor, este necesar sa incluzi in dieta de zi cu zi alimente bogate in substante nutritive. In cele ce urmeaza, descopera ce vitamine si minerale au grija de silueta ta. Scapi mai usor de kilogramele in plus daca mananci cat mai multe alimente bogate in vitamine din complexul B. Acestea sunt esentiale pentru buna functionare a tiroidei si joaca un rol important in controlul nivelului de zahar in sange si al ratei metabolice, informeaza Adevarul.

Nasul fin, cheia unei relatii amoroase fericite. Oamenii de stiinta au descoperit faptul ca o relatie are mai multe sanse sa reziste in timp daca partenerii au un simt al mirosului dezvoltat, scrie ''The Daily Mail''. Cercetatorii germani de la Universitatea din Dresda sustin ca un simt al mirosului dezvoltat este cheia succesului intr-o relatie. Ei au monitorizat mai multi subiecti, persoane care sufereau de anosmie (boala care se manifesta prin incapacitatea de a percepe mirosul) si persoane sanatoase, apoi au comparat rezultatele, scrie Adevarul.

Cinci pasi care te ajuta sa inveti lucruri noi extrem de rapid. Fie ca vrei sa inveti o limba straina in doar trei luni, sa tii minte toate cartile de joc dintr-un pachet in mai putin de un minut ori sa-ti formezi deprinderi pentru activitati mai serioase, cheia succesului consta in urmarea catorva pasi simpli, scrie businessinsider.com. Gandeste-te ca obiectivul tau este o constructie lego pe care trebuie sa inveti s-o construiesti si apoi pune-ti cateva intrebari: Care este minimumul de blocuri lego cu care pot sa incep? Pentru a cladi macar 80% din constructie, care 20% dintre piesele lego ma ajuta cel mai mult? Pe care dintre piese ar trebui sa le folosesc primele? Cum imi stabilesc obiectivele astfel incat sa ajung la rezultatele dorite si sa am garantia ca planul meu functioneaza? Continuarea in Gandul.