Persoanele care dorm foarte putin au sanse mari sa devina somnambuli, releva un studiu efectuat la Universitatea din Montreal. Cercetatorii au monitorizat 40 de voluntari suspectati ca ar fi somnambuli.

Se crede ca somnambulismul afecteaza 4% din populatia globului. Pe parcursul studiului, voluntarii au dormit in laborator. Astfel, voluntarii isi faceau treburile normale pe timpul zilei, iar apoi se intorceau la laborator pentru a fi observati. Voluntarii au fost observati si dupa ce au fost „tinuti” sa nu doarma timp de 25 de ore. Toti participantii au fost filmati in timp ce dormeau. Cercetatorii le-au notat comportamentul nocturn de la unu la trei. Astfel, nota unu o primeau cei care se jucau in somn cu asternuturile, iar nota trei cei care se ridicau din pat.

Pe parcursul somnului normal, 50% dintre voluntari au manifestat semne de somnambulism. Insa, pe perioada somnului de refacere, dupa 25 de ore de nesomn, 90% dintre voluntari au manifestat astfel de semne. S-a observat ca voluntarii mergeau in somn dupa ce intrau in faza a doua, cea profunda. In concluzie, studiul a aratat ca lipsa somnului creste incidenta somnambulismului.

Integral in Gandul.