Albastru combate gripa, portocaliul da vitalitate - cromoterapia pe scurt. Folosita inca din Evul Mediu, cromoterapia reprezinta un mijloc de combatere a diverselor maladii. Mai mult, numeroase studii au demonstrat ca anumite culori au efecte puternice asupra psihicului, care actioneaza intr-un mod benefic asupra sanatatii. Terapeutii spun ca unele culori stimuleaza activitatea biologica a organismului, iar altele, dimpotriva, o franeaza. In cromoterapie se utilizeaza anumite radiatii luminoase pe partea de corp afectata, scrie Gandul.

Prea multa cola paralizeaza muschii. Consumul excesiv de cola poate cauza atat moleseala, cat si paralizii grave ale muschilor, avertizeaza medicii. O cercetare realizata de un medic grec arata ca bauturile de tip cola coboara periculos de mult nivelul potasiului din sange, prezentand cazul unui fermier australian caruia i-au paralizat plamanii dupa 4-10 litri zilnici de cola. Un alt exemplu are ca subiect o femeie insarcinata care a consumat pana la trei litri pe zi in ultimii sase ani pentru a se plange apoi de oboseala, pierderea poftei de mancare si de stari persistente de voma. Analizele ei au aratat ca avea batai neregulate ale inimii, cauzate cel mai probabil de nivelul scazut de potasiu din sange. Dupa ce a renuntat la consumul de cola, femeia s-a insanatosit complet, scrie Cotidianul.

Romania are cei mai multi bolnavi de hepatita C din Europa. Romania ocupa locul 1 in Europa ca numar total de cazuri de hepatita C, conform datelor de prevalenta ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, si locul 4 ca rata a mortalitatii provocate de afectiunile hepatice. "Studiile epidemiologice derulate in Romania au dovedit ca rata prevalentei hepatitei virale C este mult mai mare in tara noastra, comparativ cu ratele inregistrate in tarile Uniunii Europene", a declarat, marti, prof. dr. Molnar Geza, consilier al ministrului sanatatii, intr-o conferinta de presa prilejuita de Ziua Mondiala a Hepatitei, scrie Romania libera.

Hrana din primele luni ne dicteaza sanatatea. Introducerea mult prea timpurie a bananelor sau a pestelui in alimentatia copiilor poate duce la aparitia alergiilor. Intolerantele alimentare si obezitatea sunt doar doua dintre problemele de sanatate care pot fi evitate daca parintii respecta indicatiile date de medicii pediatri. Specialistii spun ca abia dupa varsta de trei luni sistemul digestiv al bebelusilor incepe sa se definitiveze: mucoasa intestinala devine permeabila si fermentii care contribuie la digestie ajung la maturitate. De la patru luni, copilul poate inghiti alimente semisolide, insa diversificarea alimentara corecta ar trebui sa inceapa abia la sase luni, scrie Adevarul.

Cum sa scapi de afte, micoze si crapaturi. Spune adio aftelor, micozelor si crapaturilor. De curand, pe piata din Romania s-au lansat trei tratamente care accelereaza vindecarea lor, produse bazate pe tehnologia filmogel. De asemenea, tratamentele contin solutii care patrund in profunzimea leziunii, fara a provoca nici un fel de durere sau vreo alta senzatie de disconfort. „Persoanele afectate isi pot continua activitatea zilnica fara a avea grija de vreun plasture. Un alt beneficiu al acestor trei produse este ca se aplica local, nu sunt solvente in apa, deci putem manca, bea sau sa ne spalam pe maini si picioare fara a distruge proprietatile reparatorii”, afirma Anne Durocher, reprezentanta producatorului, potrivit Gandul.