Utile: Minus 25 de kilograme in 8 luni. Povestile copiilor care au renuntat la zahar; Cand devine periculos cuptorul cu microunde; De ce nu ar trebui sa luam medicamente care reduc febra atunci cand suntem raciti sau gripati?

de V.P.     HotNews.ro
Joi, 23 ianuarie 2014, 5:33 Revista Presei | Utile

Utile
Foto: Colaj foto
Minus 25 de kilograme in 8 luni. Povestile copiilor care au renuntat la zahar. Nutritionistul copiilor Anamaria Iulian a adus, miercuri, in studio patru copii pentru care kilogramele in plus devenisera deja o povara mult prea grea de dus la varste atat de mici. Unii dintre ei au reusit sa slabeasca, doar prin mici modificari ale dietei, pana la 25 de kilograme in numai 8 luni, altii cate 10. Florentin, unul dintre copiii care in urma cu opt luni an avea 117 kilograme, a ajuns acum sa aiba 92 de kilograme, scrie Adevarul.

"Dupa Cernobal, a crescut incidenta cancerului de tiroida". Aflati ce semne ar trebui sa va trimita la medic.
Bolile de tiroida ajung de multe ori "la cutit", caz in care un medic priceput devine esential. Dr. Bogdan Stanescu, care are la activ peste 20.000 de operatii in aceasta specialitate, detaliaza situatiile in care e  nevoie de interventii chirurgicale in afectiunile de acest tip. Tiroida poate fi implicata in boli diverse, putand cauza inclusiv tulburari la nivel psihic, atentioneaza medicul primar chirurg Bogdan Stanescu, scrie Doctorul zilei.

De ce nu ar trebui sa luam medicamente care reduc febra atunci cand suntem raciti sau gripati? Atunci cand ne indopam cu pastile pentru a face fata gripei, crestem riscul celor din jur deoarece medicamentele cresc nivelul de virusuri din corp, spun oamenii de stiinta. Multe remedii pentru raceala si gripa sunt prezentate drept medicamente care ne ajuta sa ramanem puternici in timpul zilei, chiar si atunci cand suntem raciti sau gripati. Insa, oamenii de stiinta au descoperit ca prin reprimarea febrei putem face ca boala sa fie mai rea atat pentru noi, cat si pentru cei din jurul nostru, scrie Descopera.

Cand devine periculos cuptorul cu microunde. Mancarea preparata la microunde nu difera foarte mult din punct de vedere nutritional fata de cea gatita conventional. Pot aparea, insa, probleme in cazul in care cuptorul "scapa" microunde. In principiu, prepararea alimentelor la cuptorul cu microunde nu difera prea mult de celelalte metode obisnuite de a gati. Desigur ca exista, insa, si pericole legate de folosirea cuptorului cu microunde, dar au legatura mai ales cu utilizarea incorecta si cu deteriorarea acestuia, potrivit specialistilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, scrie Adevarul.

Avem dreptul la concediu medical de preventie! Daca vreti sa mergeti sa va tratati pentru dureri de spate, oase si nu numai, aveti dreptul la concediu platit. De asemenea, in afectiuni grave, precum TBC sau cancer, se poate ajunge pana la 183 de zile de concediu medical. Orice roman care plateste contributia la fondul de concedii medicale si indemnizatii sociale de sanatate are dreptul la mai multe tipuri de concedii, inclusiv pentru situatii mai putin stiute gen prevenirea imbolnavirilor, recuperarea capacitatii de munca sau pentru ingrijirea copilului bolnav, scrie EVZ.

Trei sferturi din pacientii cu BPOC renunta la tratament. Peste un milion de romani sunt diagnosticati cu bronhopneumopatie obstructiva cronica (BPOC), dar numai 25 la suta dintre ei urmeaza un tratament regulat, in ciuda faptului ca specialistii pneumologi atrag atentia ca, netratata, aceasta boala pulmonara cronica poate fi fatala. Alexandru Scrobotovici este unul dintre romanii care se confrunta cu BPOC de aproape zece ani. A fost diagnosticat la varsta de 57 de ani, atunci cand s-a prezentat la medic pentru a trata "o raceala mai grava", scrie Romania libera.

Ce sa faci si ce sa nu faci ca sa traiesti mult. In noianul de stiri contradictorii cu care suntem zilnic bombardati si care ne instiinteaza, alternativ, ca e bine sa bem cafea si ca e daunator sa o bem, ca e periculos sa consumam vin si ca vinul ne face bine, nu e de mirare ca ne simtim tot mai zapaciti si ca simtim deseori nevoia unui indrumator simplu, scurt, la obiect, care sa sintetizeze intelepciunea medicala a ultimilor ani si sa ne-o ofere intr-o forma accesibila (daca se poate si agreabila, cu atat mai bine), scrie Descopera.


Citeste mai multe despre   



















5562 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri