Unui pacient care nu comunica bine cu medicul sau ii scad sansele de a primi diagnosticul exact. Iata cateva greseli pe care nu ar trebui sa le faceti cand aveti nevoie de doctor.

1. Nu isi descriu corect simptomele

Unii pacienti exagereaza atunci cand medicul le cere sa isi descrie simptomele, altii, din contra, dau foarte putine amanunte despre suferinta lor. „Nici una dintre atitudini nu este potrivita si ingreuneaza punerea unui diagnostic“, spune medicul internist Doru Cristian Gavrila. El le recomanda pacientilor sa nu ignore durerile puternice ori scaderile bruste in greutate, deoarece pot fi semne pentru boli grave, cum este cancerul.

„Cei care isi minimizeaza simptomele sunt oamenii care obisnuiesc sa se ascunda in ei. Acestia ajung, de obicei, in ultimul stadiu la medic. La polul opus sunt persoanele foarte comunicative, care vin la medic si pentru o simpla senzatie de greata“, a observat medicul.

2. Nu isi pastreaza copii dupa analizele medicale

Aproape 90% dintre pacienti isi lasa analizele medicale la medicul de familie ori in spitalul in care au fost internati, desi au tot dreptul sa ceara o copie dupa acestea. „Aceste documente le pot fi de folos atunci cand ajung la un alt medic ori in cazul unor urgente“, subliniaza medicul Doru Cristian Gavrila. Specialistii spun ca este important sa cereti copii dupa analizele medicale, daca vreti sa scutiti timp si bani. „In cazul in care nu aveti niciun document medical, investigatiile se vor relua. Este important sa pastrati un buletin medical, mai ales daca acesta arata modificari ori valori anormale“, a adaugat medicul Cristian Gavrila. Medicul Bogdan Dorobat, specialist in radiologie interventionala la Spitalul Universitar din Bucuresti, atrage atentia ca multi pacienti nu constientizeaza gravitatea bolii pe care o au si faptul ca o copie dupa analizele medicale poate fi un indiciu pentru medic despre felul in care organismul raspunde sau nu la un anumit tratament.

3. Isi intrerup tratamentul

Persoanele care au fost diagnosticate cu o boala cronica nu ar trebui sa isi intrerupa tratamentul atunci cand incep sa se simta mai bine. „Vor aparea complicatii, si urmatorul tratament va fi mai scump“, avertizeaza medicul Cristian Gavrila. Medicii atrag atentia ca unele tratamente sunt pe viata si nu este corect sa le intrerupeti. „Se intampla ca pacientii care sufera de boli cardiovasculare sa nu isi mai ia tratamentul si sa ajunga din nou la noi, intr-o faza agravata“, atrage atentia medicul Bogdan Dorobat.

Evenimentul Zilei