Utile: Dieta banala care ne ajuta sa slabim sanatos pana la Craciun; Care sunt alimente daunatoare pe care le consumam cu drag; Cinci mituri despre vaccinul antigripal, lamurite de medici

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Vineri, 7 decembrie 2012, 0:08 Revista Presei | Utile

UTILE
Foto: Colaj foto
Dieta banala care ne ajuta sa slabim sanatos pana la Craciun. Un regim alimentar recomandat hipertensivilor face furori in SUA, fiindca ajuta la pierderea rapida a excesului de kilograme in doar doua saptamani, fara consecinte nefaste asupra sanatatii. Este posibil ca, in doua saptamani, sa porti cu o marime mai putin, spun specialistii americani. Conditia este sa tii o dieta usoara si sanatoasa pana la Craciun. Este vorba despre regimul DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension), adica dieta pentru reducerea tensiunii arteriale, recomandata de Asociatia Americana a Inimii si de Institutul american al Inimii, Plamanilor si Sangelui. Acest regim are drept scop principal tinerea in frau a tensiunii, reducerea nivelului de colesterol din organism si, implicit, prevenirea infarctului si accidentelor vasculare cerebrale. Un beneficiu "secundar" al acestui regim este, potrivit specialistilor, scaderea dramatica in greutate. Spre deosebire de majoritatea dietelor in voga in acest moment, regimul DASH mentine si chiar imbunatateste starea de sanatate a organismului, scrie Adevarul.

Care sunt alimente daunatoare pe care le consumam cu drag.
Gogosile, bauturile carbogazoase, cartofii prajiti, chipsurile si fructele de mare prajite nu numai ca nu au valoare nutritiva, dar ofera organismului si o doza "sanatoasa" de toxine. Nu exista mancaruri "rele", nu-i asa? Doar mancaruri pe care le consumam cu moderatie. Ei bine, nu e chiar asa. Urmptoarele mancaruri sunt atat de rele pentru organismul nostru incat nu exista nici un motiv pentru care le-am consuma. Gogosile, bauturile carbogazoase, cartofii prajiti, chipsurile si fructele de mare prajite nu numai ca nu au valoare nutritiva, dar ofera organismului si o doza "sanatoasa" de toxine, anunta Libertatea.

Cinci mituri despre vaccinul antigripal, lamurite de medici. Vaccinul antigripal este recomandat tuturor persoanelor, indiferent de imunitatea fiecaruia. Incepand cu anul acesta, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda inclusiv gravidelor sa se imunizeze. Desi subestimata, gripa este o boala care poate cauza complicatii pulmonare sau infectii severe in gat, provocand anual intre 250.000 si 500.000 de decese. Se transmite extrem de usor de la o persoana la alta, mai ales in familie si in colectivitati (gradinite, scoli, centre de afaceri etc.). Chiar si persoanele cu imunitate buna se pot "molipsi". "Vaccinarea este cel mai sigur mod de a ne proteja de gripa, intrucat reduce cu 90% riscul de imbolnavire la copii si la adultii sanatosi si cu pana la 60% riscul de complicatii in cazul batranilor si al bolnavilor cronic. Cu toate acestea, nu toata lumea este corect informata. Multi cred in tot felul de mituri cu privire la vaccinare si folosesc metode traditionale de tratament impotriva gripei, precum ceaiurile, sosetele cu carmol sau masajele cu ote", spune medicul Daniela Stefanescu, informeaza EVZ.

Ghimbirul, aliat de nadejde contra afectiunilor de sezon. Alunga racelile, atenueaza durerile articulare provocate de reumatism si, in plus, accelereaza metabolismul si ne ajuta sa ne mentinem in forma sau chiar sa slabim. Ghimbirul poate adaugat sub forma de condiment in mancare, dar el este si un foarte bun remediu natural pentru o varietate de probleme de sanatate. Se poate administra si sub forma de ceai, de capsule, de pudra sau de sirop. Gingerolul, principalul principiu activ al ghimbirului, ii confera radacinii proprietati antiinflamatoare si antioxidante deosebite. Datorita acestor calitati, ghimbirul este recomandat persoanelor care sufera de reumatism. El atenueaza durerile reumatice, dar actioneaza si asupra cauzei acestora, reducand inflamatiile articulare, spun specialistii, scrie Adevarul.

Pontul nutritionistului - 3 motive ca sa consumi spanac.
Il gasesti si proaspat, la piata, si congelat, in magazine. Daca tot e la indemana, profita de post si consuma spanac cat mai des. Specialista ziarului Libertatea, lector dr. Lygia Alexandrescu, nutritionist, iti spune cate beneficii are spanacul pentru sanatate. Previne anemia. Iti mai aduci aminte de indragitul personaj de animatie Popeye Marinarul? In copilarie ne straduiam sa mancam spanac doar ca sa fim la fel de puternici ca el (Popeye era "fortos" pentru ca dadea pe gat, unadoua, o portie de spanac). O statistica eronata raportase sa spanacul ar contine de 10 ori mai mult fier decat in realitate. Totusi, populara leguma verde ramane o sursa importanta de fier, eficienta in prevenirea si in tratarea anemiei, anunta Libertatea.


Citeste mai multe despre   























3535 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi